Lecție practică de parenting: cuvintele ce lasă urme adânci în sufletele copiilor. Da, cuvintele dor. Cuvintele rostite la nervi, cuvintele aruncate din instinct, fără o judecată prealabilă. Dar și cuvintele care, aparent, sunt inofensive, pot provoca răni, dacă sunt repetate periodic și în contexte greșite.
Știu că vă iubiți copiii, dar atenție la anumite fraze.
-
NU TE MAI IUBESC!!!/ DACĂ MĂ IUBEAI…
Hai, încearcă să spui cuvintele astea. Gândeşte-te la privirea copilului tău şi imaginează-ţi că îi spui “dacă mă iubeai, nu făceai nu ştiu ce”… Ştii cât de mulţi părinţi recurg la această metodă de şantaj sentimental? Doamne, ştii câţi? Şi e atât de trist… Te rog eu mult, nu o fă şi tu…
Nu condiționa niciodată dragostea ta pentru el de ceva ce trebuie să facă. Tu îl iubești tot timpul!!! Tot timpul. În fiecare moment, în fiecare zi, toată viața ta.
-
DE CE NU POŢI SĂ FII CA…
Am auzit asta toată copilăria: “De ce nu poţi să iei şi tu note bune ca Nicoleta?”. Ce am ajuns? Să o urăsc pe Nicoleta deşi biata fată nu avea nicio vină. Copilul tău trebuie să ştie că, pentru tine, el e cel mai bun, el e cel care contează. Nu îl face să creadă că în orice moment l-ai schimba cu “Nicoleta”…
Copilul tău este unic și tocmai asta este mișto la el. Nu-l mai comparați cu alții, ci doar cu el însuși. Unii copii sunt buni la o materie, alții la alta. Nu trebuie să vă intereseze alți copii ci doar evoluția copilului vostru.
-
EŞTI RĂU!
Să lămurim de la început: nu există copii răi, există comportamente survenite în urma unor acţiuni. De regulă, ale părinţilor. Faptul că un copil e neastâmpărat nu înseamnă că e rău. E doar energic şi poate… inventiv :). Că un copil loveşte, a învăţat de undeva, că scuipă, a învăţat de undeva, că vorbeşte urât, a învăţat de undeva. Totul ţine de tine, părinte, să ştii să îl aduci pe linia de plutire. Nu vreau să te superi pe mine, dar uită-te şi la tine. Poate faci ceva greşit…
-
NU MAI FI TIMID!
Asta am auzit-o de o grămadă de ori… Plus: “pup-o pe mătuşa”, “Spune câţi ani ai”, “Zâmbeşte şi tu”, “Du-te în braţe la unchiu” şi toate derivatele. Tu vorbeşti mereu chiar şi cu persoanele cu care n-ai chef? Nu. Tu eviţi asta într-un fel diplomat. Nu îi cere şi copilului tău să facă asta. Mai are până când învaţă să se fofileze ca un om mare… Nu e robot, nu e cu telecomandă, nu trebuie să facă mereu ceea ce ţie ţi se pare că ar da bine…
-
ÎI ATRAGI ATENŢIA DE FAŢĂ CU ALŢII
Face piciul o boacănă de faţă cu multă lume. Poate a vrut, poate nu. Te ruşinezi, ai impresia că se uită lumea ciudat la tine şi primul instinct e să îi atragi atenţia sau chiar să îl cerţi. O faci o dată pentru el, să ştie că a greşit şi o dată pentru tine, să vadă cei din jur că tu nu îţi laşi copilul să facă ce vrea. Doamne, asta e cea mai mare prostie ever! Niciodată, dar niciodată nu îţi mustra copilul de faţă cu alţi oameni. Nu ştiu, ia-l de acolo, du-l în altă cameră, explică-i. Lasă discuţia pentru când ajungeţi acasă, dar nu-l mustra de faţă cu alţi oameni. Ceea ce simte el atunci e ca la un pluton de execuţie. Imaginează-ţi.
-
DACĂ NU FACI ASTA…
Condiţionarea asta e stupidă rău. “Dacă nu îţi strângi jucăriile, ţi le arunc/ nu îţi mai cumpăr/ nu îţi fac/ nu îţi dreg.” Naşpa, nu? Chiar vrei ca tocmai de tine să îi fie frică? Nu îi crea frică de tine, condiționările trebuie să aibă legătură cu acțiunile lui și nu trebuie să fie disproporționate. Nu îți strângi jucăriile, le voi strânge eu, dar mâine nu te vei mai avea acces la ele. Imaginează-ți o zi fără jucăriile tale preferate!
-
“BRAVO, E SUPER CE AI FĂCUT!”
Suntem mândri de ei orice ar face. Chiar dacă uneori ar fi loc de mai bine, tot îi felicităm! O facem des pentru că suntem mândri. Ei bine, nu e prea bine, ca să zic aşa. Se pare că încurajările foarte dese îi fac pe cei mici să nu mai aibă miză. Se obişnuiesc cu prea multă apreciere şi trăiesc cu impresia că e ceva normal. Nu mai luptă pentru ea.
BONUS- două replici la care sigur nu te-ai gândit. Fac eu lumină acum.
-
DU-TE ÎN CAMERA TA!
Asta e cea mai proastă pedeapsă. Camera copilului ar trebui să fie un loc primitor pentru copil, dar, dacă tu îl trimiţi acolo când e nervos, frustrat sau când se simte nedreptăţit, ei bine, camera lui se va transforma într-un loc urât în care el nu va vrea să mai meargă.
-
FACEM ASTA CÂND VINE MAMA/TATA
Să spunem că eşti singur acasă cu cel mic şi el vrea să… picteze, de exemplu. Tu n-ai chef şi îi spui: ”Hai, să o aşteptăm pe mama, bine?”. Ce faci de fapt? Îţi anulezi din autoritate. Îl faci pe cel mic să creadă că părintele pe care îl aşteptăm, ca să putem face un anumit lucru, e mai puternic, mai important, e cheia rezolvării problemelor. Tu, care spui asta, eşti cam neînsemnat…