Vă povesteam zilele trecute că fii-miu suferă din dragoste. Eh, cum suntem în secolul vitezei a trecut peste tot amocul și acum e super mega fericit. Nu, nu și-a găsit altă “iubi”, ci zâna zânelor a revenit la sentimente mai bune. L-a reluat în mreje.
Brusc a început iar să-l bage în seamă, era doar în jurul lui, a împărțit cu el gustarea, creioanele colorate și cuburile. Concluzia e că dragul meu băiat e preș. Preș la propriu. Dacă Sofi îi spune să sară 2 zile într-un picior io zic că măcar încearcă.
Ei comedie, că acum a venit și ziua ei!!!
Vine copilul acasă de la grădiniță și ne anunță:
-Mâine mâncăm tort la gădăisă. (grădiniță)
-Cu ce ocazie, iubitule? Îl întreabă soața.
-E ziua Sofiei.
-Aoleu! Super tare!!! O să vă distrați, presupun.
-Mama, trebuie cadou!!!
A mea se uita la mine și știam că gândim fix același lucru mârșav, de oameni mari, adulți pătați, cu sufletul avariat de experiențele vieții. Vă zic și gândul: “Ia uite, s-a împăcat cu el că știa că vine ziua ei și vroia musai cadou. Cât o dura? După ziua ei, iar îl dă la scârbe???”.
După privirea aceea scurtă ne-a bufnit pe amândoi râsul, evident, și țin să menționez că a fost doar o GLUMĂ!!! Să nu cumva să-și imagineze cineva că am putea crede capabil un copil de 4 ani de o asemenea gândire…
Să revenim:
Râdem noi doi pe înfundate și a mea soață își reia conversația cu prințul casei:
-Și ce cadou ai vrea să îi duci Sofiei?
-Hm… ceva frumos… Se gândea așa profund la treaba asta de zici că planifica un SUMMIT sau ceva similar. Era de viață și de moarte situația asta. Cred că, dacă îi propuneam să luăm luna de pe cer sau să îî facem cadou parcul Herăstrău, al meu era de acord.
-Normal că ceva frumos, dar te-ai gândit la ceva anume?
-Da!!!! Poți să îi faci tu o gentuță din aceea frumoasă cum faci tu?
-Sigur că îți face mama.
Și uite, comedie, cum a stat soața noaptea aceea câteva ore și a croșetat o gentuță potrivită pentru prințesa Sofia. Avea și brief-ul făcut, nu glumă: combinația de culori aleasă de fii-miu, măsurile luate, tot, tot, tot, ca la carte.
-Așa emoții am, George, de la nicio geantă n-am fost așa. Dacă ceva nu-i place copilului și n-o să fie mulțumit?
Mda… ea de copilul ei își făcea probleme… Parcă avea și tâmplele transpirate. Doar era primul cadou al prințului pentru prima lui iubită și, în plus de toate astea, i-a cerut tocmai mamei lui să îl facă. Avea soața cam atâta responsabilitate cam cât avea Simba când a trebuit să salveze jungla. Vă dați seama că a împrăștiat-o pe a mea pe jos. Și azi zboară pe nori pufoși și nu îi ajungi la nas nici cu prăjina.
Bun. Dimineață, instrucție și alta nu. Fii-miu s-a trezit cu apucături de fată: cu ce mă îmbrac, cu ce mă încalț, asta nu e bună, vreau tricoul celălalt. Rezolvăm partea estetică și continuăm ceva mai hard-core.
-Dar oare pot să stau lângă Sofi când cântăm “La multi ani”? Pot să o pup? Da, sigur o pup. O pup.
Măi, oameni buni, eu atâtea emoții pe el nu am văzut în viața mea. Eveer, never. Mă luaseră și pe mine când îl vedeam cum ține punga cu cadoul strâns la piept. Îi era frică să nu se întâmple ceva, să nu o piardă, să nu o șifoneze, să nu o bată vântul, să nu i-o fure extratereștrii, îi era frică de orice.
Într-un final ajungem, îl las în grija educatoarei și plec. Am așteptat toată ziua ca ars un semn de la grădi, o poză, ceva, ca să îmi dau seama cum au decurs “ostilitățile”. Și spre după-amiază, bang! Curg pozele râuri, râuri. Ecuația a fost simplă: i-a dat cadoul, a stat lângă ea, a pupat-o = fii-miu în extaz, “iubi” topită.
ESTEEEEEE!!!!!!!
A fost singurul care i-a dus un cadou și CULMEA!!!! Fix ce își dorea zeița. (Aici iar aș fi putut gândi o răutate dar m-am abținut.)
Încă sunt fericiți: ea îl iubește, el o divinizează. Să vedem cât o dura… 🙂
P.S 1: Acum vrea să o aducem la noi acasă. Iar…
P.S 2: Cred că am făcut o treabă bună. Toată experiența asta ne-a demonstrat că fii-miu e chiar un băiat mișto și tot ce i-am zis noi până acum a băgat la cap. Haștag: #prouddaddy!