În relațiile dintre copii și părinți apar adesea situații conflictuale, care, dacă nu se sting la timp, se pot dezvolta în neînțelegeri și relații ostile de durată între generații.

Conflictul este o ciocnire de interese în care satisfacerea dorințelor unei părți implică în mod obligatoriu îngrădirea libertății celeilalte. Astfel de confruntări sunt însoțite de emoții negative puternice, resentimente, furie, ostilitate.

Iar cel mai important lucru este că diferențele de opinii sunt absolut normale, deoarece procesul de creștere și dezvoltare a unui copil în lumea modernă este foarte rapid. Începând de la primii pași de cunoaștere a lumii exterioare, copilul descoperă o mulțime de lucruri noi, își extinde propria zonă de spațiu personal și nivelul de independență. Părinții nu sunt întotdeauna pregătiți pentru asta și nu pot accepta întotdeauna astfel de schimbări așa cum ar trebui.

De aceea, pentru preveni transformarea conflictelor minore în ceva mai serios, părinții trebuie să apeleze la tot felul de tertipuri. Iar eu vă ofer următoarele recomandări practice:

1. Distrage-i atenția

Cu cât un copil este mai mic, cu atât este mai ușor să-i distragi atenția, de exemplu, cu o jucărie sau cu o altă activitate. Un copil mai mare de 3 ani va fi mai greu de „păcălit”, dar nu imposibil. Dacă încearcă să deseneze un perete, dă-i hârtie și lasă-l să coloreze pe ea. Dacă spui pur și simplu „nu”, vei sublinia că dorințele lui nu contează pentru tine și își va apăra drepturile cu orice preț. După o criză prelungită, vei ceda, arătându-i astfel copilului că te poate manipula. Dacă îl pedepsești, vei provoca o furie și mai mare.

De asemenea, e bine să schimbi decorul și să-l scoateți fizic din locul unde se petrece acțiunea. Și poate că, atunci când situația se schimbă, copilul va reuși să găsească altceva interesant de făcut și mai puțin periculos sau enervant.

2. Îmbrățișează-l

Dacă fiul sau fiica ta devin violenți și știm cu toții că avem parte și de asemenea episoade, nu permiteți, în nicio circumstanță, să-și facă rău lor înșiși sau altora. Nu-i lăsa să lovească sau să inițieze o bătaie. Acest comportament poate persista nu doar în interiorul casei, ci și în alte locuri și poate afecta și alte persoane. În plus, obiceiul prost de a răspunde cu violență fizică poate fi destul de greu de înlăturat în viitor.

O modalitate eficientă de a-ți învăța copilul să-și țină mâinile acasă este să-l îmbrățișezi fără să-l lași să lovească. Spune-i ferm: „Nu-ți voi permite să (mă) lovești”. Poate că la început va țipa și se va zbate să se elibereze din mâinile tale, dar trebuie ținut strâns. Treptat, va simți fermitatea ta, va înțelege în sfârșit ca îl ții în brațe, fără a-i face vreun rău și, mai devreme sau mai târziu, se va calma.

3. Caută aspectele pozitive

Nimănui nu-i place să fie criticat. Critica este neplăcută! Copiii, atunci când sunt criticați se simt iritați și jigniți, experimentează emoții negative pe care uneori nici ei nu le pot înțelege. Dar, uneori este necesar să criticați comportamentul neadecvat al unui copil.

Cum să încerci să eviți conflictul într-o astfel de situație? Diluează-ți criticile și copilul le va accepta mai ușor. Recomand să îndulciți cuvintele neplăcute cu puțină laudă. „Ai o voce frumoasă, dar nu e indicat să cânți la masă.”, „Ești foarte bun la desen, dar te rog să folosești hârtie pentru asta, nu tapet.”

4. Oferă-i o alegere

Mulți copii tind să-și apere de mici independența și alegerile. Iar ca să eviți conflictul, lăsându-i puțin loc și personalității lui în dezvoltare, oferă-i o alegere: „Vrei omletă sau cereale cu lapte la micul dejun?”, „Cu ce te îmbraci mâine? Cu bluza albastră sau cu cea roșie?”, „Îți vei face ordine în camera înainte sau după cină?”

A-i oferi copilului posibilitatea de a alege singur este extrem de util: îl încurajează să gândească independent, îi dă senzația că el decide și omoară din fașă un posibil conflict.

5. Cereți-i copilului o rezolvare a problemei

Metoda este eficientă pentru că lor le place să-și asume responsabilitatea. Întreabă-l: „Dragul meu, te trezești foarte greu și întârziem la școală în fiecare zi. Cum să facem să nu ni se mai întâmple asta?” O astfel de întrebare îl face pe copil să se simtă responsabil. Ar putea veni cu o sugestie care să funcționeze. Cum ar fi, să-i mai citești povești seara pentru că adoarme greu și cu frică și de aceea se trezește greu a doua zi.

