Ne apropiem cu pași repezi de vârsta de doi ani și ni se pare că timpul a trecut pe lângă noi mai ceva ca zăpada asta de viscolește de câteva zile. Repede, repede a trecut. Parcă ieri l-am adus acasă din maternitate, parcă ieri am făcut primul biberon cu lapte, parcă ieri a zâmbit prima oară și parcă ieri a făcut primii pași. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat ieri, dar… așa se simte.
Ne-am bucurat de toate momentele petrecute împreună. Au fost multe nopţi nedormite și au fost o sumedenie de zile fericite. Toate au fost fericite, de fapt. Stau și mă uit în urmă de parcă aș fi deja bunic. Zâmbesc.
Un bilanț? Mă tot chinui să îl fac, dar complex în adevăratul sens al cuvântului nu îmi iese. E prea greu. E prea mult sentiment la mijloc, sunt prea preș în fața lor, îi iubesc mult prea mult. Îi iubesc atât de mult încât mintea mea parcă nu poate să conceapă tot ce am în suflet. Știu, poate sună siropos, dar… asta e. Și bărbații au sentimente și bărbații au suflet :)).
Acum, să le vin în ajutor „foarte proaspeților” părinți, eu expertul :)), m-am gândit la ce e esențial în primul an de viață al copilului. De ce spun asta? Păi e simplu. Dacă ești un om cu capul pe umeri te stresezi. Of și cât te mai stresezi. Vrei ca cel mic să aibă de toate. Vrei să îi fie bine, să ai totul la îndemână, să nu dai de greu, să nu întâmpini situații neprevăzute.
Bun! Să începem cu începutul:
-
Să ceri ajutorul nu e o rușine!
E copleşitor momentul acela în care realizezi că ești părinte. Ai un milion de întrebări, ești obosit și ești stresat. Copilul plânge și nu știi ce să-i faci. Nu te încăpăţâna! Treaba aia cu „ce simți tu transmiţi celui mic” e mai adevărată decât soarele de pe cer. Jur! Așa că, ai o întrebare, pune-o! Ai nevoie de ajutor? Cere-l! Îl vei primi 100% și vei reveni instant pe linia de plutire. Na, ca în orice domeniu, începutul e mai greu.
-
Copilul nu are nevoie de toate lucrurile pe care i le cumperi!
Îi cumperi zeci de păturici, dar el doarme dezvelit. Îi cumperi haine de fiţe, dar, în primele luni, din body-urile acelea comode nu prea îl scoți, îi cumperi toate jucăriile pentru vârsta lui și el se joacă cu sulul de prosoape de bucătărie sau cu o sticlă și… tot așa… Știu, e greu să nu cumperi.
Credeți-mă pe cuvânt că am cumpărat și încă o mai fac, dar poate voi, proaspeții părinți aveți abilitatea de a vă controla. Eu nu am avut-o şi n-o am… Dar ce am scris mai sus e 100% adevărat.
-
Pentru un bebeluş somnul e sfânt!
Știu prea bine că, pentru noi, adulţii, somnul devine la un moment dat ceva opţional. Ne e somn la prânz, bem o cafea. Ne e somn dimineața, bem o cafea mai tare. Ne e somn seara, tragem de noi.
Pentru bebeluşi însă e sfânt! Mai sfânt ca orice pe lumea asta. Așa că, dragi proaspeţi părinți, la cel mai mic semn de „nani” acționați în consecinţă, altfel vă veți trezi cu niște urlete și ţipete de toată frumusețea… Respectaţi-i programul și veți avea o viață liniștită.
-
Dormiţi și voi când cel mic doarme.
Ăsta e aur la casa omului. Bine… la casele în care situația o permite. Nevastă-mea a zis, pe când era însărcinată, că nu se va abate de la regula asta. O dată nu am văzut-o să doarmă atunci când cel mic dormea. O dată!
