Sophia era o fetiță cam răzgâiată. Era deșteaptă foc, îi uimea pe toți cei din jurul ei cu inteligența pe care o dovedea. Vorbea, de multe ori, ca un om mare, știa enorm de multe cuvinte pentru cei doar 6 anișori ai ei, se pricepea deja și la matematică și avea un mare talent la desen.
De altfel, la acest capitol se credea chiar artistă. Avea propriul șevalet, în camera ei. În ultima vreme, însă, îi plăcea să deseneze mai ales pe hârtie, cu tot felul de creioane colorate. Petrecea ore întregi desenând tot ce-i plăcea ei din universul imaginar pe care și-l creează orice copil.
Dar, spuneam că era cam răzgâiată. Da, de exemplu, nu-i plăcea deloc să împartă cu ceilalți copii din jucăriile ei. Făcea chiar crize de supărare atunci când părinții o rugau să ofere din plușurile ei, cu împrumut, prietenilor veniți în vizită.
Într-o zi, a invitat-o la ea pe Bubu, prietena ei cea mai bună. Iar Bubu a vrut să se joace, împreună cu Sophia, cu creioanele. Să deseneze împreună. Dar Sophia i-a smuls creioanele din mână, deși avea foarte multe și, cu siguranță, nu le-ar fi folosit pe toate pentru desenul ei.
Bubu a început să plângă, și-ar fi dorit și ea să deseneze portretul mămicii ei. Sophia a rămas, însă, neînduplecată. Și-a strâns toate creioanele și nu a vrut nici în ruptul capului să-i ofere și lui Bubu măcar unul.
Atunci, dintr-o dată, paradoxal, creioanele au început să se miște de la sine și să vorbească între ele. Au început, la rândul lor, să țipe și să o certe pe Sophia.
-Sophia, gata! Nouă ne-a ajuns! Noi nu mai vrem să stăm la tine în cameră! Nu mai vrem să fim prietenii tăi, nu mai vrem ca tu să mai colorezi cu noi.
-Dar voi sunteți creioanele mele! Ale mele! Nu puteți face asta, le-a replicat Sophia, pe același ton autoritar.
-Ba să știi că așa vom face! Noi vrem să aducem bucurie tuturor copiilor, iar ce ai făcut tu cu Bubu nu este frumos. Și ea are nevoie de noi. Așa că, de azi, încolo, până nu vei învăța să împarți, noi nu vom mai scrie.
Acestea au fost ultimele cuvinte ale creioanelor. Nu au mai spus nimic și, din acel moment, niciunul dintre sutele de creioane pe care Sophia le avea nu a mai scris.
După câteva zile, Sophia începuse să i se facă dor de creioanele ei minunate. Nu mai putea să-și pună pe hârtie imaginația și zeci de coli de hârtie stăteau acum goale în camera ei. Dar tot căpoasă era Sophia. N-ar fi vrut să recunoască faptul că a greșit nici în ruptul capului.
Tatăl ei a simțit, însă, că Sophia suferă și, într-o seară, a luat-o în brațe, a pupat-o pe frunte și i-a spus.
-Draga mea, am un cadou pentru tine.
-Ce cadou, ce cadou? A sărit Sophia, extrem de bucuroasă. Îi plăcea tare mult când tatăl ei îi făcea cadouri.
Tatăl îi oferi o cutie veche, învelită în piele neagră. Sophia o deschise cu emoție și rămase tare uimită. Așezat pe o canapea de catifea, stătea un creion cum ea nu mai văzuse. Era din metal, cu niște inserții de argint și cu o peniță tot de argint. Ea nu avea un astfel de creion, dar mai văzuse prin filme că se foloseau pe vremuri.
-Acesta este primul meu stilou, draga mea. L-am folosit în urmă cu mai bine de 30 de ani, în prima mea zi de școală. Nu costă mult, dar pentru mine înseamnă foarte mult. Este, poate, cel mai de preț dar pe care pot să ți-l ofer. Acest stilou a fost primul lucru care m-a făcut omul de astăzi. Vreau să ți-l dăruiesc ție, ca tu, dacă vei vrea, să devii la fel ca mine peste ani.
Văzându-i lacrimile din ochi, Sophia înțelese pe loc. Tatăl ei îi oferea cel mai de preț creion al lui.
-Mulțumesc, tati! Spuse Sophia și își îmbrățișă părintele. Să știi că vreau să o invit pe Bubu pe la noi.
A doua zi, Bubu o vizită pe Sophia. Imediat ce îi deschise ușa. Sophia o luă pe Bubu de mână și o duse direct în camera ei.
-Hai să desenăm împreună! Îi spuse fetița gazdă și îi oferi întreaga ei cutie cu creioane.
Bubu zâmbi fericită și luă un creion galben pregătită să deseneze părul mamei ei. Ca prin minune, creionul lăsă imediat o dungă pe hârtie. Apoi Sophia luă unul roșu, pentru părul mămicii ei. Și aceasta scria. Și apoi altul, și altul, și altul. Toate creioanele scriau din nou. Și fetițele au putut desena în voie toate visele din universurile lor imaginare.
SFÂRȘIT
CONCURS
Această poveste este inspirată din fapte reale și este susținută de BIC– niște creioane foarteeee bune!
Iar, pentru că le-a plăcut povestea atât de mult și vor ca și alți copii să-și deseneze întâmplările, cei de la BIC lansează un concurs pentru voi. Evident, Taticool e gazda.
Sub titlul “Hai să desenăm împreună viitorul copilului tău!”, BIC oferă, prin tragere la sorți, trei kit-uri complete de creioane, markere de colorat și radiere. Sunt foarte faine, Sophiei îi plac mult.
Tot ce trebuie să faci este să scrii un comentariu, în postarea de pe facebook a acestui articol. Comentariul trebuie să fie acesta: “Vreau să desenăm împreună viitorul copilului meu!” . După cinci zile, eu voi extrage, prin tragere la sorți, trei câștigători. Ulterior îi voi contacta pe paginile lor de fb, să le trimit pachetele.
Deci folosiți conturi reale, scrieți mesajul respectiv și multă baftă! Vă promit că merită să pierdeți 30 de secunde cu acest concurs. Copiii voștri sigur se vor bucura de sumedenia de creioane!
