Specialistul spune: „Mami şi tati, vă mulţumesc pentru că mă învăţaţi să iubesc!”

Dragi părinţi, azi povestim despre familia funcţională. Cea în care mami şi tati se iubesc, se respectă şi se valorizează reciproc, iar copiii învaţă, prin imitaţie, aceleaşi valori.

Ce înseamnă o familie funcţională?

NU, nu este funcţională acea familie care nu întâmpină nici o dificultate, unde totul este roz sau unde nu există perioade de criză. Nu înseamnă nici că fiecare din membri „s-a născut învăţat” şi datorită statutului de geniu, 🙂 se comportă perfect şi se adaptează societăţii în ritm alert.

Familia funcţională este acea familie în care membrii învaţă să interacţioneze şi să relaţioneze între ei, fac faţă mai uşor schimbărilor şi crizelor apărute brusc sau progresiv, datorită flexibilităţii de care dau dovadă cei doi parteneri.

Cum se formează o familie funcţională?

Familia cu copii, pentru că despre ea vorbim, mi-a fost o dată definită de un copil de 8 ani astfel: „ Este formată prin liberul consimţământ al lui mami şi al lui tati” :).  Şi mai bine de atât nu cred că putea vreun om mare să o definească.

Specialiştii spun că sistemul familial cuprinde 3 subsisteme: marital, parental şi fraternal. Şi fiecare din aceste subsisteme este caracterizat de propriul set de reguli, responsabilităţi şi roluri, care nu pot fi duse la împlinire decât în condiţiile în care între ele există graniţe foarte clar trasate.

Subsistemul marital este cel mai important, căci se formează înainte de apariţia copiilor şi este alcătuit din 2 persoane mature, capabile să ia decizii raţionale (sperăm) 🙂 Subsistemul parental apare atunci când cei doi devin părinţi şi este subordonat subsistemului marital, pentru că, pentru a fi părinţi sănătoşi emoţional, trebuie să fie mai întâi un cuplu sănătos, iar subsistemul fraternal se naşte atunci când în familie apar 2 sau mai mulţi copii.

Cum se menţine familia funcţională?

Mami şi tati:

  • au o relaţie strânsă şi le arată acest lucru copiilor: îşi vorbesc frumos, îşi manifestă afecţiunea atât verbal cât şi non verbal: se îmbrăţişează, se sărută (da, ai voie să îţi săruţi soţul în faţa copiilor, atâta timp cât scena nu este una demnă de un clip 18+) , îşi declară clar iubirea: TE IUBESC! sau îşi cer iertare atunci când greşesc.
  • nu uită niciodată că relaţia lor este primordială, deci nu o vor neglija la apariţia copilului: îşi fac timp pentru ei şi îşi împlinesc nevoile emoţionale şi sexuale unul altuia, chiar dacă al lor copil are nevoie de răbdare, timp şi grijă. Nici un copil nu este fericit dacă părinţii lui nu sunt fericiţi!
  • le trasează acestora limite şi reguli clare, fără a se contrazice între ei: „La ora 21 mergem la somn cu toţii/ Nu aveţi voie să o jigniţi pe mami/ este interzis să îl loviţi pe tati/ după ce vă jucaţi, strângeţi jucăriile/ când ieşim afară toată lumea poartă căciulă, pentru că este frig”. În felul acesta, copiii înţeleg că regulile se respectă, şi că încercările de a obţine favoruri din partea celuilalt părinte nu au rezultate.

Concret: dacă tati spune că micul dejun se ia la ora 8, mami nu va permite copilului să se trântească pe jos sau să stea la tv până la ora 9. Invers, dacă mami spune că este timpul de baie, tati nu îi va permite să amâne, invocând motive care mai de care mai demne de milă:).

  • îi învaţă pe copii că părinţii sunt cei care iau deciziile în familie, chiar dacă îi consultă şi pe cei mici. Acest lucru înseamnă de fapt să nu îi lase pe copii „să li se urce în cap” şi să inverseze astfel ierarhia în familie. Copiii, deşi au dreptul să îşi exprime propriile opinii şi să decidă în privinţa anumitor aspecte, totuşi nu sunt suficient de maturi pentru a şti ce este bine şi ce este rău.

Concret: poţi să îi dai copilului dreptul să îşi aleagă hainele pe care să le îmbrace la grădiniţă, dar în limite impuse de tine: „Astăzi este foarte cald. Hai să ieşim pe geam să simţi. Deci ne îmbrăcăm subţire. Vrei pantalonaşii scurţi sau rochiţa?” , niciodată: „Îmbracă-te cu ce vrei, numai lasă-mă în pace, că m-ai înnebunit!” Există, ce-i drept, şi excepţii, dar aveţi grijă să nu faceţi din ele reguli pe care copilul să mizeze mai târziu!

  • fac alianţă unul cu altul: îşi acordă reciproc sprijin emoţional, discutând despre ceea ce îi frământă, despre frustrări sau crize apărute în cuplu, caută ajutor specializat atunci când simt că nu mai găsesc soluţii pentru rezolvarea anumitor dificultăţi maritale. Asta înseamnă că niciunul dintre părinţi nu trebuie să îl folosească pe copil pe post de terapeut personal.

Nu îi spunem deci copilului: „Nu îl mai suport pe tati/ Nu mai vreau să stau cu mami pentru că nu mă mai iubeşte/ Taică-tu e un …/ Maică-ta nu e în stare de nimic” etc. Reacţionând aşa, părinţii inversează rolurile în familie, copiii devenind astfel părinţi pentru ei, iar părinţii apar ca neajutoraţi în faţa propriilor copii. Aceştia din urmă ajung, mai târziu, să dezvolte tulburări emoţionale şi să se înscrie în rolul salvatorului, în relaţiile de cuplu în care se vor angaja în viitor, ca adulţi.

Motto-ul care mie mi-a fost mină de aur de-a lungul anilor, în lucrul cu familiile cu copii, a fost acesta:

 „Pe măsură ce creşte copilul, trebuie să crească şi părintele” (Minuchin)

Şi cred cu tărie că atâta vreme cât adulţii caută să se dezvolte şi să înveţe continuu despre meseria şi rolul de părinte, vor creşte copii sănătoşi emoţional şi pregătiţi pentru orice schimbare apărută în viaţă. Vor învăţa să fie flexibili şi încrezători în forţele proprii, răbdători şi buni organizatori ai propriilor destine.

Până joia viitoare, dragi părinţi, arătaţi-vă cât mai mult iubirea, respectul şi aprecierea, unul faţă de altul, ca şi cuplu, în faţa  copiilor voştri, şi scrieţi-ne cum e! E cool să fii părinte, nu-i aşa?

CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC,  WWW.MONICABERCEANU.RO

  • de 11 ani psihopedagog și logoped
  • de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu

„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.”