Miniserial

EPISODUL 1

Povestea spune că un băiețel cu părul bălai era foarte fericit alături de familia lui. Avea mai bine de patru ani, dar îi plăcea tare mult să doarmă seară de seară între părinții lui. Făcuse asta încă de la naștere pentru că mami și tati au ținut mai mult la somnul lor decât la limite și reguli. Așa că noaptea se cuibărea la sânul mamei sau în brațele tatălui și, chiar dacă era micuț, reușea să ocupe cea mai mare parte din pat. Iar bieții părinți dormeau și ei pe unde apucau, ba chiar, uneori, se mai trezeau și cu câte-un picior în cap de la clănțăneau dinții.

Totuși, într-o zi, după o discuție serioasă cu tatăl său, băiețelul s-a declarat viteaz și a promis că se mută în patul lui. A pus o mie de condiții, a amânat momentul cât a putut de mult, ba chiar să tot fi fost vreo șase luni de discuții și negocieri.

Dar!!! A venit și acea seară. Totul pregătit, totul la locul lui. Dar oare băiețelul era cu adevărat pregătit? Oare chiar a dormit în noul lui pat sau a fugit repede la sânul mamei? Veți afla din clip. 

Dragilor, nu-i așa că vă regăsiți în povestea noastră? Fiți sinceri: unde dorm copiii voștri? Cât v-a luat să-i mutați în patul lor? Ați reușit din prima?

Să știți că pentru mine au fost uimitoare două lucruri: reacția băiețelului, evident. Dar și a mamei lui!!! Vă povestesc despre asta în episodul al doilea.

Până atunci, vedeți clipul pentru tips& tricks.  

EPISODUL 2

“Dar ce ți-a făcut ție băiețelul meu?”, “Păi nu dormeam noi bine și așa, cu el între noi?”- sunt cuvintele soaței mele și mama băiețelului din poveste. V-am povestit în episodul 1 că l-am mutat în patul lui, după șase luni de discuții. Găsiți și un video pe pagină cu tot ritualul.

A dormit copilul până la urmă. S-a perpelit toată noaptea, dar a dormit. Dar și maică-sa. Și sincer și eu.

După patru ani cu cel mic între noi, pur și simplu n-am mai știut să dormim doar noi doi. Patul a părut dintr-o dată prea mare, fiecare a stat în colțul lui, nici măcar tălpile picioarelor nu ni s-au intersectat.

Am visat la noaptea asta, doar noi doi în pat, dar, odată ce a devenit realitate, a fost cu totul altfel. O mie de întrebări despre băiețel și multe remușcări. N-am mai simțit respirația caldă a copilului între noi, nu ne-a mai pus niciun picior pe față, nu ne-a mai sforăit în ureche.

De altfel, dimineața, soața m-a luat la rost. De ce oare a trebuit să facem gestul ăsta? Eram ok așa cum eram. E atâta gol acum!

I-am zâmbit. Am vrut să spun ceva, dar m-am oprit. Am luat o gură mare de cafea și am tăcut. Pentru că, de fapt, simțeam și eu exact la fel. Că băiețelul nostru nu mai e bebeluș, că a crescut și că noi am mai îmbătrânit puțin.

(nu picați în capcană, aceasta este fața lui de „pisică cerșetoare”)

EPISODUL 3

L-am luat în brațe și aproape l-am adus în patul nostru!

Prima noapte a băiețelului în patul lui a trecut. Cumva am depășit-o cu toții cu bine. Copilul s-a dovedit viteaz și s-a ținut de cuvânt. N-a cerut să-l luăm înapoi în patul nostru. Și nici noi.

În seara a doua, lucrurile au stat, însă, puțin diferit. Tensiunea s-a simțit în aer încă de dinainte de a-l sui în patul lui. S-a lăsat mai greu direcționat, a tras de timp, s-a jucat mai mult, a ales o poveste de seară mai lungă. A acceptat, totuși, să pună capul pe perna lui.

Dar nu reușea să-și găsească liniștea sub niciun chip.

După două ore, mama lui a verificat dacă doarme. Încă se perpelea în pat. L-a mângâiat ușor pe spate și l-a rugat să-și găsească visele. Apoi, cu strângere de inimă, s-a dus în camera ei.

După încă o oră, puțin după miezul nopții, m-am dus și eu la culcare. Era întuneric pe hol și aproape că m-am lovit de o mogâldeață. Am pipăit și, după câteva clipe de consternare, am realizat că e chiar băiețelul. Când l-am atins pe păr, a început să râdă. Dar era un râs amestecat cu tristețe.

“Am promis, dar nu-mi place!”. Am simțit asta. Nu mi-a cerut să-l duc în camera noastră. Dar am simțit că și-o dorea foarte mult. Și eu la fel.

L-am luat în brațe, l-am strâns tare, l-am mângâiat. “De ce nu dormi, iubire?”, “Nu mi-e somn!”, “Haide, să încercăm împreună.” Și aproape l-am dus în dormitorul părinților. Am strâns din dinți și am făcut dreapta spre camera lui. Trebuia să rămân tare! Odată oprit procesul, ne-am fi întors cu mulți ani în urmă.

L-am pus în patul lui și m-am înghesuit și eu. Și l-am mângâiat pe spate. Ușor, cu toate degetele. Mult. Vreo 30 de minute încontinuu. El s-a bucurat de fiecare mângâiere, n-a protestat și a adormit.

A simțit, totuși, că atunci când îi e frică sau somnul nu vine, părinții îi sunt aproape. Așa cum îi vor fi toată viața lor!

P.S. Am fost plecat în weekend de acasă și locul meu a fost liber în pat. Sunt mândru să anunț că băiețelul a dormit tot în patul lui, în camera lui, Sophia la fel, iar mami s-a abținut să-și aducă puișorii lângă ea. Niște eroi!