ACESTA ESTE UN PUNCT DE VEDERE PERSONAL ȘI NU PUNCTUL DE VEDERE AL NAȚIONALEI ARTIȘTILOR. NAFRO ESTE O INSTITUȚIE APOLITICĂ. ÎMI CER SCUZE DACĂ VREUNUL DINTRE COLEGII MEI SE SIMTE LEZAT, DEPARTE DE MINE ACEST GÂND.
Azi împlinesc 37 de ani. Mulțumesc, știu că acum îmi spui în gând un „La mulți ani”!
Dar azi am renunțat la cea mai mare „onoare” pe care aș putea-o primi în viața asta.
Astăzi, Naționala Artiștilor Fotbaliști, din care cu mare mândrie fac parte, este invitată la Guvern. În urmă cu două săptămâni, am câștigat Campionatul Mondial al Artiștilor, o performanță incredibilă. Și, pentru prima dată, suntem invitați la Guvern, pentru a ni se recunoaște meritele.
Dar nu mă voi duce. NU pot! Pur și simplu.
Prin natura job-ului, am cunoscut mulți premieri. Poate nu mi-a plăcut niciunul, dar fiecare m-ar fi făcut să dau mâna cu el din respect. Adrian Năstase impunea prin cultura imensă pe care o emana, Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta prin prezență, prin alură. Până și Emil Boc era un premier credibil.
Dar, azi, nu pot merge la Guvern. Îmi pare rău!
Singura dată când am ieșit în stradă a fost în teribila noapte cu Ordonanța 13. A fost singura dată când am simțit că trebuie să renunț la comoditatea căminului meu. M-a durut profund acea tentativă.
Dar, azi, la Guvern, sunt aceiași oameni, conduși de același păpușar.
Naționala Artiștilor Fotbaliști are nevoie de recunoaștere, așa că mi-am încurajat colegii să meargă. Știu, Guvernul este o instițuție, nu e doar un om. Tocmai de aceea, vor fi coechipieri care vor merge.
Eu, însă, nu pot. Poate că greșesc. Nu pot da mâna cu un premier marionetă, nu pot da mâna cu cineva care este luat în balon zilnic.
Știu, vorbim despre premierul României, o funcție înaltă, și despre mine… un blogger, fost ziarist. De ce ar trebui să am atâtea fițe?! Nu sunt fițe, sunt lucruri în care cred și la care nu pot renunța.
De când am primit invitația, multe zile am avut o dispută interioară puternică. Este cea mai mare controversă morală din mintea mea, de când mă știu.
E o onoare imensă să fii primit la Guvern pentru a ți se recunoaște meritele. Știu. M-aș fi dus la oricare dintre foștii premieri, dar nu la acesta. NU pot.
În seara ordonanței, i-am spus copilului meu că plec în Piața Victoriei ca să-i apăr viitorul. Azi, nu pot să-i spun că mă duc să dau mâna cu aceiași oameni. Nu pot.
Așa că, azi, am ales să rămân doar blogger. Nu voi fi felicitat de premierul României. Deși asta s-ar fi întâmplat chiar de ziua mea.
Mă voi mulțumi, azi, cu fericirea din sânul familiei și cu urările voastre, cei neimplicați politic.
La mulți ani, mie! 🙂 Hai, România!