articol realizat de psihologul Monica Berceanu
Azi scriu pentru noi toți. Noi, oamenii ăștia mari care luptăm până la sânge să dăm tot ce n-am avut noi „ăstora mici”.
Scriu despre adevăratele cadouri, despre singurele lucruri pe care copiii și le vor aminti peste ani, când vor fi ca noi.
Scriu despre darurile pe care magii ni le-au adus și noi nici nu le-am luat în seamă. Că au fost ieftine. Și noi ne-am obișnuit cu tot ce e mai bun, oricât ar fi de scump, pentru copiii noștri.
V-am spus că nu sunt mamă. Dar vă scriu azi despre consecințele pe care sărbătorile le au asupra puilor de om cărora le-ați dat viață.
Pentru mine, Crăciunul era despre bomboane și multe cadouri sub brad. Moșul venea pe fereastră, și când mă trezeam nu înțelegeam de unde știa mereu ce să -mi aducă. Pentru că eu nu i-am scris niciodată Moșului o scrisoare.
Mama zicea că nu are atâția bani pentru toți copiii. Deci să mă bucur pentru orice-mi va aduce. Și mereu îmi aducea exact ce îmi doream. Tot ce-i spuneam mamei că am nevoie. Nu-mi aducea lucruri pe care să le arunc cât colo, după ce mă plictiseam de ele, pentru că era practic. Știa că la casele oamenilor săraci, trebuie să aduci puțin și să țină de cald. Și de urât. Așadar, îmi aducea jucării cu care să-mi alung singurătatea.
De asta am decis într-o zi să strig cât pot de tare NU EȘTI SINGUR PE LUME!
Azi vă scriu despre singurătatea noastră, a oamenilor mari, ce vrem să fugim de noi înșine! Și cumpărăm copiilor cât mai mult, pentru a-i face fericiți!
Vă scriu, ca și copil crescut mare, purtând, însă, în suflet rănile făcute de prea multe lucruri găsite sub brad, și prea puțină iubire, două consecințe pe care le retrăiesc în fiecare 25 decembrie. Pentru că atunci, copil fiind, aveam nevoie de brațe. Atât.
Azi e despre tine, copil crescut mare, nu despre copilul tău! E despre tine, pentru că și tu ai nevoie de iubire și de brațe, nu doar de fugi repetate la cumpărături și de ore de stat în bucătărie, să fii cea mai buna gazdă!
1. Frica de a nu rămâne singură toată viața
Când eram copil, nu mă uitam la Singur Acasă. Nu am visat niciodată să fiu singură, să fac ce vreau, cum își doreau alți copii.
Îmi doream doar brațe de mami și tati, care să mă strângă tare. Apoi să mă țină așa ușor, să plutesc. Și să știu că ei sunt acolo jos, să mă prindă. Oricând. Dorința asta a rămas până azi, când încă mă întreb de ce aleg mereu oameni care se dau numai pe jumătate. Și pe mine mă cer întreagă.
Părinți dragi, cu brațele pline de portocale și-atât, copiii voștri vă iubesc! Căci atunci când fi-vor și ei mari, tot ce-și vor dori va fi să aibă brațe care să-i strângă. Și pentru că mami și tati n-au fost prezenți la timp, ei au rămas cu frica de-a nu fi părăsiți într- o zi. Și atunci intră exact în relații cu oameni care le vor oferi aceeași singurătate de care fugeau în copilărie.
Fiți prezenți, atât!
2. Lipsa de timp
Când nimeni nu te așteaptă cu brațe calde, ci cu jucării cu care să înveți să te joci singur, n-ai de ce să vrei să cumperi timp. Vrei să treacă. Mi-aduc aminte că mă rugam să treacă mai repede, să ajung în altă parte. Să fac altceva decât să stau singură.
Și când nimeni nu te așteaptă, ci multe care-ți țin numai de cald, ești mereu pe drumuri. Fugi de tine. Cel singur. Fugi să faci bani, cel mai des. Să-ți cumperi cu ei brațe. Făcute din lucruri scumpe, sau fără folos.
Fugi alteori tocmai din brațe-n brațe, tocmai pentru că nimeni nu te ține pentru totdeauna. Și- ajungi să împlinești profeția singurătății.
Oamenii singuri sau neiubiți sunt adesea cei care aleargă după cantitate.
Oamenii care, copii fiind, au găsit sub brad doar lucruri, și nu oameni care să rămână, sunt cei care ne învață pe noi, ceilalți, că sărbătorile nu sunt despre cadouri. Iar Crăciunul nu e despre jucării și lucruri, ci despre Iubire. Născută într-o iesle din Betleem. Săracă.
E despre aur. Smirnă și tămâie. Despre un Prunc ce s-a născut să ne salveze pe noi, muritorii, de la dezastru. De la singurătate și de la neiubire.
Dragi copii adulți, azi e despre voi! Despre a vă întoarce la copilărie și a vă aminti cu ce ați rămas din tot ce-ati primit sub brad.
Dăruiți-vă pe voi, copiilor voștri! De la voi vor învăța să ceară ce merită și nu să accepte orice li se dă, pentru a nu fi singuri!
CINE ESTE MONICA BERCEANU, SPECIALISTUL ROMANTIC, WWW.MONICABERCEANU.RO
- de 11 ani psihopedagog și logoped
- de 2 ani expert în terapie de familie și cuplu
„Odată ca niciodată, am vrut să mă fac om mare. Când am înţeles că-n viaţă chiar trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti, m-am răzgândit. Şi-atunci am ales să mă-ntorc la copilărie. Şi, pentru că numai poveştile oamenilor dau elixirul tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, m-am făcut psihopedagog şi psihoterapeut de familie şi cuplu: să dau viaţă basmelor nespuse din inimile copiilor şi să construiesc împreună cu voi, părinţi frumoşi, castele de iubire pe care nimeni să nu le poată dărâma.” 