Timiditatea excesivă poate împiedica un copil să-și facă prieteni, să studieze bine, să-și descopere aptitudinile și să obțină succesul profesional în viitor. De ce părinții sunt adesea de vină pentru timiditatea copilului, cum să prevenim acest lucru și să-l ajutăm pe copil să se relaxeze?

Timiditatea este asociată în primul rând cu îndoiala de sine, cu teama de a greși, de a fi ridiculizat sau pedepsit. Se manifestă, de obicei, într-un mediu necunoscut, printre străini. Alături de cei dragi și în situațiile în care copilul se simte încrezător și sprijinit, el se comportă natural.

Timiditatea se poate manifesta de la o vârstă fragedă, când cel mic se simte inconfortabil la locul de joacă și se ascunde de străini în spatele mamei sale. Dar se poate face simțită și mult mai târziu, de exemplu, în adolescență. Acest lucru depinde, în mare măsură dacă timiditatea este înnăscută sau dobândită ca urmare a unei creșteri necorespunzătoare sau a unei situații traumatice.

Un copil melancolic sau flegmatic va fi calm, liniștit și lent. Se simte mai confortabil printre oameni puțini. Nu se străduiește să iasă în evidență și să fie în centrul atenției; preferă jocurile liniștite. Cel mai probabil, aceasta este starea lui normală, care nu trebuie confundată cu timiditatea.

Dacă un copil este deschis acasă, dorește în mod constant să se exprime și să fie în centrul atenției, dansează, cântă, dar când vine vorba de un mediu necunoscut se pierde, atunci trebuie să fie ajutat să se relaxeze puțin.

Copiii colerici și sangvini, care doresc cu adevărat să se manifeste, dar din anumite motive sunt timizi, sfârșesc prin a se comporta rău sau manifestă agresivitate, deoarece au multă energie pe care nu și-o consumă. Iar în acest caz, trebuie să vă asigurați dacă nu cumva timiditatea lor nu este cumva o consecință a creșterii necorespunzătoare.

Ce greșeli fac părinții care duc la timiditatea copilului?

1. Critică mult și se zgârcesc să laude

Dacă tu critici adesea un copil sau îi spui că ar fi putut face ceva mai bine, ignorându-i realizările, atunci mai devreme sau mai târziu copilul își va pierde încrederea în sine și se va teme să nu facă ceva greșit din nou, abandonând orice inițiativă creativă. Dacă tu nu vezi decât covorul pătat, în loc să apreciezi pictura, n-ai nicio șansă să-i dai aripi fiului tău și să-i încurajezi un talent abia înmugurit.

Soluție: Dacă nu ești mulțumit de comportamentul copilului, nu-l critica doar pe el, ci mută accentul de pe critici și acuzații pe sentimentele tale. De exemplu, în loc să-i spui „Nu faci niciodată curat după tine!”, vorbește-i despre ceea ce simți tu: „Sunt supărat/ă că ai camera atât de dezordonată!”.

Simți cum s-a schimbat sensul? Dacă în primul caz este un reproș, o acuzație, după care copilul are tendința să se apere, să ridice tonul sau să se închidă în sine, atunci în al doilea este o expresie a propriilor sentimente, care nu poate fi infirmată. Apropo, această tehnică funcționează nu numai la copii, ci și în cazul soțului sau subordonaților.

Dacă vrei să susții un comportament al copilului, nu uita să-l lauzi pentru faptele bune și să nu crezi că este de la sine înțeles. Spune-i: „Mă bucur că ți-ai făcut curat în cameră. Ai strâns toate jucăriile, ai aranjat cărțile și ai șters și praful. Bravo! M-ai ajutat foarte mult. Putem acum să mergem în parc sau la film!” Cu cât observi mai mult, cu atât mai bine. Copilul va înțelege că eforturile lui nu au fost în zadar. Dacă aude doar: „Iar n-ai făcut patul?”, deși a trudit de zor să-și facă ordine în dulap, atunci nici nu va mai încerca vreodată să mai facă ceva.

Copiii sunt dispuși să se supună dacă știu ce ar trebui să facă sau să nu facă pentru a obține validarea adulților. Dacă părinții nu-i laudă și doar îi critică, atunci ei aleg calea ușoară, și anume să-i scoată din sărite. Măcar așa vor primi și ei atenție, fie ea și negativă. Adesea copiii îl provoacă, pentru că vor să se remarce în orice fel.

2. Suprimă inițiativa

Când mama zice în mod constant: „Lasă-mă că fac singură!” sau reface totul după copil, acesta își pierde orice dorință de a mai avea inițiativă. Este important să înțelegeți că învățarea este un proces de durată. Un copil nu se naște învățat, el nu va ști cum să spele vasele sau să-și lege șireturile. Trebuie să-i dai ocazia să încerce, să greșească, să încerce din nou și să evolueze.

Soluție: Dacă un copil are o inițiativă, susține-o. Încurajează-l în treburile casnice pe care le poate face potrivit vârstei lui. Desigur, s-ar putea să nu spele farfuriile foarte bine, să-și ude hainele și să inunde bucătăria, dar cât de mândru va fi de el însuși dacă mama lui îl va lauda (fără să se apuce imediat să le re-spele). Copilul se va simți independent, util și încrezător. Dacă nu-i iese din prima, încercați din nou, dar nu-l lăsați să se descurajeze.

