Lunea trecută, am pornit pe drumul spre grădiniță cu, poate, cele mai mari emoții din viața noastră de părinți. Era un moment foarte greu, iar inimile ne erau cât un purice. Deși suntem la al doilea copil și, teoretic, suntem mai relaxați, de data aceasta nu aveam cum.
Pur și simplu cumulul de factori stresanți era prea mare. Pe de o parte, situația cu Covid-ul. Pandemie, măsuri de prevenție, măști, dezinfectante. Nesiguranță, temeri. Pe de altă parte, situația particulară cu al nostru Dan Christian. Are un an și nouă luni și este, încă, foarte, foarte mic. Cel puțin în viziunea noastră, a părinților.
De aceea am stat mult pe gânduri dacă să-l dăm la grădiniță acum sau să mai așteptăm câteva luni sau chiar să amânăm pentru toamna viitoare.
Pe Sophia am dat-o la grădiniță la fix doi ani. Și am avut șansa de a folosi adaptarea blândă. Practic, mai bine de o săptămână, câte unul dintre noi și-a luat liber de la serviciu și a păzit ușa grădiniței. Din când în când, fetița noastră ieșea la mami, tati sau buni, se liniștea, ne pupa, stătea în brațele noastre câteva minute și apoi se întorcea în clasă împăcată cu noutatea.
La Dan Christian, acomodarea blândă era scoasă din calcul, pur și simplu, din cauza pandemiei. Părinții nu au voie nici măcar în curtea școlilor, cu atât mai puțin în clase sau la ușile lor. În plus, copiii sunt preluați de la poartă de asistente costumate din cap până în picioare, cu măști pe față și cu părul acoperit. Deci un străin, care nu-și poate arăta afecțiunea către copil, ți-l ia din brațe și îl duce într-un loc complet nou pentru el. Așa că putem discuta destul de clar despre posibile tensiuni pe care copilul mic le poate simți. Ce naiba! Pleacă din brațele mamei, singura la pieptul căreia s-a liniștit până acum, și se duce cu un străin! Poate fi traumatizant și pentru un om mare, nu doar pentru un copil.
Nu în ultimul rând, în clasă, întâlnește alți copii, dar și un adult cu mască- educatoarea, care, din păcate, la fel nu-și poate arăta empatia, nu-i poate zâmbi, nu-l poate alina. Nici măcar nu-l poate lua în brațe.
Pe scurt, foarte greu am crezut că va fi și eram la un pas de a amâna.
Totuși, pentru că noi credem foarte mult în nevoia copiilor de merge la școală de mici, pentru cunoștințe, dar și pentru socializare, am acceptat să avem un interviu cu educatoarea, cu câteva zile înainte. L-am luat și pe bebe. Mihaela ne-a cucerit din prima: o femeie superbă, caldă, cu har. Și am vorbit despre toate temerile noastre. Ea ne-a sfătuit să încercăm. Dacă nu avea să-i placă bebelușului, ok, urma să amânăm. Dacă, totuși, avea să-i placă la grădi, urma să avem un mare câștig.
Așa că luni, am mers la grădi. În tot acest timp, am discutat cu Dan Christian, i-am explicat ce va face acolo și cât va sta, când părinții vor veni să-l ia. Părea foarte încântat pentru că urma să scrie și îi place maxim asta.
Toate bune și frumoase, până fix la momentul de care ne temeam mai tare: când mami l-a predat din brațele ei unei asistente cu mască pe față. Doamne, cum a început să urle! Ni s-au rupt sufletele. Aproape că am ținut-o pe maică-sa să nu se repeadă după el, să-l ia acasă.
Hai o zi, totuși! Vedem. Încercăm.
Până să ajungem la mașină, primim un clip de la educatoare. Copilul nostru era în clasă și stătea cuminte la măsuța lui. Și nu plângea deloc! Deci, în mai puțin de 5 minute, își schimbase complet starea.
Iar, din acel moment, a început minunea. Suntem pur și simplu în extaz.
Copilul nostru mic, băiețelul de doar un an și nouă luni, adoră să meargă la grădiniță. Ne spune, pe limba lui, că îi place foarte mult acolo, că scrie și că se joacă și cu alți copii. Mai mult se laudă că mănâncă tot felul de lucruri pe care, până acum, le refuzase acasă. Iar, dimineața, de abia așteaptă să se urce în mașină și să meargă la grădi.
Vă jur că e superb ce ni se întâmplă. Copilul s-a adaptat imediat, de am rămas toți mască. Și răsuflăm cu toții ușurați.
Iar cireașa de tort este că, acum, după doar câteva zile, deja sare singur în brațele asistentelor cu costume de protecție și măști să-l ducă în clasă. Ia-o pe asta, Dane, că nu ți-ai imaginat vreodată cât de mult te poate surprinde un bebe și cât de mândru te poate face!
Deci, da! Bebelușul nostru merge la grupa mini, la grădi. Deci se poate. E nevoie de curaj, de discuții drăgăstoase cu copilul și de o educatoare superbă, care să câștige încrederea copilului din prima clipă, deși poartă o mască pe față.
Sunt enorm de mândru de el!