Zilele trecute, o duceam pe Soph la balet. Merge la acest cursuri de vreo doi ani și îi place foarte mult.
În timp, am dezvoltat adevărate tabieturi de „pregătire” pentru balet. Adică, parcăm pe Calea Victoriei, mergem împreună pe jos, se cațără pe toate bordurile sau stâlpii care îi ies în cale, la magazinul din colț, ne oprim să cumpărăm două banane, pe una o mănâncă în timp ce urcăm treptele de atelierului de balet, apoi vrea niște apă, se joacă puțin prin atelier, apoi o schimb și, abia după tot acest ritual, merge la oră.
În ziua respectivă, la momentul de schimbat, avea chef de hârjoneală. Adică, nu mă lăsa să o îmbrac, ba îi puneam un dres pe un picior, ba fugea cu celălalt atârnându-i, ba venea să o îmbrac și fugea iar. Era un moment de drăgălășenie între noi, pe care, dacă n-ar fi fost copilul meu, l-aș fi interpretat ca pe o mică obrăznicie. Dar știam că sunt astfel de momente uneori și nu m-am enervat deloc, ba din contră, eram cu zâmbetul pe buze.
Atunci a intervenit o bunică a unei fetițe, cursante și ea. Doamna, foarte bine intenționată, a dat să mă ajute să o îmbrac pe Soph, crezând că am nevoie de acest ajutor.
Cum Soph nu o cunoștea pe respectiva bunică, s-a întâmplat exact opusul. Când femeia a pus mâna pe ea, blocându-i mișcările, Soph s-a crizat imediat. A izbucnit într-un plâns teribil. Minute bune mi-a stat în brațe, urlând ca din gură de șarpe și nereușind să se liniștească, în ciuda tuturor îmbrățișărilor și cuvintelor mele de dragoste.
Crizat la rândul meu, i-am aruncat bunicii o privire care ar fi trebuit să-l sperie și pe T-Rex și cuvintele „Auziți, doamna? Fiecare să-și vadă de copilul lui!”.
Până la urmă Soph s-a liniștit și s-a dus la oră. Mai târziu, mie mi-a părut rău de cuvintele adresate doamnei, dar aveam dreptate.
Fiecare să-și vadă de copilul lui! Chiar dacă ești plin de intenții bune, nu te băga în relația, discuția, treaba unui părinte și copilul lui. Asta dacă nu cumva ți se cere ajutorul. Dar, dacă ei își văd de treaba lor, vezi-ți și tu de a ta.
Ne învățăm copiii să fie vigilenți, să nu intre în discuții cu străinii, să fie suspicioși, dar uităm că și alți părinți îi învață pe ai lor la fel. Așa că așteaptă-te să nu fii primit cu bucurie dacă intri în spațiul lor intim. Că vrei să-l ajuți să se îmbrace, că vrei să-l iei de mână, că vrei să-i oferi o bomboană, mai bine vezi-ți de treaba ta. Lasă copilul în pace și vezi-ți de al tău.
Mi se pare complet aiurea să îi atingi copilul altuia, dacă nu vă cunoașteți. Și mai aiurea mi se pare faza cu bomboana/ mâncarea oferită pe stradă unui copil necunoscut. Ești inconștient dacă faci astfel de lucruri, fără să te întrebi dacă micuțul are vreo intoleranță sau problemă la gesturile tale.
Stai în banca ta. Eventual, dacă ești atât de galant, de săritor, întreabă-i mai întâi părintele dacă are nevoie de ajutorul tău.