Pont de economisire pentru părinții aflați la început de drum

E superb să devii părinte. E ceva extraordinar, e genial. Măi, dar e al naibii de scump.

Naștere, maternitate, camera copilului, cărucior, scaun de mașină, hăinuțe, scutece, servețele, iar scutece, iar șervețele, cădiță, biberoane, lapte praf, tetine, iar biberoane și apoi iar scutece, iar șervețele, iar biberoane. Mai pune și un dezumidificator, mai pune și un espressor de lapte, mai vezi și de un cărucior de voiaj. Vezi că a și crescut copilul și body-urile de la naștere nu-i mai vin.

Și uite așa te-ai trezit că, odată cu copilul, ți-a apărut și o mare cheltuială în casă. Dar e frumos, e foarte frumos. Dar ce faci cu toate cheltuielile astea pe care chiar nu aveai cum să le prevezi înainte să devii părinte? Bine, ai prieteni cu copii care ți-au spus că o să te coste bine de tot, dar chiar și așa cheltuielile sunt de câteva ori mai mari decât ce te așteptai.

Și nu se vor opri niciodată de acum încolo. Vor veni grădinița, școala, rechizitele, alte haine, biciclete, role, gadgeturi și câte și mai câte. Doar e un om și el și are cerințe, dorințe și preferințe. Iar tu, tătic responsabil, va trebui să te scotocești prin buzunare.

Ce te faci? Chiar dacă aveți venituri mari, nimănui nu-i place să plătească pe ceva mai scump, dacă în altă parte e mai ieftin. Și atunci e bine să urmărești promoțiile. Poate nu pe toate și poate nu la toate produsele de care bebe are nevoie. Dar la consumabile e musai să fii pe fază. Că astea se duc ca vântul și ca gândul: 5 scutece pe zi, o cutie de șervețele umede la două- trei zile, biberoane de schimbat măcar o dată pe lună, nu mai vorbim de cutiile cu lapte praf, dacă mămica nu mai are lapte de sân.

Cei de la Carrefour ne-au rugat să vă povestim despre catalogul lor cu oferte la produsele de puericultură. Sloganul lor este foarte clar și ferm: „Dacă găsești undeva mai ieftin, primești de 10 ori diferența!”. Deci susțin că au cele mai ieftine produse de pe piață.

Așa că am dat o raită prin supermarket, în calitate de detectivi de reduceri. Măi, și stau cam bine cu prețurile. Mă gândesc, de exemplu, la biberoane, prosoape și scăunele de masă. Gamă largă, multe sortimente, iar prețuri foarte mici.

Vă las să studiați mai jos, în detaliu, întreaga ofertă de toamnă la produsele de puericultură. Găsești în Carrefour cam tot ce îți trebuie pentru cei mici, iar, până pe 20 septembrie, există un catalog de puericultură și textile, din care te poți informa în privința promoțiilor speciale.

Și, dacă găsiți undeva mai ieftin, dați un mesaj, să știm și noi toți și cei de la Carrefour.