Am scris acest titlul în urmă cu doi ani. Era tot o dimineață de iulie, iar soață-mea mi-a lăsat un mesaj în parbrizul mașinii. Înainte să plec la muncă, l-am descoperit. Ea plecase de ceva vreme și, pe lângă mesajul respectiv, apucase să-mi lase și cafeaua aburindă.
A fost delicioasă, așa cum reușește ea să o facă în fiecare dimineață. Dar mesajul a fost și mai savuros, ba chiar aproape diabetic.
TE IUBESC
Atât scria pe acea bucată de hârtie, prinsă inițial de ștergătoarele mașinii. Am înțepenit. După 9 ani de relație, o cunosc prea bine. Nu e genul siropos, iar astfel de cuvinte îi ies pe gură, doar în momente excepționale.
Deci ce să fi fost excepțional în acea dimineață? Nu-i cumpărasem vreo floare, nu apucasem nici eu să-i spun că o iubesc, nimic. Clar era ceva în neregulă cu ea.
O sun:
– Ce se întâmplă cu tine?
– Nimic, doar am simțit asta și ți-am scris. Mi s-a părut simpatic.
– Tu ești defectă, ai ceva, nu te caracterizează. Ia un test de sarcină, că ești gravidă!
A râs. Nu m-a crezut. Dar, din momentul în care am citit acele două cuvinte, am știut că a mea e gravidă. Clar! Eram absolut convins. Am simțit ceva, înaintea ei.
Seara, de gura mea, și-a luat un test. Și da, era gravidă. Știam eu!
Acum, după doi ani și două sarcini pierdute, suntem din nou gravizi. Mda, în 19 săptămâni. De data asta nu am mai spus nimănui nimic până zilele acestea. Am ținut pentru noi această taină, această minune. Ne-a fost teamă că minunea va fugi iar de noi. A trecut, însă, de primul trimestru și medicii spun că ne putem bucura în gura mare. Încă șoptim, însă. Dar bucuria este imensă.
Și de data asta, tot eu am fost cel care a știut sigur că ea e gravidă. Înaintea ei. Nu știu cum… așa… pur și simplu… M-am uitat la ea, era alintăturoasă. Nu există cuvântul ăsta, dar îi descrie starea. Era la mine în brațe și m-a pupat pe obraz, fără niciun motiv anume, fix în timp de Daeneris își călărea dragonul.
– Pune mâna și ia-ți iar un test de sarcină. Am comentat sec. Iar ești ciudată.
– Ești nebun! Lasă-mă în pace!
Și a fugit din brațele mele în colțul ei de canapea, lăsându-mă cu un zâmbet ștrengar pe față.
Ne dorim tare mult încă un copil. Chiar și Sophia, fiică-mea de 7 ani, își dorește foarte mult o surioară sau un frățior. De data asta, se pare că ne iese. Țineți-ne pumnii!
Așa avea atât de multe să vă povestesc. Voi reveni cu o serie întreagă. Ușor, ușor, pe măsură ce sarcina va avansa, noi vom fi bine și vom îndrăzni să strigăm tot mai tare despre bucuria noastră. Până acum, nici poze noi nu am făcut. În burtica de mai sus e Sophia, în urmă cu 7 ani.
PS: Azi, pe la 11.00, ne vedem la Vorbește Lumea. Îi arătăm Sophiei ecografia cu bebele. A simțit ea ceva, chiar dacă mami i-a zis doar că a mâncat mai mult în ultima vreme. Și burta aia… cât să crească?! 🙂
PPS: Titlul ăsta ascunde niște îngrijorări de mascul alfa, de nu puteți să vă imaginați! Cum spuneam, revin!