articol realizat de psihologul Monica Berceanu
În lucrul cu copiii cu autism, cel mai greu este să-i ajut pe părinţi să-şi depăşească propriile frici când vine vorba să îşi lase copiii să se descurce singuri. Replicile de felul:
„Dacă o să cadă de pe tobogan? Mai bine nu îl învăţ sau nu-l duc în parcuri foarte des.”
„Dacă se îneacă? Mai bine nu-i dau să mănânce mâncare solidă.”
„Dacă îl loveşte maşina? Mai bine nu îl învăţ să traverseze strada de la 6 ani!”
„Dacă îl învăţ să se urce pe scaune înalte, e posibil să devină curios şi să sară de pe geam!”
mi-au umplut ochii de lacrimi de-a lungul anilor şi sufletul de mâhnire. De multe ori, am fost nervoasă şi drastică. De multe ori, le-am răspuns acestor părinţi cu indignare. Ştiam că hiperprotecţia părintelui duce la lipsa maturizării copilului.
Ştiu azi, însă, că orice părinte îşi iubeşte copilul şi, în spatele acestor replici, se ascunde un OM speriat. Un OM cu litere mari, pentru care iubirea este direct proporţională cu acceptarea oricăror acţiuni ale copilului ori cu împlinirea tuturor DORINŢELOR lui.
Azi vă scriu vouă, dragi tătici, în special, despre independenţă. Cum să le-o formaţi copiilor voştri, fără a fi duri sau lipsiţi de empatie!
E normal să-ţi fie frică să nu-ţi piezi copilul, aşa că orice gest de hiperprotecţie pe care îl faci are sens. Dar poţi, cu dragoste şi răbdare, să-l faci un copil independent, fără să te urască pentru asta. Iată câteva sugestii pe care ţi le ofer pentru a-l ajuta să reuşească:
Depăşeşte-ţi frica!
Oricât de mult ai vrea, nu vei putea să îţi fereşti copilul de toate relele sau problemele care se vor ivi în viaţa lui. S-ar putea să vrei să faci totul în locul lui pentru că-ţi e teamă să nu eşuezi tu, ca părinte. Să nu te acuze într-o zi copilul că nu ai fost un tată bun.
Caută ajutor pentru propriile frici, fie că apelezi la soţia ta, la părinţii sau prietenii tăi, fie la un specialist care să te ghideze. Când recunoşti că ceva te înspăimântă, ai făcut primul pas! Şi nu, nu este nici ruşine şi nici imaturitate să ceri ajutor!
Arată-i copilului ce are de făcut, chiar şi de 1000 de ori!
Este foarte frustrant uneori, ştiu! Dar el are nevoie să fie ghidat pas cu pas, fără teama că tati se va supăra dacă nu va reuşi după câteva încercări!
De fiecare dată când a făcut un pas, chiar dacă este ajutat 100% de tine, încurajează-l să continue pentru că poate, şi când a obosit sau nu mai ştie ce să facă, tati e acolo să-l ajute!
Atenţie, pentru că poate, nu pentru că va primi jucării, boboane ori orice alte lucruri exterioare!
Ajută-l tot mai puţin, pe măsură ce a reuşit să stăpânească ce are de făcut!
Fii prezent, lasă-l să încerce şi singur, fiind mereu pregătit să-l ajuţi, dacă există vreun pericol, dar nu-l ajuta niciodată mai mult decât este cazul!
Când simt că nu mai pot, copiii au nevoie numai de „sunt aici, hai să mai încercăm!”, nicidecum de: „Ok, fac eu în locul tău!” Faceţi împreună, pentru a-i arăta că eşti acolo, dar nu rezolva tu totul, altfel copilul va crede că este incapabil, şi va renunţa.
Se va compara cu tine, tati, şi va crede că dacă nu e la fel de puternic precum eşti tu, nu are rost să mai încerce! Dacă faci totul odată cu el, o să înţeleagă că orice ar fi, tu eşti acolo să îl ajuţi să reuşească să fie la fel de puternic precum tine!
Explică-i orice decizi să îl înveţi!
A evita să îţi înveţi copilul ceva înseamnă să îi stagnezi dezvoltarea. Nu îl înveţi să folosească un cuţit la 2 ani, dar la 6 ani este foarte normal să ştie că, dacă înghite detergent, este periculos este foarte normal. La fel şi să ştie că a se urca pe un scaun este foarte bine, dar să ştie limitele în care poate să îl folosească!
Aşadar, spune-i concret când, de ce şi în ce situaţii are voie să facă anumite lucruri sau să folosească anumite obiecte: numai când sunt adulţi în preajmă, numai când speli haine şi aşa mai departe. Da, există pericolul să folosească orice în mod greşit, dar nu există dezvoltare fără riscuri!
Fii conştient că oprindu-l din a învăţa independenţa, îl îndepărtează de copii!
Ori de cîte ori merg în parc cu „ai mei” copii, orice neputinţă a lor îi face pe ceilalţi să replice: „Tu de ce nu ştii să sari de aici? El de ce nu ştie să se joace cu nisipul? Nu mă joc cu tine, că eşti fricos!”
Copiii, se spune că sunt răutăcioşi, dar sunt extrem de sinceri şi selectivi.
Tati, nimeni nu ne poate garanta o viaţă lipsită de griji, dar tu îi poţi garanta copilului tău că vei fi acolo oricând are nevoie!
CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC, WWW.MONICABERCEANU.RO
- de 11 ani psihopedagog și logoped
- de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu
„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.” 