Dragi părinţi de copii certaţi cu somnul, cu mine ce-aţi avut? De ce m-aţi inclus şi pe mine pe lista aia de oameni pe care i-aţi invidiat că le dorm copiii? De ce?? Eu eram atât de bine, atât de liniştit, atât de relaxat, atât de… bine…
Acum, gata. S-a dus baba cu colacii. Nu ştiu cine, ce şi de ce i-a furat lui fii-miu cheful de somn, dar cert este că linişte nu mai avem. Piciul e pe distracţie. Dacă am ajuns să suspectez că cineva îi dă băuturi energizante seara, zahăr sau ciocolată, vă daţi seama cam cât de disperat sunt.
La noi totul a fost perfect. Începând cu vârsta de două luni, a dormit de la 7 ore pe noapte în sus. După un an, rupea patul câte 12 ore noaptea şi vreo oră, două ziua. Mega decent, nu?
Seara, în jur de orele 21, intram la programul de baie, lapte şi somn. Ca să nu adoarmă mâncând, îi ţineam lumina aprinsă în cameră şi, abia după ce îşi termina biberonul, o stingeam. Că altfel… Moş Ene nu-i dădea pace.
Aşa a fost până acum o lună când totul a luat-o razna. La 21, intrăm şi acum la programul de baie, dar ne prinde şi miezul nopţii ţopăind în pat… NU MAI POT! Rugăminţile sunt inutile, promisiunile sunt luate în râs, ameninţările cum că ne vede Moş Crăciun nici nu sunt luate în seamă. Şefu’ casei e pe treaba lui şi nu mai avem acelaşi modul de comunicare.
Exemplu:
-Pui, hai la baie.
-Baie! Yeeeeeeeei!!!
După jumătate de oră de stat în apă:
-Pui, hai, că ţi s-au încreţit degeţelele.
-Un pic baie. Pic şi gata.
-Ok. 2 minute.
După 2 minute, ieşim din cadă şi ne ducem să ne pregătim de somn. Ne punem scutec, ne dăm cu cremă, sărim în pijamele.
-Hai să facem lăptic.
-Lepic!!! Yeeeeeeei!!!!
Bem laptele în linişte, cu o lumină difuză în cameră. E linişte. Preţ de 7-10 minute e linişte. Copilul ţine ochii închişi, se bucură de lăpticul cald, îşi mai netezeşte pătrăţelul pe cap, stă să adoarmă.
În fiecare seară, mi se pare la fel. Jur că e cu ochii închişi, jur că aţipeşte, jur că eu, în locul lui, nici nu m-aş mai obosi să dau biberonul gol la o parte. Ei ce să vezi? Cum simte aerul din sticlă, pac! Se activează! PAM!!!
-Tati, joc u pic ci gata, nani. U pic joc ci nani! Da??? (Tati, mă joc puţin şi apoi fac nani. Puţin mă joc şi apoi nani.)
-Pui, e târziu, trebuie să dormi ca să creşti mare.
-Da, male… U pic joc ci nani. (Da, mare, dar mă joc puţin şi apoi mă culc.)
Eh, şi uite aşa o ţinem muuuult şi bine. Şi mai e şi şmecher, să ştiţi! Când nu mai are ce să facă sau cum să mă prostească, cere apă. Eu sunt pregătit cu sticla lângă pat, dar ce să vezi că vrea din pahar. Să ne ferească Bunul Dumnezeu să nu îi dai să bea apă din pahar… Apoi vrea o maşină sau o dubă, o poveste sau în braţe. Vrea orice, doar să nu doarmă.
În tot timpul ăsta, stau cuminte lângă patul lui şi fac ca o moară stricată: “Sh, sh, sh, sh, gata, gata, gata, gata. Nani, nani. Sh, sh, sh, sh.” Eh, când obosesc să fac aşa, iar se activează.
Despre dimineţi, ce să vă spun?… Sunt o poezie. Printul se trezeşte indubitabil după orele 10. Uneori coboară din pat după 11. Zici că e într-un concediu permanent. Şi… chiar e. Că de aia e copil. Pe el nu îl presează absolut nimic dar… pentru că există şi un mare DAR, nu e ok ca program. Nu e normal ca un copil de vârsta lui să adoarmă atât de târziu. Cu trezitul… n-am nicio problemă.
Aşa se face că am dat milităria jos din pod. A intrat şi el la program de “serviciu”. Dimineaţa ne trezim cu toţii la 8 şi mie mi se rupe sufletul de el, micuţul. Mă gândesc că o viaţă se va lupta cu trezitul de dimineaţă şi a început mult prea devreme.
Multe procese de conştiinţă mi-am făcut. Multe de tot. Şi?… Într-un final am renunţat. De ce? A învârtit el toată treaba încât somnul de dimineaţă şi l-a recuperat la cel de după-amiază, iar seara nici acum, înainte de orele 23 nu se culcă. Măcar am mai câştigat o oră şi sper să mai câştig.
P.S. Dragi părinţi cu copii care nu dorm, cu mine ce aţi avut? Eu ce v-am făcut?