Cu toții ne lăudăm copiii. Al meu se târăște de la 5 luni, al meu a spus „tata”, al meu citește la 4 ani, al meu dansează minunat, al meu vorbește în engleză, al meu e cel mai cel. Toții copiii sunt fantastici, sunt extraordinari, mai ales pentru părinții lor.
Dar ne-am pus vreodată întrebarea „Invers cum e?”. Cum ne descriu ei pe noi, ce cred ei despre noi, dacă ne iubesc, dacă ne respectă, dacă ne consideră buni pentru ei?
Până de curând, nu-mi trecuse prin cap întrebarea asta. Și, oricum, dacă aș fi întrebat-o pe Sophi, aș fi influențat-o. Pentru că un răspuns sincer, față în față, nu are cum să nu fie influențat de privirea întrebătoare a tatălui, de zâmbetul adultului care speră să audă cele mai frumoase cuvinte din lume.
Zilele trecute, însă, m-a sunat educatoarea Sophiei. Avuseseră o discuție între patru ochi, se pare că se fac astfel de discuții cu toți copiii. Cei din grădiniță vor să afle cum se poartă părinții cu micuții lor, care este ambianța acasă, cât de bine se simt cei mici. O inițiativă faină, zic eu, pentru că astfel cadrele didactice știu unde trebuie să completeze educația de acasă, unde să insiste și ce lucruri noi să-l învețe pe copil.
Relația dintre Sophi și educatoare este una specială, sunt foarte bune prietene și își povestesc una alteia într-un mod foarte sincer.
La întrebarea „Cum e tatăl tău?”, Sophia a răspuns așa, citez: „Tatăl meu este foarte deștept și înțelept și e foarte bun cu mine!”
Măi oameni buni, când mi-a zis educatoarea cuvintele Sophiei, m-am blocat câteva secunde bune. Apoi, am tras un zâmbet larg, de cel mai fericit om de pe planetă. Și din nou m-am blocat. Auzi, la ea, ce cuvinte folosește și ce descriere mi-a făcut? Dar de unde asemenea conexiuni, de la o ființă pe care eu încă o văd ca pe un bebeluș?
Dincolo de inteligența Sophiei, cuvintele sunt mai importante. Dacă ea mi-a făcut o asemenea caracterizare, o caracterizare sinceră, spusă între două prietene, înseamnă că fac ceva bine în toată meseria asta de tătic. Înseamnă că ce îi transmit ei îi aduce mulțumire, siguranță și bucurie. Și că e fericită cu mine. Iar asta este cea mai importantă chestie pentru un părinte: copilul lui să fie fericit alături de el.
Voi știți ce cred copiii voștri despre voi? Cum vă caracterizează? Sunt fericiți cu voi? Vă cred părinți buni?