Crăciunul e cea mai frumoasă sărbătoare a anului. Crăciunul înseamnă liniște, înseamnă să fim mai buni, să îi avem alături pe cei dragi, sa fim mai iubitori, să, să, să, până la „să avem cel mai frumos brad”.
La noi în casă e o regulă: întotdeauna eu și soaţa împodobim bradul în Ajunul Crăciunului. Asta s-a întâmplat până anul acesta, când am zis să-i facem prințului o bucurie și să îl împodobim mai devreme, să se bucure mai mult timp de el.
Zis și făcut! Din exces de zel, când soția mi-a spus că iese la cumpărături, m-am oferit să mă ocup eu de împodobit, numai bine petrec timp de calitate cu cel mic și facem și ceva constructiv împreună.
-Esti sigur? Ma întreabă.
-Aş… De ce nu? Ce crezi că se poate întâmpla? Pe bune… I-am răspuns cu un aer ușor arogant. Și acu’, pe bune! Ce se putea întâmpla? Naivul de mine…
Așa că:
Dis-de-dimineață, am scos bradul din pod, că na… e artificial, am scos ornamentele și apucă-te, tată, de treabă. Am convocat prințul familiei și mega încântat s-a înființat lângă mine. Mamă, ce ochi a făcut când a văzut copacul în casă. Ce ochi a făcut când a văzut beteala! Dar ce ochi a făcut când a văzut globurile! Și ce mai ochi a făcut când a văzut instalația de lumini. Așa ceva n-am crezut că am să văd la un copil. Pur și simplu a rămas fără suflare. Se uita și nu știa pe ce să pună prima oară mâna.
I-am explicat frumos că împodobim bradul pentru că așa se face de Crăciun, că întâi punem luminițele, apoi beteala și la final globurile. Politicos din fire, m-a ascultat până mi-am terminat polologhia și eram 100% convins că treaba va merge ca pe roate. N-a mers…
În prima fază, m-am chinuit să asamblez bradul. Mi-a luat ceva timp și n-am fost atent la ce face fi-miu. Se tot învârtea dintr-o parte într-alta dar, dacă n-am auzit pif, pac, poc și n-a plâns deloc, m-am gândit că e ok. Îi mai ziceam „hai la tati” și venea, dar dispărea din nou.
Am început să întind prin casă ghirlandele de lumini. Din fericire, mergeau toate becurile. Am răsuflat uşurat la gândul că nu trebuie să verific fiecare bec în parte să văd care e ars. Le-am agățat de brad cu „ajutorul” celui mic și când le-am băgat în priză, extaz! Dacă mai avea un set de mâini, aplauda și cu alea.
Înfășor bradul în beteală, la dimensiuni exacte, ca să nu am discuții cu soața că nu sunt atent la detalii și apoi, hai cu globurile. Caut cutia în haosul creat și ce să vezi că mai aveam vreo 10 globuri obosite de agățat în brad. „Unde or fi, dom’le?”, mă întreb. Mă uit la fi-miu.
Ce-i drept, după cum spuneam, nu prea i-am acordat atenție în timp ce împodobeam copacul… Rău am făcut. Știți reclama aia la ciocolată cu „Ce ai la gură? N-am nimic la gură?”. Eh, dacă putea vorbi, mi-ar fi răspuns sigur că n-are deloc sclipici la gură. Măi, oameni buni! Era sclipitor din cap până în picioare. Ca un glob! Bine, bine, dar unde erau globurile?
M-am pus pe căutat prin casă. Fi-miu, după mine. O vreme… Pe unele le-am găsit în cadă… Unele erau sub pat… Unele la el în pat! Unele în… vasul de toaletă și multe altele în mașina de spălat. Zici că eram la vânătoare de ouă de paşte prin iarbă. Le-am adunat pe toate într-o cutie și m-am întors la brad.
