Mi-am pus cenușă în cap de atâtea ori. Ba chiar am și strigat în gura mare că am făcut-o lată. Ce am primit în schimb? (acasă, mă refer) Un aer de superioritate, am fost ținta multor glumiţe și am auzit de nu știu câte ori expresia „ţi-am zis eu”.
M-am revanşat de fiecare dată cum am știut eu mai bine. Am fost iertat și apoi chiar răsfăţat, n-am ce spune, dar acum a venit vremea să își pună EA cenușă în cap și cum, aici pe blog, nu scrie, o pârăsc eu. Vă spun eu cum a făcut-o EA lată. Că da, o face și ea. Nu prea recunoaște, ce să zic, dar acum a fost mai mult decât evident. A fost ca un duş rece primit în faţă.
(Doamne, ce satisfacţie am că nu sunt singurul care greșește!)
Se face că ajung într-o seară acasă rupt de oboseală, după o zi super mega aglomerată și plină de întâmplări nefaste. Știți, bănuiesc, genul acela de zile, nu? Bun. Ajung acasă, îmi arunc geanta cu laptop și hârtii lângă cuier și fug să îmi întâmpin familia. Erau la baie. Distracție mare, bălăceală, jucării și apă peste tot. Am intrat și eu în jocul lor și mi-am mai revenit din stresul zilei.
De regulă, după băiţă, ritualul e simplu: ea îl îmbracă, eu îi fac laptele, ea stă cu el până îl bea și apoi îl adoarme. Asta se întâmplă de regulă. De data asta, însă, piciul m-a vrut pe mine și doar pe mine. Foarte bine. L-am îmbrăcat, i-am făcut laptele și l-am pus în pat. În timpul ăsta, soaţa bobina în jurul nostru și nu știa ce să facă. I-am dat peste cap ritualul de seară și era parcă legată la ochi.
Am invitat-o frumușel să iasă din cameră ca să ne lase să ne facem treaba și am rugat-o să îmi pregătească și mie niște amărâte de macaroane cu brânză. Știam că se fac repede, aș fi mâncat și pietre, atât îmi era de foame și, în mintea mea de om obosit, am zis că e cea mai bună variantă pentru seara respectivă. A acceptat bucuroasă și a ieșit tiptil din cameră.
Fii-miu zici că a mâncat piper că de dormit nici nu se punea problema. Am încercat în fel și chip să îl adorm, ba chiar am ațipit și eu, iar el mă atenţiona că nu se stă cu ochii închiși. Într-un final, aproape de miezul nopții, am învins! A adormit prințul și am ieșit și eu din cameră.
A mea stătea pe canapea, se uita la televizor. Nici nu a sesizat că sunt acolo până când nu m-am așezat lângă ea.
-Gata masa, iubito? Mor de foame și de somn.
Și-a ridicat niște ochi de căprioară la mine de parcă atunci m-ar fi văzut prima oară, și-a dus mâinile la gură și cu o voce tremurândă mi-a răspuns:
-Am uitat complet.
Say what??? Puteam să jur că glumeşte, însă faţa ei, cu grimase din ce în ce mai pronunțate, îmi demonstra contrariul. Da, a mea soție a uitat de la mână până la gură ce o rugasem.
-Vrei să îți fac acum, repede? M-a întrebat.
M-am uitat la ceas, am văzut că e miezul nopții, am calculat eu cam cât ar dura până e gata mâncarea și am ales varianta mai simplă. Am mâncat în fugă ceva de prin frigider și somn, nenică!
Soaţa n-a închis un ochi. Mi-a zis dimineață și am crezut-o. Faţa ei arăta asta… Și-a mai cerut scuze de o mie de ori, mi-a pus mâncare proaspăt pregătită la pachet, eu am făcut pe arogantul. Știu… de regulă nu aș fi făcut asta, n-a fost frumos, dar de prea multe ori a fost ea cocoș.
Gata, soaţă, te-am pârât! Și apropos, sarmalele ți-au ieșit mai bune ca oricând.