Sophia are foarte mulți prieteni imaginari. Cam toate plușurile ei vorbesc. Da, să știți că și eu sunt convins de treaba asta. Am discutat și eu cu ei! Pe cuvânt.
La început, mi-a fost teamă de acest fenomen. Era ceva nou și, evident, părintelui i se umplu creierii de tot felul de temeri. Doar unde s-a mai auzit ca niște plușuri să vorbească? Apoi am citit puțin ce zic unii specialiști și m-am liniștit. Chiar m-am bucurat.
În general copiii fără frățiori, dar cu o inteligență peste medie, după 2 ani, încep să dezvolte prietenii imaginare. Și, uite așa, în camera lui nu mai trăiește singur, ci cu cel puțin un prieten: fie un alt copil, fie un personaj magic, fie un animal.
Iar Sophia are foarte mulți prieteni care locuiesc cu ea în cameră: Bufni, Magie, Pisi, Sebastian, Vlad, Sclipici, Bela, Martinică, Ducesa, Marrie și mulți alții. Vreo 40-50 de prieteni. Adică toate plușurile.
Și să vezi ce discuții are cu ei, și în ce aventuri pornesc! Și cum cutreieră lumea în lung și-n lat și cum caută comori! Și au secretele lor, de copii, lucruri pe care și le spun doar între ei și nu părinților.
Asta cu secretele nu mi-a plăcut la început, dar tot specialiștii spun că e bine să le aibă. Evident, lucruri neimportante, dar care îi conferă copilului senzația de intimitate. Căci, poate surprinzător, au nevoie să simtă că au o mică viață privată și că sunt independenți de părinți.
Câteodată, însă, Sclipici sau Bufni nu vor să facă ceva. De exemplu, să mănânce un aliment nou. Să zicem broccoli. Eu nu știu de ce trebuie să vină și ei la masă, dar, cum sunt cei mai buni prieteni ai fetei mele, îi accept. În schimb, o aud pe Soph că celor doi prieteni nu le place leguma aia verde și că ea nu poate face altfel decât ei. Deci nici Sophi nu mănâncă broccoli. Dar nu m-a refuzat ea, pentru că ea își iubește foarte mult tatăl, ci e doar solidară cu prietenii ei. 🙂 Am înțeles, până la urmă, că Sophia a inventat această strategie ca să nu mă supăr.
Nu m-am supărat. Nu am cum. Dar, altă dată, m-am dus direct la prietenii ei și le-am ținut o ședință. “Vă rog să o încurajați pe Sophia să încerce să înoate! A luat cursuri de înot, știe deja, dar poate nu are încredere suficientă în ea.” Iar, după ce unii dintre “prietenii” Sophiei au încercat pe pielea lor ce înseamnă înotul, și Sophia și-a făcut curaj să sară în piscină lângă tatăl ei.
Sau, alteori, discutăm cu toții despre prietenie. Și le țin predici plușurilor despre faptul că e important să se accepte între ele așa cum sunt, și cu defecte și cu calități, și să accepte că unele dintre ele, câteodată, nu au chef să se joace sau nu vor să doarmă. Dar că ele toate sunt prietene și că trebuie să-și respecte prietenia. Deși uneori nu pare atentă, a doua zi, la grădiniță, Sophia îi cere iertare colegului pe care l-a supărat cu o zi înainte.
Ce vreau să vă spun, în toată povestea asta, este că e foarte bine ca ai voștri copii să aibă prieteni imaginari, la vârste fragede. Le stimulează creativitatea, le creează intimitate și independență și, uneori, îi poți certa pe ei în locul copiilor voștri.
Asta, bineînțeles, dacă și voi reușiți să înțelegeți limbajul prietenilor imaginari și dacă învățați să comunicați cu ei. Hai că nu e greu! Trebuie doar să dai puțin în… mintea copilului tău!