Noi, bărbații, nu refuzăm o partidă de amor nici dacă deja am întârziat o oră la serviciu. E în natura noastră. N-avem cum. Așa suntem construiţi. Corpul acela apetisant al iubitei sau soției, momentele acelea magice, off, că și demisia ne-am da-o dacă ne-ar promite artificii pe tavan.
Până să devenim părinți nimic nu ne stă în cale. Nicio masă în familie stabilită la o oră fixă, nicio întâlnire importantă, nimic pe lumea asta. Dacă se dă verde la love, e verde până la capăt și apoi, vedem noi cum scoatem cămaşa. Chiar şi după ce ni se măreşte familia, insistăm pe problemă şi avem impresia că asta nu ne împiedică niciodată să rămânem la fel de fierbinţi ca înainte.
Aham… Am trecut pe strada asta şi n-a funcţionat… Să nu ne credem macho și neînfricaţi, că și noi suntem oameni, și noi mai obosim, și noi mai avem nevoie de somnic bun, ca de bebeluşi.
După câteva luni de părinte cu normă întreagă, aveam seri în care mă supăram că soaţa mă refuza. Era momentul perfect, sau așa mi se părea de fiecare dată. Copilul îmbăiat, cremuit, mâncat, culcat, dormea dus. Noi doi, ca huhurezii prin casă. Nu? Părea că totul e perfect și că putem să ne facem de cap ca la balamuc.
Ce să vezi că ne puneam în pat și soaţa adormea când încă părul nu îi atinsese perna. Încercam să o trezesc discret, nimic. Mă supăram! Nici nu mai avea putere să mă întrebe ce e cu mine. A fost nasol și o vreme nu am înțeles-o. Am crezut că maternitatea a schimbat-o, că aia e, prințul mi-a luat locul din toate punctele de vedere, că singura mea menire este să aduc bani, să duc gunoiul și să fac cumpărături.
Ehe… n-a fost chiar așa. Eu eram cel defazat, cel care a înțeles totul pe dos. După „o zi singur cu copilul acasă”, spre exemplu, după ce soaţa a fost cu fetele la mall și și-a luat o pauză de la casă, curățenie, mâncare și toate celelalte, a venit zen. Ne-am băgat în pat și hăţ, că avea poftă de mine. Păi cine să mai poată? Bărbatul acela care nu refuza nicio partidă de amor era răpus. O vedeam că insistă și prin cap îmi treceau niște gânduri de mare domnișoară neatinsă și neprihănită:
1. Nu mi-am făcut duş.
2. Aș putea să aţipesc măcar 5 minute. Şi în picioare, în hol sau în faţa scării de bloc. N-are importanţă.
Alte dăți, pe când să intrăm în acțiune, bine… mai mult eu, în capul meu, aud: ai uitat să mergi la magazin și nu am legume pentru supă și nu am nici smântână și nici fructe. Dai o fugă? Păi nu dau eu? Că doar eu sunt cel care a uitat de cumpărături. Mă uit la ceas, îmi calculez timpul, plec, mă întorc și gata! Să începem! Aud din nou: George, trebuie să gătesc că mâine plecăm dimineață și piciul n-are mâncare. Pa, sex, din nou…
Cel și cel mai rău a fost când după ce am adormit prințul și se auzeau sforăituri din camera lui de ce profund putea să doarmă, ne-am așezat pe canapea să savurăm un pahar de vin, așa… ca un preludiu și… preludiu ne-am făcut. Dimineața ne-am trezit anchilozaţi, îmbrăcați în haine de casă. Sex? Ce o mai fi și ăla? A căzut undeva în coada listei de priorităţi…
După câteva experiențe de genul ăsta m-a luat panica, sincer. Am zis că nu e ok, că nu mai avem timp de noi, că ne răcim, că cine știe unde ajungem. Am povestit și eu cu prietenii mei și, Doamne ferește, ce mi-a fost dat să aud. Vă zic și vouă să vă distrați ca mine.
Mihai, tată de Victor.
Frate, la mine a fost cel și cel mai rău că adormeam ca un urs iarna. Nu asta… Asta era, așa… la ordinea zilei. Cel mai rău a fost când eram cu nevastă-mea în cele mai mari focuri ale pasiunii și am zis să fim rebeli în sufragerie.
Eh, în focul ăla al pasiunii noastre am călcat pe o mașină. Am crezut că mor de durere, dar m-am redresat. A călcat și ea pe o jucărie care cântă de-ţi bubuie mintea. Ne-am redresat și de data asta, dar, când ne-am așezat pe canapea și a început să cânte sub nevastă-mea ceva frenetic, am zis stop. Plini de nervi ne-am apucat de curățenie și nu ne-am lăsat până când fiecare jucărie a fost pusă la locul ei. Și dacă mă întrebi ce am făcut după, îți spun cu regret că am adormit. Atât de multe jucării are fii-miu…
Vlad, tată de Alexandra.
Băi, n-ai cum… Până când a făcut fii-mea doi ani, aveam vagi amintiri despre sex. Nici nu mai știam cum e sau cum se face. Îți jur! Nu că n-am fi vrut, dar fii-mea avea un program plin de rebeliune. Crede-mă, după 2, 3, 4, 5 sau 6 treziri pe noapte în plânsul cel mai tragic, nu-ți mai ardea de nimic…
Tot ce mai puteam să îmi doresc în perioada aia era să prind genericul de la serialul pe care îl urmăream atunci și de multe ori nu mai aveam putere nici măcar să îi dau play… Ca să nu îţi mai spun că de câteva ori în care ne-am ambiţionat să facem dragoste, cea mică ne-a întrerupt în cele mai intense momente. Horror a fost.
Ion, tata de Anca
Ehe… stai sa îți spun fază tare. Aseară am ajuns acasă și nevastă-mea a plecat până la o prietenă. Mi-a zis că nu stă mult, să o culc eu pe Anca și că, la întoarcere, are planuri mari cu mine. M-am agitat, îți dai seama. Dar degeaba m-am agitat că a venit fii-mea la mine și mi-a adus aminte că i-am promis că-i fac un proiect pentru școală.
M-am apucat să îl fac. Apoi mi-a spus că a doua zi trebuie să ducă la școală o tavă cu brioşe că organizau ceva în clasă. Am întrebat-o de ce nu i-a spus soției și mi-a zis sec că a uitat. Uite, tu, George că am făcut și brioşe. Colac peste pupăză și-a vărsat acuarelele pe uniformă. Am spălat-o și pe aia. Ce crezi că s-a întâmplat când a venit soaţa? Dormeam dus, frate. Dus!
Ok, deci nu sunt singurul care poate să recunoască faptul că nu e macho, că nu mai poate, că nu mai e ce a fost. Da, asta e. Viaţa cu copii te schimbă, îţi schimbă priorităţile, dar niciodată nu mă gândeam că o să ajung în ziua în care să refuz o porţie bună de amor. Asta, niciodată! Şi uite… că acolo am ajuns.
Noi să fim sănătoşi.