O carte… altfel. Pur și simplu superbă

Dați [play] clipului și veți înțelege imediat despre ce e vorba. O carte minunată, pe care Sophia o iubește mult și din care învață o sumedenie de lucruri.

Minunea asta este creată de doi tineri frumoși, pe care am promis că-i ajut prin articolele mele. Paul și Bianca sunt creatorii cărții și proprietarii micii companii Felt and Made. V-am mai povestit despre ei aici, când vă anunțam că au atras inclusiv atenția Uniunii Europene, care le-a acordat câteva fonduri de început.

Mai important, însă, pentru client este reacția copilului lui când primește această carte. Imediat micuțul pornește în aventura descoperirii cărții și caută să-și pună amprenta.

În cazul nostru, Sophia își scrie numele cu literele de pe copertă, își îmbracă păpușa, o duce la baie, o spală pe dinți, îi pregătește micul dejun, o duce apoi la joacă. Și, nu în ultimul rând, îi împletește codițele, lucru care o ajută să capete dexteritate în manipularea lucrurilor mici.

Mie și Sophiei ne place mult cartea asta și vi-o recomandăm cu drag. Îi găsiți pe Paul și Bianca în link-urile din articol.