Supărare în loc de joc: ce faci dacă un copil nu știe să piardă?

Răsturnarea tablei de șah, aruncatul mingii la mare distanță sau, și mai rău, plânsete, țipete, nervi! Cu siguranță, mulți părinți au trăit așa ceva într-o încercare nereușită de a avea o seară sau o după-amiază frumoasă în familie cu jocuri de societate sau în aer liber. Iar cel mic, supărat că i-a luat altul locul de pe podium, a considerat că a fost nedreptățit, că acesta i se cuvine doar lui și, prin manifestări violente, distruge tot momentul. Este o stare de fapt des întâlnită printre copiii de 5-6 ani.

„Nu te supăra, frate!” nu are niciun efect, copilul face nazuri, mama copilului îi ține prelegeri, sora lui, deși vede că situația a scăpat de sub control, mustăcește fericită că i-a luat-o puștiului înainte. Era și cazul, zice ea, a tot cedat în favoarea lui ani de zile. Ar mai trebui să și învețe să piardă, și ce dacă este mai mic?!

Tu îți blestemi zilele că ai avut inițiativă, îți vine să-i lași pe toți baltă să se descurce cum vor.

Doar că, acest moment trebuie gestionat cumva, pentru că altfel se va repeta la infinit. Copiii nu știu să piardă, dar pot fi învătați și chiar trebuie, pentru că viața este plină de refuzuri, nereușite, note proaste sau examene picate. Oricât de bun ai fi, tot se întâmplă să ratezi uneori vreo țintă.   Robert Brault (un tenor de operă american, este în viață, are 60 de ani) spunea: Acolo unde cei înfrânți văd bariere, învingătorii zăresc trambuline.” Asta trebuie să ne învățăm copiii. Numai așa vor accepta că o înfrângere nu este doar o supărare, ci o ocazie de a ne analiza unde și ce am greșit și cum să reparăm situația.

Un copil poate pur și simplu să se încurce în reguli, să nu înțeleagă logica și să nu aibă timp să ofere rapid propria opțiune. Mulți părinți spun: „Probabil că, pur și simplu, nu știe să se joace.” Dar am o întrebare: de ce întreaga lume a jocurilor pe calculator are atât de mult succes? De ce un copil care a aruncat cu zarul direct în sora lui mai mare la un joc în familie stă ore în șir pe o consolă? Care este secretul?

Într-un joc pe calculator există mult mai puțină implicare a celorlalți, nu există concurență și nici spectatori. Este posibil să nu treci la un nou nivel imediat, dar după mai multe încercări, cu siguranță vei merge mai departe. Și când totul funcționează, există o sursă puternică de hormoni ai plăcerii, serotonină și dopamină, care acționează asupra psihicului copilului.

Pe când într-un joc obișnuit de masă sau unul sportiv, de unde un copil fuge în lacrimi, există spectatori, alți participanți, un moment competitiv concret, o evaluare externă și există și una internă. Un copil de 5-6 ani are deja personalitate și va încearca să câștige. Doar că, se întâmplă ca lucrurile să meargă prost și asta de față cu alți urmăritori, fie ei și din familie.

Este important ca părinții să acorde atenție unor astfel de situații și să încerce să-și învețe copilul să nu se teamă dacă nu funcționează ceva. Toată copilăria este o serie nesfârșită de încercări de lucruri noi. Multor copii timizi, hipersensibili, introvertiți le este foarte greu să intre în situații de joacă și competiție.

Ce poți face tu, ca părinte, pentru a preveni transformarea unei pierderi într-o tragedie?

Mai întâi, este important să ne gândim ce simte copilul când pierde?

  • „Sunt cel mai rău (prost, cel mai lent)”;
  • „Nu voi reuși niciodată”;
  • „Toată lumea râde de mine”;
  • „ Tata a spus că dacă pierzi, ești un învins”;
  • „Sunt mic, așa că toată lumea trebuia să-mi cedeze victoria”;
  • „Au făcut-o intenționat, m-au înșelat cumva, m-au păcălit, este un fel de conspirație”;
  • „M-am plictisit, jocul este dificil/de neînțeles.”

De aici vedem clar două stări: poziția în care copilul dă vina pe sine și poziția în care dă vina pe circumstanțe externe și pe alți oameni.

Trebuie neapărat să vorbești cu copilul tău despre asta. La 5-6 ani el deja îți poate spune ce gânduri și sentimente are atunci când pierde. Dar, cel mai bine este să avem această conversație a doua zi, deoarece emoțiile și experiențele puternice ne încetinesc capacitatea de a gândi în mod rațional. Și nu doar copilul traiește asta, ci și adultul însuși.

Pune-i copilului întrebări dacă are o reacție emoțională atunci când ceva nu merge. Ce să întrebi?

