Ieri dimineață ne-am certat. Destul de tare.
Era înainte de 7.00, de abia făcusem ochi. Eram nervos, ciufut, morocănos. Era prea dimineață. Ea făcuse deja cafeaua și avea energie. Nu știu de unde, se pare că cele 10 minute în plus față de mine o treziseră deja.
Și începe: „Vezi că azi trebuie să rezolvi aia, vezi la școală să te duci să plătești opționalele, vezi că la magazin ai niște cutii aruncate, vezi că pe seară trebuie să faci aialaltă!”
„Stop! Vorbim mai târziu că încă dorm!”
Dar a continuat. Gândea cu voce tare, își punea ordine în program, avea multe pe cap, o zi lungă și complicată, dar și un debit verbal prea puternic pentru mine la ora aia.
I-am răspuns categoric: „Lasă-mă să-mi beau cafeaua! Vorbim mai încolo!”. Se pare că am și țipat. Mie mi s-a părut doar că i-am acoperit vocea. Dar pentru ea a fost țipăt. Și n-a mai vorbit cu mine. La noi, a țipa unul la altul e o mare ofensă.
Când am dat să ies pe ușă cu copilul de mână, spre școală, a refuzat să mă pupe de „la revedere”. Asta este răzbunarea cea mai mare a celui supărat dintre noi doi. Ne pupăm mereu la despărțire, când ne revedem seara, sau înainte de culcare. E un obicei de-ale noastre și, când unul nu-l mai aplică, e semn clar că e negru de supărare pe celălalt.
Am zis un „Bine!” nervos și am ieșit pe ușă.
Nu ne-am sunat în ziua aia. Ba da, o dată sau de două ori, că era musai să discutăm ceva despre școala copilului. Dar parcă nu ne-am sunat deloc, mai ales că, într-o zi normală, vorbim de cel puțin 10 ori la telefon.
Seara, am ajuns acasă. Tot supărată era. Am întrebat-o dacă mai stăm așa mult timp și dacă nu vrea să mă pupe. N-a vrut. Dar nici nu s-a mai împotrivit, așa că am pupat-o eu. Bine, am cedat eu… aș vrea să cred asta, deși chiar nu contează într-o căsnicie cine cedează primul.
La culcare, a adormit înaintea mea. Când am ajuns eu în pat, era deja instalată pe partea ei, cu toată pătura trasă peste ea. E același pat în care dormim de vreo 10 ani încoace.
Mi-am tras o bucată de pătură, căci, după 10 ani, am învățat că politețea de seară îți aduce răceala de dimineață. A mormăit ceva. Mda, știu ce înseamnă, dar am devenit imun la el.
M-am învelit, m-am întors cu fața spre ea, am pupat-o pe frunte și am luat-o în brațe. Și am adormit cu ea în brațe.
Se pare, totuși, că încă îmi iubesc soția! După 10 ani și sute de certuri. Pentru că se pare că, în patul ăla, lângă ea, există fericirea mea. Cu nepupat, cu supărări, cu lipsuri, dar și cu multe plusuri. Cu bune și cu rele, dar mai ales cu bune. Bine, fie, hai să zicem că recunosc că mai e dragoste la mijloc!
Alooo, nevastă?! Ești pe recepție? La tine cum e, maică?