Cursuri de balet. O idee ca fetița ta să crească frumos.

Întotdeauna mi-au plăcut balerinele. Sunt grațioase, elegante, au o ținută impecabilă. Sunt frumoase, au un corp minunat.

Recunoști o balerină chiar și atunci când merge pe stradă, alături de alte sute de oameni. Are ceva, așa aparte.

Iar Prințeasa noastră face balet de un an de zile. Și iată-o, în clip. Azi a avut prima ei lecție deschisă, la care noi, părinții, am pozat și am filmat mult și ne-am umflat piepturile de mândrie și mai mult.

Vă recomand cu drag cursurile astea. Poate nu de performanță, ci cât să-i dea copilului reflexul unei posturi frumoase.

Și cred că, în zona de dansuri, trebuie să înceapă cu baletul. Să facă mișcări și antrenamente mai grele, înainte de a se apuca de dansuri de societate, de exemplu.

Noi am găsit, din întâmplare, un atelier și, de un an de zile, Prințeasa merge acolo de două ori pe săptămână. Nu o obligă nimeni, merge pentru că îi place. V-am mai spus, și altă dată, că nu îmi oblig copilul să meargă la niciun curs. Merge doar la ce-i face plăcere.

Și, deși la început, i-a fost greu, ajungea acasă foarte obosită, iar anumite exerciții de întindere o solicitau foarte mult, nu a renunțat.

Acum dansează tot timpul. Seara avem spectacole. Fie doar pe muzică clasică, fie pe alte genuri, dar, deja, aplică mișcările învățate la cursurile de balet. Îi place să facă piruete, plie-uri și chestii dintr-astea, pe care mi-e greu să le denumesc.

A căpătat acea eleganță care deja o diferențiază de alți copii, atunci când se întâlnesc la un eveniment și dansează.

Găsiți pe pagina Victoriei, profa de dans a Printeașei, mai multe detalii. Puteți să vă duceți oriunde, balet să fie.

Pentru a vedea evolutia, pe pagina https://www.youtube.com/taticoolgasiti filmulete de la diferite reprezentatii.