Rufele trebuia spălate, mâncare trebuia făcută, curățenia nu stătea după noi și tot așa… Să nu credeți că a fost singură în povestea asta, însă… mereu își găsea ceva de făcut. Și eu la fel. Dar dacă voi puteți să dormiţi când cel mic doarme, vă garantez că veți vedea viața mult mai colorată.
-
Aruncați competiţia la gunoi!
Cu alte cuvinte, nu vă bateţi pe copil! Dacă e la mama în brațe, lasă-l acolo. E la tata? Lasă-l acolo. Vrea tata să îi dea să mănânce? Foarte bine! Citește o revistă, fă orice îți place.
O luptă de orgolii, de supremaţie, de „eu vreau să fac mai mult pentru copilul nostru” nu aduce după sine nimic bun. E un consum inutil de energie, de nervi și, în plus de asta, tensiunea dintre voi se va răsfrânge asupra celui mic și… e păcat… Găsiți o balanță între voi, împărţiţi-vă activitățile și bucurați-vă de ceea ce aveți.
-
Nu lăsați oboseala să va strice relația.
Știți cum e cu nedormiţii, nu? Vorbește gura fără ei, devin agitați, frustraţi și supărarea e mare. Se vorbește mult la nervi și n-are sens…
Te simți obosit peste măsură? Aia e. Predă ştafeta celuilalt părinte și bagă un somn, frate, cu ce îți place ție și se va schimba percepţia asupra lumii înconjurătoare. Cel mai nasol e ca, în cel mai frumos moment al vieții voastre, să apară nimicurile acestea care pot fi remediate atât de simplu.
-
Nu trebuie să stați lipiţi non-stop. O pauză nu strică.
Soția mea a fost genul de mamă „cloşcă”. Da, cloşcă. Ea și numai ea vroia să stea lângă cel mic. Am încercat în primele luni să o desprind măcar jumătate de oră. Să meargă cu mine până la supermarket, să mai vadă și altceva în afară de biberoane, pompe de sân sau pamperşi. N-am reușit…
Ok, mi-am zis. Am lăsat-o în legea ei și când a simțit ea că se poate desprinde a făcut-o. Nu vă imaginaţi că am plecat două săptămâni. Nu… Prima oară am lipsit o oră, timp în care a stat ca pe ace. Nu e ok nici așa. Chiar dacă a apărut un copil în viața voastră, nu uitați că încă mai contaţi și voi. Și la acest capitol echilibrul e mama reuşitei.
-
Bucură-te de fiecare moment. Nu „abia aştepta” nimic.
Asta e esenţială. Sau pentru mine a fost și este esenţială. Până să îl avem pe cel mic, „abia așteptam” orice. Să vină vara, să mergem la mare, la munte, să vină weekendul, să vină iarna, primăvara, salariul, mâncarea la restaurant.
„Abia aşteptam” orice! Când l-am luat în brațe, sentimentul de „abia aştept” s-a dus ca și când n-ar fi existat vreodată. A fost și este o încântare să mă bucur de fiecare moment și sper ca asta să trăiţi și voi. Clipele acestea nu se mai întorc. Se clădesc una peste alta, se transformă în amintiri, dar de întors… nu se mai întorc.
-
Tu ești cel mai bun pentru copilul tău!
Știu. Întrebi în stânga și în dreapta de ce și cum ar trebui să faci. Primeşti zeci, poate sute de păreri. E ok să le ai acolo, la „dosar”, dar nu e musai să le pui în practică.
Fiecare copil e unic. Fiecare copil e special. Tu, ca părinte, îl simți. Știi în fiecare moment ce își dorește și trebuie să acţionezi în consecinţă. Degeaba copilul prietenilor voștri mănâncă peşte. Al tău poate îl detestă. Degeaba unul adoarme la 8 seara. Poate al tău nu vrea să se culce mai devreme de 21.30… Lista poate continua cu orice exemplu.
Da, tu ești cel mai bun pentru copilul tău. Pentru că e al tău! Tu ți l-ai dorit, tu îl crești, tu îi vezi fiecare pas, tu îl iubești mai mult decât pe tine, pentru el trăiești. Fii cel mai bun pentru copilul tău!