Am plecat în vacanță cu copilul, la bunicii de departe. Na, au și ei dreptul la o porție bună de nepot, nu? Asta e mai puțin important pentru că scenariul ce urmează se poate aplica în oricare altă circumstanță. Tocmai de aceea nu spun locul ca să nu supăr pe nimeni.
În fața blocului în care stau bunicii, este un mare parc de distracții pentru cei mici. Din acela de cartier: cu tobogane, leagăne, groapă de nisip și toate cele. Acolo toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Este frecventat de aceiași părinți cu aceiași copii. Zici că sunt sectă și alta nu. Pac, a apărut unul nou în peisaj: prințul. Echipat cu motocicletă, minge, găletușă și lopată de nisip. Să avem de toate, să nu ne certăm pe jucării.
În prima zi, se uita toată lumea la noi ca la o butelie. Zici că eram extratereștri. Discuții? Nu prea multe. Al nostru, sociabil nevoie mare, s-a împrietenit cu câțiva copii, au împărțit jucăriile, mișto, ce să mai? I-a plăcut mult.
A doua zi, a “atacat-o” pe nevastă-mea o mamă. Sunt sigur că, înainte să aibă curaj să inițieze o discuție, s-a consultat profund cu celelalte mame din parc. Sigur sunt!
-Bună ziua, v-ați mutat în zonă?
-Bună ziua. Nu, suntem doar în vizită.
-Aha… Auziți? Dar cu ce a greșit soțul?
-Adică?
–Păi îl văd că se cațără peste tot pe aici, că se joacă cu cel mic, sigur a greșit cu ceva și vrea să vă impresioneze. Remarca a fost făcută cu o privire din aceea complice, de genul “Hai, soro, că mi-am dat seama. Ce a făcut? A stat cu băieții peste program?”
-N-a greșit cu nimic… așa e el, mai activ.
Discuția s-a încheiat acolo.
După o vreme, mă “atacă”pe mine o mămică lângă care stăteam la leagăne. Era genul acela care le știe pe toate și care, atunci când vorbește, ai impresia că te ceartă.
-Cât timp are băiețelul?
-2 ani și o lună.
-Aha… Păi și de ce nu vorbește fluent? Al meu de la 1 an și 8 luni spune fraze.
-Are timp o viață, doamnă, să tot vorbească…
-Nu cred că e bine ce se întâmplă.
N-am mai continuat…
-Dar de unde sunteți?
-Din București.
-Aha… Îl duceți la grădiniță?
-Încă nu. Am decis cu soția că îl mai ținem acasă până la 3 ani.
-Greșită decizie… O să fie un sociopat, n-o să învețe să se joace cu copiii dacă îl țineți doar în casă.
-Păi nu îl ținem în casă.
-Tot nu e bine… Mănâncă?
-Da, foarte bine. Uneori mai mult ca noi.
-Să nu se facă obez.
-Nu se face. Își consumă energia cu vârf și îndesat.
-Sare îi puneți în mâncare? Zahăr îi dați?
-Sare moderat, zahar deloc. Așa am decis cu soția că e mai bine.
–Îi furați copilăria dacă nu îi dați dulciuri. Eu îi dau de la 1 an de toate.
-Foarte bine. Ce să îi mai spun eu femeii că există atâtea variante de a înlocui zahărul ăla nenorocit cu o sumedenie de chestii sănătoase? La ce folos să-i spun? Sunt sigur că n-ar fi fost de acord…
–Doarme noaptea?
-Tun! De la 22.00 până dimineața la 9:00.
-Aoleu, și ce mai așteptați? Puneți de mai faceți unul.
-Ce anume? Deja eram puțin iritat. Doamna respectivă era experta expertelor într-ale copiilor și îmi dădea niște lecții gratuite. Oare trebuia să îi mulțumesc sau să o întreb cât costă ședința?
-Cum ce? Un copil! Ai mei, dacă dormeau noaptea, mai făceam vreo 3, așa am doar 2.
Am încheiat discuția fericit că al meu copil a vrut la tobogan. Doamna mi-ar mai fi corectat câteva decizii de familie, sunt sigur. Cine știe? Poate ar fi venit și la noi acasă cu scopul de a ne reorganiza cu totul.
Bun… așa au trecut două zile.
A treia zi, merge soața cu copilul în parc și se îndreaptă către groapa de nisip. A mea, se așează lângă fii-miu, ia o lopățică și se joacă cot la cot cu el și cu ceilalți copii. Mamele copiilor de pe lângă ai mei stăteau pe bancă și povesteau.
Nu mică i-a fost mirarea soaței când și-a dat seama că tocmai ea și prințul erau subiect de discuție… I-au ajuns la urechi următoarele: “Nu-i dă zahăr copilului, mi-a zis doamna Amalia. Mi se pare o nebunie. Vorba ei: îi fură copilăria”, “Da, nici la grădiniță nu îl duc…”, “Așa or fi ei, mai ciudați!”, “Uite, n-are încredere să-l lase singur să se joace, dar ce crede? Că ăștia mici îl mănâncă pe al ei sau îi fură jucăriile?”.
Na… una peste alta, parcul mișto, copilul s-a distrat pe cinste, iar în rest chiar nu contează ce s-a întâmplat.
Am spus de la început că scenariul ăsta se putea derula în orice alt loc, în oricare altă vacanță, ba chiar în oricare weekend petrecut cu copilul în parc.
Noi nu prea ne-am lăsat afectați de cele auzite și discutate pe acolo, iar scopul acestui articol este simplu: nu vă lăsați impresionați de ce se spune în stânga și în dreapta. Nimeni, dar NIMENI nu va ști să vă crească copilul mai bine decât voi. Cele mai bune decizii pentru copiii voștri le puteți lua doar voi! Iar atâta timp cât voi sunteți fericiți sunt și ei. Asta contează cel mai mult!!!