Am fost lângă soția mea la ambele nașteri. Ba chiar la ultima, am trăit niște momente hilare, era să cad de pe scaun și îmi strângeam convulsiv soția de mână. Dar ei i-a plăcut, a zis că m-a simțit alături de ea 100%.
Una peste alta, sunt lângă ea și copii cât pot de mult. Nu vă imaginați că este ușor. Ba chiar deloc. De la o vârstă, ai tabieturile tale sau mai puțină răbdare față de persoanele din jurul tău. Apariția copilului nu-ți mai lasă loc pentru toate chestiile faine pe care le făceai doar tu sau tu cu ea.
Dar, odată ce ai intrat pe un făgaș, ți-ai făcut cumva ordine în noua viață și te-ai obișnuit cu greutățile pe umeri, Doamne, cât de mișto poate fi atât pentru tine, cât și pentru copii!
Voi spune acum un clișeu: cea mai mare performanță în viața mea este să fiu părinte! Și, totuși, pentru mine nu e un clișeu. Chiar cred că asta e cea mai mare realizare din viața mea! Mă uit la copiii mei dimineața, când îi strâng în brațe, înainte să plec la serviciu, sau seara, înainte de culcare. Sunt fericit complet în acele momente.
Dar, ca să ajung la împlinirea asta sufletească, am fost ACOLO. Dacă ar fi să reduc toate sfaturile de parenting pentru tătici la unul singur, atunci acesta ar fi: FII ACOLO! LÂNGĂ EI.
Apariția copilului schimbă totul. Relația părinților este pusă la grea încercare, sunt niște momente grele prin care trece toată familia. Adică, fiind sincer 100% cu voi, un copil nu aduce doar fericire și mult roz în casă. Vine cu chestii bestial de frumoase, dar și cu un sac mare de probleme și greutăți, pe care, cumva, părinții trebuie să învețe să-l care în spate.
Dar, cum spuneam, dacă ai răbdare, va fi extraordinar și pentru copii, dar și pentru tine!
Pe de o parte, tu, tatăl, descoperi sentimente și trăiri geniale, lucruri pe care nu le-ai mai trăit vreodată. Îți dai seama că un simplu gângurit al boțului de om de lângă tine te poate împlini, te poate face un adult mega fericit. Bine, îți gângurește, îți zâmbește, te apucă de un deget, în timp ce umple scutecul cu cele mai infernale chestii posibile. Doar v-am zis că nu e ușor să fii părinte!
După 12 ani de tăticie, timp în care cinci au fost la dublu, vă jur, însă, că e fabulos!
Ultimul exemplu, aseară: am ajuns acasă pe la 22.00, rupt, dar absolut rupt de oboseală. Cumva copiii încă nu dormeau. Am intrat pe ușă, m-am descălțat, m-am spălat pe mâini și m-am întins pe jos în mijlocul casei să-mi întind mușchii, să mă relaxez. În nici cinci secunde, din două colțuri diferite, au dat năvală peste mine. Sophia și Dan Christian, amândoi călare pe mine. Și a început o joacă de vreo 20 de minute, cu ei disputându-și confortul locului stabilit pe burta mea, cu îmbrânceli frățești, cu smotoceli, pupături și multe râsete. Iar, după cele 20 de minute, mă încărcasem cu atâta energie și cu atâta stare de bine, încât aș fi fost în stare să lucrez încă o zi legată.
Asta descoperă tatăl atunci când E ACOLO! Și, dacă își dorește, poate deveni partenerul ideal de joacă al copiilor lui, poate deveni un foarte bun prieten.
Și mai este ceva. Tatăl, indiferent dacă se implică sau nu în creșterea copiilor, pentru că, pur și simplu, așa sunt legile naturii, TATĂL ESTE PRIMUL EXEMPLU MASCULIN AL COPILULUI!
Și copilul învață de la tată să fie afectiv cu mama lui, cu persoanele de sex opus, să fie galant, să fie atent, să împartă, să fie puternic dar emoțional. Sau, în partea opusă, să fie dur, brutal, absent. Copilul învață de la tată toate aceste lucruri, bune sau rele. Pentru că așa e în natura firii.
Tatăl are un loc fabulos în familie și poate face enorm de mult bine sau rău. Depinde ce alege. Depinde doar de el, pentru că sufletul copiilor este pur. Iar creierul lor, la început, e gol și avid de informații. E un burete pe care toți cei din jurul lui îl umplu cu informații. Iar multe, foarte multe din aceste informații vin de la tată.
Ceea ce nu poate face tatăl, și slavă Domnului că nu poate, este să alăpteze. Este dreptul exclusiv al mămicii și e bine așa. Dar pe toate celelalte le poate face. Trebuie doar să vrea să fie lângă copiii lui. Să vrea să meargă pe același drum cu ei, să le sufle în aripi, să-i ocrotească, să-i susțină!
Mi-aș fi dorit ca tatăl meu să gândească astfel. Din păcate, a ales să fie absent. Nimic din tot ce a făcut material pentru mine nu a compensat absența lui. Sau în puținele momente când era acasă, alegea să fie violent cu mama și chiar și cu mine. Verbal, fizic.
Au trecut anii, tatăl meu s-a dus, eu am devenit adult și am copiii mei. L-am iertat în timp. Ba chiar trebuie să-i mulțumesc pentru că mi-a arătat cum NU trebuie să fiu ca părinte. Da, cumva, îl am pe tatăl meu în minte tot timpul și mă gândesc să nu fac așa cum a făcut el cu mine.
Credeți-mă pe cuvânt: fiecare copil din lumea asta are nevoie de tatăl lui. Tati, am nevoie de tine! Este o afirmație din mintea fiecărui prichindel. Și cel mai rău au de suferit cei ai căror tați sunt în viață, dar aleg să nu fie prezenți. Să nu fie ACOLO, lângă copiii lor!
credit foto: Cristian Andrei