“Tati, poți!”. Așa îmi zice Sophia atunci când îmi dă vreo misiunea greu de îndeplinit. Iar eu am obișnuit-o să pot! Încă de mică, m-am dat peste cap să-i arăt că tati poate orice. Iar, dacă nu poate fix în momentul acela, poate după ce se documentează sau după ce se antrenează. Și, cumva, la final, demonstrează că poate.
Pentru că eu cred că tati trebuie să fie un super-erou pentru copiii lui. Că el va îndeplini orice misiune, că le va fi alături mereu și că îi va proteja, că, la pieptul lui, ei vor fi mereu în siguranță. Nu un super-erou de la tv, ci unul uman, care, uneori, mai dă și de greu, care se emoționează, dar care, cumva, găsește soluții.
Am mai detaliat eu în alte articole despre cum cred că trebuie să fie un tată, dar nu e cazul în acesta. În acest articol, las chestiile serioase deoparte și mă plâng teribil!
Pentru că, sincer, câteodată misiunile pe care mi le dă mami mi se par chiar misiuni imposibile. Și nu sunt Tom Cruise. Bine, sunt mai înalt ca el, arăt mai bine J, dar tot nu pot face ce face el.
Să vă povestesc pe îndelete. Am fugit câteva zile la mare. Teoretic am fugit, pentru că ne-am mișcat ca melcii. Cel puțin până am ieșit din casă. Vreo cinci ore ne-a luat să facem bagajele. Am plecat doi părinți, bunică și doi copii. Pentru cinci zile.
După ce am ratat toate orele de plecare impuse de mine, cumva am reușit să ieșim din casă.
Doar că…
Priviți poza! Aceasta este misiunea imposibilă pe care mi-a dat-o soția! Cinci valize de diferite dimensiuni, o gentuță, un rucsac, trei pungi, un hoover, un cărucior, o plasă cu ustensile pentru nisip, o plasă de prins pești sau meduze. Ultima cireașa de pe tort! Și toate astea trebuia să încapă într-o singură mașină. Plus 5 persoane, dintre care două în scaune auto speciale, de dimensiuni măricele.
Cum, Doamne iartă-mă, să fac asta???? Cum?
Mașina are un portbagaj decent, de peste 500 de litri, bărbații știu exact la ce mă refer. Deci îți faci treaba cu el, intră destul de multe bagaje. Dar toată casa? Cum naiba să bagi toată casa într-un portbagaj. Doar nu e dric, nu e camion, e doar o mașină clasică.
Oameni buni, eu, când plec la drum, sunt calm, așa pe zen, că doar mergeam în vacanță. Dar am făcut cu capul! Cu toată răbdarea din lume, am muncit ca un hamal. Am încercat diferite combinații, diferite permutări, diferite puzzle-uri. Măi nene! Le-am scos și le-am băgat de mai bine de zece ori. Am transpirat cămașa de trei ori. Curgeau apele pe mine și nu alta. Am băut și vreo doi litri de apă.
Cumva, însă, am reușit! Olee! Habar n-aveți ce bucurie am simțit când am închis portbagajul! Nu știu ce simți când câștigi la loto, dar sigur așa trebuie să te simți, cum m-am simțit eu atunci!
Pentru că tati poate! 🙂 A putut tati și de data asta, dar nici el nu știe cum și cu ce eforturi supraomenești.
Bilanțul celor cinci zile de vacanță? Încep cu mine, ca să-mi pun paie în cap: din 5 cămăși luate, doar trei folosite, din 5 pantaloni, doar doi folosiți și tot așa. La fel și la femei și la copiii din dotare. Cam 60% dintre bagaje nu au fost folosite. Iar Sophia nu a prins nici măcar un pește. Ba mai mult nici nu a băgat plasa în apă pentru că, ce să vezi… a uitat de ea. A uitat de ea cinci zile!
Dar… ce să zic… cred că soției mele îi place tare mult să-mi dea misiuni imposibile! Pentru că tati poate!