Așa cum știe orice părinte, capriciile unui copil se pot schimba într-o secundă. Acum, își dorește o felie de pâine prăjită, peste câteva minute, împinge farfuria cu nervozitate și urlă că nu o mai vrea. Tu complici situația și îl întrebi “De ce nu o vrei, dragule?”, “Care-i problema?” sau “Nu-ți mai e foame?”. Ghici ce? Te lovești de tăcerea și îmbufnarea lui. Nu-i așa că se întâmplă și în casele voastre?
Lauren Tamm este o infirmieră din SUA, acum soție și mamă. Blogul ei, themilitarywifeandmom.com, este citit de milioane de oameni pentru că propune soluții inedite de parenting.
În cazul acesta, s-a chinuit luni în șir cu accesele de furie ale copiilor ei, dar, acum, spune că a găsit răspunsul la problemă.
CARE SUNT ADEVĂRATELE MOTIVE ALE COMPORTAMENTULUI URÂT AL COPILULUI?
Primul lucru pe care Lauren și-l dorește de la fiecare părinte este să înțeleagă că, de la naștere până la trei ani, comportamentul copilului este bazat doar pe activitatea părții de creier răspunzătoare de emoții. Acești primi trei ani implică dezvoltare accentuată, cu 700 de neuroni care se formează în creierul copilului, în fiecare secundă! Acesta este motivul real pentru care micuțul tău este încăpățânat și imprevizibil.
Micuțul tău nu este un monstru capricios și nesupus. La o vârstă atât de fragedă, pur și simplu nu poate să-ți dea răspunsuri logice la întrebări precum “De ce ai făcut asta?”, “Ce s-a întâmplat?”, “De ce plângi?”. Copiii mici nu-și pot explica nici măcar lor înșiși de ce vor sau nu vor să facă un anumit lucru într-un anumit moment. Sunt ghidați de impulsuri emoționale extrem de puternice, de exemplu- dorința de a face un anumit lucru sau de a avea un obiect, cu orice preț, indiferent de riscuri. Așa că e absolute normal ca ție să ți se pară încăpățânat, plângăcios sau capricios.
CARE E SECRETUL LUI LAUREN PENTRU O MAI BUNĂ ÎNȚELEGERE A COPILULUI
După ce a aflat despre procesul neuronal care formează comportamentul unui copil mic, Lauren a decis să încerce o nouă metodă de a comunica cu băiețelul ei de doi ani. “Următoarea dată când fiul meu a început să redevină capricios- mai întâi a cerut pâine prăjită la micul dejun, apoi a respins-o nervos- am decis pur și simplu să nu îl cert, să nu îl contrazic! M-am abținut să-i pun întrebări care să-l enerveze și am încercat din răsputeri să-i arăt că-i consider comportamentul normal și justificat. Am considerat că el chiar nu știe de ce, dintr-o dată, nu-și mai dorește felia de pâine. Și nici nu-și poate explica lui asta. Pur și simplu a făcut-o dintr-un impuls incontrolabil.
Așa că i-am acceptat comportamentul, spunându-i: Foarte bine. Dacă nu o vrei cum, las-o pentru mai târziu! Apoi am tăcut.
I-a luat câteva minute bune până s-a decis ce-și dorește cu adevărat. În tot acest timp, n-am intervenit, ci mi-am făcut liniștită o cafea.
După exact șapte minute de la refuzul categoric, dragul meu băiat a venit la mine și mi-a spus că, până la urmă, își dorește felia aia de pâine prăjită. Nu e ăsta un miracol? Nu doar că m-am scutit de șapte minute de ceartă cu el, dar am și reușit să obțin ceea ce îmi doream încă de la început.
Țineți minte! Nu ar trebui să intrați în dispute cu micuții voștri. Acceptați-le ieșirile emoționale, îmbrățișați-i și lăsați-i să-și selecteze singuri dorințele. Cel mai important lucru pe care ar trebui să-l aveți în cap este că prichindeii nu își doresc să vă enerveze. Pur și simplu încearcă să exprime ce-și doresc sau nu-și doresc în acel moment!”
Articol tradus și adaptat după themilitarywifeandmom.com