6. Vorbește-i calm

Ar trebui să-i vorbești lent, gândindu-te la cuvintele tale, fără intonații amenințătoare. Critica îl va jigni pe copil și îi poate provoca furie, forțându-l să se apere. Un ton calm îl va înclina spre dialog, îi va inspira încredere și o dorință de compromis. Începeți propozițiile nu cu „Tu”, ci cu afirmații „Eu”. De exemplu: „Sunt foarte supărat că nu vrei să mănânci sănătos.”

7. Nu-l mai cicăli continuu

Unii părinți înșiși provoacă conflicte, sunt veșnic nemulțumiți, se plâng continuu și îi cicălesc la nesfârșit. Criticile sistematice, fie pentru modul în care se comportă zilnic, fie pentru notele de la scoală sau ordinea din cameră, duc la o singură reacție – ignorarea.

Unele probleme pot fi cu adevărat importante, de aceea nu trebuie înecate literalmente într-un ocean de cicăleli, multe nemulțumiri și un flux continuu de critici.

 Dacă chiar vreți să schimbați ceva în comportamentul copilului, analizați atent prioritățile și selectați deficiențele importante și abia apoi treceți la acțiune. Eliminați tot ce este nesemnificativ din listă.

8. Dați-i instrucțiuni clare și precise

Deseori le zicem: „Fii cuminte!”, „Poartă-te frumos!”, dar astfel de instrucțiuni sunt destul de neclare și vagi pentru ei, nu fac decât mai mult să-i confuzeze. Rugămințile noastre ar trebui să sune astfel: „Nu mai alerga prin casă!”, „Nu mai țipa!”, „N-o mai lovi pe sora ta!”. De asemenea, este indicat să le și explicăm motivul: pentru că poți să cazi și să te lovești, pentru că vecina doarme deja și o deranjezi etc.

9. Un „NU” puternic

Un refuz trebuie să fie spus într-o formă corectă. Copiii, de regulă, reacționează cu sensibilitate la tonul cu care a fost rostită fraza. Un „nu” trebuie să fie ferm și specific.

Se întâmplă ca mama sau tata să „ofere” informații ambigue, iar „nu-ul” lor poate fi interpretat ca „poate da, dar mai târziu”.

10. Ascultă-l

Cum se simte? De ce s-a purtat așa? Ce l-a determinat să facă asta? Da, va trebui să-ți lași deoparte toate problemele și să te concentrezi în totalitate pe conversația cu fiul sau fiica ta. Așează-te în fața lui astfel încât ochii voștri să fie la același nivel. Arată-i că îl asculți cu atenție, spune-i că-i înțelegi sentimentele.

Poate fi dificil pentru un copil să-ți exprime ce simte și grijile lui în cuvinte. Încearcă să fii răbdător și empatic. La urma urmei, încrederea în relația dintre părinte și copil este cheia înțelegerii reciproce și a contactului deschis. Poate că acțiunea copilului a fost comisă într-un moment de emoție, de frustrare sau neputință. Este important să afli asta. Când un copil vede sprijinul și înțelegerea ta, îi va fi mai ușor să aibă încredere în tine și să se deschidă.

Creșterea copiilor necesită nu numai forță, căldură, timp și talent pedagogic. Înțelepciunea și răbdarea sunt componente necesare în relația dintre părinți și copii. Să explicăm, să corectăm și să ne punem copilul pe calea cea bună este sarcina noastră principală de părinte.

Nu-ți fie frică să intri în conflict cu copiii tăi. Dezvoltarea armonioasă a relațiilor de familie se bazează, printre altele, pe capacitatea de a te „certa” corect. Dezacordurile de opinie sunt un semnal că schimbările sunt necesare, ceea ce înseamnă că există o oportunitate de a reconstrui relația și de a găsi noi beneficii care să fie utile ambelor părți. În plus, capacitatea de a intra în conflict în mod corect este o abilitate foarte utilă pentru viața viitoare a unui copil.

Dacă un copil învață să gestioneze un conflict, în viitor acest lucru îl va ajuta să evite multe probleme în comunicare: va ști când și cum să se stăpânească, va înțelege că există puncte de vedere diferite, va învăța să-și exprime părerea și să negocieze.

Este normal ca adulții și copiii să vadă lucrurile diferit. Copilul are dreptul de a nu fi de acord, de a experimenta impulsuri și sentimente negative și de a fi furios. Acest lucru nu înseamnă că manifestările agresive ale copilului trebuie justificate, dar nici nu pot fi ignorate sau suprimate. Comportamentul unui copil este întotdeauna motivat de ceva. Dacă nu vezi aceste motive, asta nu înseamnă că nu există. Cel mai adesea, cauzele conflictelor sunt nevoi psihologice nesatisfăcute pe care noi ca părinți suntem obligați să le descoperim.

Foto by Cristian Andrei