Surpriză colosală! Toată beteala mea era întinsă pe jos, semn că am ancorat bine copacul. Și… nici instalația nu se simțea prea bine…
-Măi, tati, nu e voie să facem așa. Tata împodobeşte bradul pentru tine.
-Uh, uh, uh…
Ce o fi vrut să spună habar nu am. Cert este că am lăsat proiectul baltă că venea ora de masă. Printre cutii, globuri și beteală împrăştiate prin casă, instalații agăţate în brad ca după război, i-am făcut copilului să mănânce. Cum n-am zece mâini și nici clonă nu mi-am făcut încă, pe când să îl pun în scaunul de masă, constat că nici instalaţie nu mai aveam în pom. „Nu e panică, lasă, că o pun încă o dată…”, mi-am zis cu jumătate de gură. A mâncat rapid, că doar aveam treabă și hai, George, ia-o de la capăt.
Ce să vezi? Instalaţiile nu mai mergeau… doar a călcat pe ele și a făcut câteva becuri praf…
-Tati, de ce le-ai călcat?… Uite, nu mai merg.
Copilul, implicat în proiectul nostru, îmi arăta că nu merg.
-Da, văd și eu…
Din 4 şiruri de beteală aveam acum vreo 10… Cred că i s-au părut prea lungi și cum m-am ocupat să repar stricăciunile, globurile au ajuns iar ascunse prin toată casa. Am agățat cumva rămășițele de beteală în brad și dă-i și caută iar.
Cumva eram deja în criză de timp. Nu vroiam să văd satisfacţia de pe chipul soaţei când avea să vină acasă și noi eram ca după război. Așa că m-am grăbit să culeg globurile dar ceva m-a paralizat. Un miros dubios venea dinspre partea dorsală a prinţului. „Nu, nu, nu! Asta nu!!!”. Ba da! Era fix la ce vă gândiți voi acum.
Las globurile care pe unde, fug după prosop și bag copilul la duş. Îl spăl și dau să-l schimb. Cine să mai stea? Ha? Cine? Zici că era Spiderman în plină luptă. Nu stătea cu niciun chip. Analizez rapid situația, mă uit pe termometru, în casă cald. „Eh, și ce o fi dacă îl las puțin dezbrăcat? Nimic!”. Zis și făcut.
Las copilul ca la nudişti prin casă și mă apuc din nou de treabă. Culeg globuri, le agăț în brad. Deja eram transpirat. A fost o operațiune tare dificilă pentru că n-am reușit să-l conving că alea trebuie să rămână agăţate…
De ce mă mai minţeam că aş putea să am sorţi de izbândă? Eram înfrânt… Bradul arăta ca şoselele după viscol sau fără menajamente, ca după Apocalipsă. Ceva mai rău n-am văzut în veci. Din trei ghirlande de becuri mai mergea doar una, beteala era sfâşiată și încropită, iar globurile mai mult pe jos.
Aud cheia în broască. „Pfff…1-0 pentru ea, din nou”, îmi spun. Mă resemnez, mă așez lângă brad printre cutiile împrăștiate și mă uit cu ochi de cățel învins înspre ușă. Intră, mă vede și începe să râdă înfundat. Fi-miu, vesel că a venit mama lui acasă, a făcut un pipi direct pe parchet, în faţa ei. Cireaşa de pe tort! Ce să mai?
-Şi te-am întrebat dacă ești sigur!
A trecut pe lângă mine cu un aer plin de satisfacţie și parcă îmi striga în urechi: „Ştii că fără mine nu merge treaba!”…
Acum lucrurile sunt clare:
- Trebuie să cumpăr instalaţii de lumini şi beteală.
- Un gard în jurul bradului poate nu e o idee chiar proastă.
- Nu mă mai aventurez în niciun proiect de ăsta ambiţios fără ea.
- Poate până în Ajun împodobim şi noi bradul… doar mai am două săptămâni la dispoziţie…
Voi ce experienţe aţi avut legate de primul brad împodobit cu copiii voştri?