Tații de fete! Ce poveste!

Dane, te înţeleg! Dragi taţi de fete, îmi cer scuze de pe acum, dacă vă vom crea neplăceri. Jur! Să fii tată de fată e al dracu’ de greu. Din anumite puncte de vedere…

Până acum mă gândeam ca e cam aceeaşi treabă: ai grijă de copil, fie că e fată, fie că e băiat. Îl educi, te joci cu el, îi dai aripi, toate cele. Eheee, eram foarte, dar foarte departe de adevăr… Atât de departe că era să mi-o iau pe coajă din cauza lui fii-miu.

Să vă povestesc:

Ieşim la terasă în familie. Frumos afară, soare, cald, toamna perfectă. Ne aşezăm la o masă lângă lac. Privelişte, păsărele, terasa ticsită de familii cu copii, veselie, gălăgie, lume fericită. Al meu, aprig şi agitat, sărea de colo, colo şi se tot apropia de o masă vecină la care stătea tacticos, contemplând natura, o tânără domnişoară în vârstă de maximum 3 ani. Câţi are şi prinţul casei.

Se apropia, zâmbea, fugea înapoi la soaţă să mai ia puţin curaj. Iniţial nu ne-am dat seama pe cine a pus ochii. Abia după vreo două trei ture din acestea am studiat şi noi problema mai în amănunt.

Datele problemei stăteau cam aşa: domnişoara cu potenţial de îndrăgosteală, mama, o femeie frumoasă şi tatăl un italian veritabil: costum de in, impecabil aşezat pe el, tatuaje fără număr şi nelipsiţii ochelari de soare. Ce mai? Omul zici că era decupat din mijlocul Siciliei. Se evidenţia de la o poştă.

Ridic dintr-o sprânceană, soaţa la fel.

-Ştii că am remarcat acelaşi lucru, da? Întreb râzând pe înfundate.

-Da. Cred că are afaceri pe aici că nu face parte din peisaj.

-Aşa o fi.

Ne-am văzut de treabă. Ei, dar ce să vezi că, la un moment dat, domnişoara cu potenţial de îndrăgosteală l-a remarcat pe fii-miu şi toate insistenţele lui acerbe de a-i atrage atenţia. A coborât de la masă. Dă-i ocheade, dă-i alergătură, dă-i râsete. Noi, toţi cei patru părinţi, ne amuzam copios.

La un moment dat, însă, totul a luat o turnură la care nu ne aşteptam. Copiii, sprijiniţi de un stâlp de pe terasă, unul de o parte şi unul de cealaltă, se sorbeau din priviri. Timpul acolo s-a oprit pentru ei.

Eu mă uitam plin de speranţă şi îmi spuneam în gând:

-Pup-o, Tudor! Pup-o! Hai, tati, pup-o!!!

Stăteam cu sufletul la gură aşteptând să văd ce face. Na… Cumva mândria mea de tată de băiat ar fi fost gâdilată puţin dacă ar fi pupat fata şi nu aş fi văzut nimic rău în asta. Inocenţa lor e aceeaşi, inocenţa gesturilor lor e aceeaşi şi credeţi-mă că nu m-am gândit nicio secundă la ceva vulgar, la ceva ieşit din comun. Spun asta că n-aş vrea să fie discuţii. 🙂

Şi, pe când erau piticii la un pas să îşi dea un mare pusi, s-a pornit furtuna:

-Ema! Ce faci? Treci la masă!!!

Italianul decupat din Sicilia şi lipit în peisajul Bucureştiului a luat chip de nebunie! Sau mai bine spus… de gelozie. Instinctiv, m-am trezit strigând ca un papagal vorbitor:

-Tudor!!!

Când, de fapt, eu îmi doream altceva. Dar riscam eu să iau bătaie acolo în văzul tuturor? Nu riscam. “Lasă, tată, că eşti pe drumul cel bun” i-am spus lui fii-miu în gând şi ne-am văzut noi de ale noastre. Ema nici c-a mai coborât de la masă, iar noi nici că ne-am mai îndreptat privirea spre masa lor.

Vă daţi seama cât am râs când nu mai eram prin preajmă? Mult de tot şi problema e că fii-miu tot întreabă de Ema. Ehe… cine ştie, poate cândva, în viaţa asta, s-or mai întâlni. Sper să nu fie tatăl ei prin preajmă…

P.S Dragi taţi de fete, nu vă e uşor… Dau o bere!