3. Decid în locul copilului

Timiditatea poate fi cauzată și de dorința exacerbată a părinților de a decide singuri totul. Nu poți pretinde că știi mai bine de ce are nevoie copilul tău, să alegi mereu hainele, lucrurile și prietenii pentru el.

Soluție: Este adevărat, părinții trebuie să-și ghideze copiii și să-i învețe ce alegeri să facă în viață. Nu ai cum să-l lași să manânce înghețată la micul dejun. Dar, de exemplu, dacă fiul tău e pasionat de dans, nu-l descuraja și lasă-l să danseze, nu încerca să-l convingi că nu este o activitate demnă de un bărbat și că mai bine se apucă de karate.

Atunci când nu este o problemă vitală sau care nu-i pune sănătatea în pericol lasă-l să aleagă una dintre mai multe opțiuni. Apreciază alegerile copilului tău. Lasă-l să învețe să ia decizii singur de mic.

4. Îl compară cu alții

Comparațiile cu ceilalți nu motivează un copil, ci invers, provoacă adesea respingere și reticență de a face ceva. Ele îl umilesc și îl fac mai timid. Nu-l compara pe cel mic cu un alt copil nici dacă vrei în felul acesta să-l lauzi, pentru că s-ar putea să-i fie frică la un moment dat ca prietenul lui să nu facă ceva mai bine decât el.

Dacă aveți mai mulți copii, încercați să evitați chiar și comparațiile indirecte, cum ar fi: „Ioana este deja îmbrăcată”. Copilul va înțelege că „Ioana este grozavă, dar tu nu”, ceea ce nu va provoca decât furie față de sora lui.

Soluție: Poți compara doar realizările unui copil cu rezultatele sale din trecut. De exemplu: „Uite, astăzi ai scris mai frumos și mai ordonat decât ieri.” Astfel de comparații îl fac să înțeleagă că poate evolua, că totul se poate învăța.

5. Pun accent pe timiditate

Nu-i spune niciodată copilului tău sau altor persoane că este foarte timid. Astfel, îi pui o etichetă, de care apoi îi va fi greu să scape. Chiar dacă se va simți confortabil și va vrea să se joace cu toată lumea, considerându-se timid, din moment ce crede tot ce spun părinții lui, se va comporta în consecință. Adică, atâta timp cât îi spui timid, așa va fi.

Soluție: Dacă cineva vrea să se joace cu cel mic, iar copilul stă retras și auziți de la această persoană spunând că este un copil timid, răspunde-i: „Nu, nu este așa, are nevoie doar de puțin mai mult timp pentru a se obișnui. Atât.” Nu certa copilul și nu-l forța să intre în contact cu cineva dacă nu-i vine de la sine. Până la urmă, are și el intuiția lui.

6. Pretenții excesive

Nu putem cere de la un copil mai mult decât este capabil să facă. Acest lucru nu îi va servi drept motivație, ci îl va face să creadă că nu este în stare de nimic. Îi va fi teamă că nu se va descurca sau că va distruge totul.

Nu este nevoie să repeți continuu că el trebuie să fie ascultător și bun, oricât de mult ți-ai dori asta. Copilul va crede că doar așa poate fi iubit și apreciat și va trăi cu teama de a nu dezamăgi.

Soluție: Coborâți ștacheta cerințelor față de copil. Nu-i spune sub nicio formă că te-a dezamăgit sau că nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor tale. Nu-i cere să facă totul bine din prima, învață-l să prețuiască orice experiență și să accepte greșelile.

Poate că în unele situații copilul este timid doar pentru că nu știe să comunice, nu știe cum să abordeze alți copii și să se joace cu ei. Este important să nu-l forțați și să nu-l faceți de rușine, ci să-l susțineți, să-l învățați cum să înceapă o conversație, cum să ofere și să ceară prietenie.

Exersați împreună, dacă își dorește o înghețată, copilul va trebui să-și depășească jena și să afle singur prețul și chiar s-o cumpere. Roagă-l să-și felicite rudele și prietenii cu ziua de naștere sau diverse ocazii. În același timp, nu-i spuneți să nu-i fie frică sau jenă. În felul acesta îl conduceți și mai mult pe copil spre acest comportament.

Dacă un copil se rușinează să răspundă la școală sau să vorbească în public, trebuie să lupți treptat cu această frică. Roagă-l să spună poezia în fața cuiva în care are încredere, cum ar fi bunica lui. Apoi repetați-o pe stradă, pentru ca oamenii care trec pe lânga voi s-o audă. Înainte de a fi scos în fața clasei, spune-i să-i recite poezia colegului de bancă.

Este important să-i transmiteți că este imposibil să mulțumească pe toată lumea și asta este normal. Că poate nici lui nu-i plac anumite persoane, dar acest lucru nu îl împiedică să comunice cu ele și să le respecte. Așa va începe să aibă tot mai multă încredere în el.

foto credit –  Cristian Andrei