  • La ce ești bun acum? Mergi foarte bine cu rolele/bicicleta! Mai ții minte cât de greu am învățat? Dar nu mai ai nicio problemă. Vei învăța și acest joc cu siguranță!
  • Ce ai făcut când nu reușeai? Ai mai incercat! Ai avut nevoie de vreun ajutor? NU. Te-ai antrenat încet singur mult timp până ai reușit.
  • Când ai pierdut, care au fost sentimentele și gândurile tale? Dar când ai câștigat? Dacă un copil dansează de fiecare dată pe masă la fiecare victorie este un motiv de gândire.
  • Cum te pot ajuta? Ar trebui să ne jucăm noi doi mai mult, până stăpânești bine jocul.

Răspunsurile copilului vor deveni pentru părinte cheia a ceea ce se întâmplă cu adevărat, ce semnificații interne are această stare și un indiciu despre ce poate și ar trebui făcut pentru a ajuta copilul să facă față acestui obstacol.

Greșeli frecvente făcute de părinți!

  • Îi spune copilului: Nu mai plânge, este doar un joc! sau
  • Nu fi supărat! Este un joc dificil, nu îl vom mai juca.”
  • Părintele începe să cedeze și îl lasă pe copil să câștige. Însă, copiii observă imediat acest lucru și nu le convine nici acest lucru. Încep să se autoînvinovățească de nereușită.
  • Părinții se ceartă între ei, în fața copilului. Pentru că fiecare membru al familiei abordează diferit pierderea și câștigul.

CUM SĂ AJUȚI CU ADEVĂRAT UN COPIL?

  1. Nu puneți accentul pe victorie, ci pe joc!

Jocul este cel important, faptul că petreceți timpul împreună, vă distrați, faceți glume, râdeți mult.

  1. Construiți o atmosferă plăcută în casă!

Este important ce fel de atmosferă construim în jurul jocului. ”Vom învăța ceva nou, nu este un examen, ci o experiență grozavă, o oportunitate de a ne distra bine împreună.”.

  1. Încă de la început, faceți în așa fel încât să câștige toată lumea pe rând.

Astfel, mezinul familiei va învăța de mic faptul că victoria nu este doar a lui. Că poți să și pierzi și nimeni nu e vinovat de asta.

  1. Nu grăbiți jocul!

Acordă-le timpul necesar, există copii care au nevoie să gândească, să-și adune ideile. Dacă îi vei grăbi, se vor frustra, iar tu, din contră, trebuie să ameliorezi atmosfera și să înlături orice urmă de tensiune.

  1. Felicitați într-un mod drăguț câștigătorul!

Fie că imitați sunete de trompetă, fie că intonați imnul sau doar beneficiază de o porție de gâdilat, activați o plăcere atât pentru cel care a câștigat, cât și pentru cel care a pierdut. Într-un fel, pierzătorul simte că participă și el la ”festivitatea de premiere”.

  1. Câștigătorul trebuie să se bucure ”modest”.

Regula casei trebuie să fie următoarea: nu te bucuri excesiv și nu-i faci în ciudă celui care a pierdut! Nu dansezi lambada și nu-i arăți limba fratelui mai mic. Este enervant și pentru un om mare, cu atât mai mult pentru un copil.

  1. Inventați provocări pentru cel ce a câștigat!

Ca victoria altuia să fie mai ușor de suportat pentru toată lumea (în special pentru cel mic), provocați-l pe câștigător să facă ceva drăguț. Fie spune o poezie, fie cântă o melodie, fie dansează (chiar și lambada) sau doar aduce biscuiții din cămară pentru toți jucătorii. Cu siguranță, veți avea parte de hohote prelungite, văzând-ul pe tatăl mișcând din șolduri pe ritmuri latine.

  1. Finalul trebuie să fie el în sine așteptat cu nerăbdare!

Ori urmează să vizionați un film cu toții, ori o cină gustoasă sau aveți pregătit un platou cu prăjituri sau înghețată – finalul jocului duce către asta. Și chiar dacă nu ați câștigat acum, urmează o altă activitate interesantă.

Fii sincer: a pierde nu este foarte plăcut. Toți vrem să câștigăm, acesta este singurul mod în care oamenii au supraviețuit. Un copil are nevoie de joacă și competiție pentru dezvoltarea atât a abilităților pur tehnice, a abilităților motorii, cât și a celor psihologice. Frustrarea, experiența pierderii este o experiență utilă. Este un stimulent pentru a căuta cum pot face față, pentru a-ți găsi propria cale. Nimeni în istoria omenirii nu a reușit nimic imediat.

Nu trebuie să eviți eșecurile în joc. Uneori, o pierdere este mai importantă din punct de vedere psihologic decât o victorie ușoară.