Mi-am chinuit copilul că l-am „obligat, la 2 ani și jumătate, să stea la petrecere, l-am pus cu noi la masă, am ciocnit cu el și la 12 noaptea l-am scos în curte, în frig, să vadă artificiile? Da, am petrecut Revelionul acasă și am ținut morțis să ne fie și el alături.
Mulți, poate, mă veți judeca. Foarte bine, aveți tot dreptul. Și dintre cunoscuți m-au certat. Să vă spun, însă, cum au decurs lucrurile și de ce sunt super mega mândru de mine.
Pe 31 decembrie, dimineața, s-a trezit al meu fiu nu mai devreme de orele 10.30. A dormit ca ursul în plină hibernare. „Gata, azi nu doarme la prânz, iar diseară, la 21.00, îl culc. Se odihnește și el bine. Și așa nu înțelege nimic din revelion…”, mi-a zis soața.
M-am uitat la ea, n-am zis nimic, că oricum nu te poți lupta cu ea când e așa hotărâtă. Ne-am jucat prin casă, am mai și ieșit și s-a făcut ora prânzului, ora la care șeful papă. Ne-am pus la masă, iar el super hotărât, s-a uitat la mine și mi-a zis:
-Tati, nu nani.
-Nu nani, puiu. Nu nani.
A mâncat și ne-am continuat joaca după ce s-a asigurat verbal că nu face nani. Dar… nu eram împăcat. Știam că, pe la ora la care el urmează să meargă la somn, va începe petrecerea: se va pune masa, ne adunăm în jurul ei împreună cu bunicii, râdem, povestim, mai ciocnim un pahar, iar, la miezul nopții, ieșim în curte să vedem focul de artificii. Nu că mă laud, dar de unde locuiesc eu se vede absolut minunat.
Ce fac? Ce fac? Nu știam exact cum să întorc cârma situației… La un moment dat, mă anunță soața că merge să îi pregătească celălat fel de mâncare. Eh, când s-a dus în bucătărie și noi nu mai eram în raza ei vizuală, am înhățat copilul, mi l-am pus în brațe și, în 3 secunde, l-a furat somnul. Acum… nu știu dacă brațele mele l-au adormit sau filmul la care mă uitam.
Cert este că s-a lăsat cu sforăituri și bale în colțul gurii. Era 17.35 când s-a întâmplat asta.
Soața foc și pară. A venit cu farfuria aburindă la noi și mai să îi pice broccoli pe covor și alta nu. Acu’ ce să mai facă? Am încercat cu greu să îmi ascund un zâmbet dar nu prea mi-a ieșit. A bătut ea din picior vreo jumătate de oră, dar până la urmă a luat-o ca atare.
Pe la 19, așa… s-a trezit și prințul mai fresh ca dimineața. Doar a dormit pe pieptul lui tati :). Dată fiind situația, mi-am zis că, dacă tot a ieșit planul mai bine decât aș fi putut să sper, să facem noaptea dintre ani ca la carte.
1. L-am îmbrăcat frumos de a făcut parada modei prin casă vreo oră spre deliciul tuturor.
2. L-am pus cu noi la masă și soața i-a pregătit un platou cu bunătăți prietenoase cu stomacul lui.
3. Cum noi am ciocnit un pahar de palincă bună din Ardeal (merci, socrule), i-am dat un pahar și prințului în care i-am pus limonadă. Am dat noroc, ne-am urat sănătate și un an bun. (A băut al meu vreo 7 pahare. Noroc că era limonadă…)
4. Am dansat toți trei în mijlocul sufrageriei așa cum făceam noi când eram copii.
5. La miezul nopții, ne-am îmbrăcat bine, ne-am luat paharele, șampania și am ieșit în curte să vedem artificiile.
6. După pupături și urări, prințul a trecut la somn super mega încântat.
Cam așa a decurs noaptea noastră cu copilul, iar, după ce a adormit, l-am lăsat cu bunicii și am rupt ușa. Cert este că nu regret nicio secundă că l-am ținut treaz până la 1 noaptea.
La masă, a fost cum a fost, faza cu ciocnitul paharelor de țuică a fost senzațională, demnă de filmat (ar fi fost un mic viral), însă, „întâlnirea” lui cu arficiile, de neprețuit. Bucuria pe care o emana, strălucirea din ochii lui și zâmbetul care nu îi mai încăpea pe față nu le pot descrie în cuvinte.
După experiența asta, total suprinzătoare și pentru mine, am decis că 2018 vreau să fie anul experiențelor. Vreau să îi arăt lui fii-miu cât de multe se poate. Vreau să îl învăț cât pot de multe. Vreau să trăiască cu adevărat, să se bucure, să își amintească lucruri senzaționale.
Eu sigur n-am să uit această noapte.
P.S: Pe 1 ianuarie, ne-a dat trezirea „abia” la 11.40 :). Devreme pentru noi…