Fricile sunt o parte naturală a dezvoltării fiecărui copil, un răspuns instinctiv la lucruri noi, necunoscute sau înfricoșătoare. 

De la teama de întuneric până la anxietatea legată de separarea de părinți, aceste frici pot varia considerabil în funcție de vârstă, experiențe și mediul în care cresc micuții. 

Înțelegerea și abordarea fricilor copiilor nu este doar esențială pentru sănătatea lor emoțională, ci și un pas important în construirea unei relații de încredere și siguranță între părinți și cei mici. În acest articol, vom explora 3 greșeli pe care părinții le fac, cum se manifestă acestea și cum pot fi gestionate cu răbdare, empatie și sprijin.

Câte tipuri de frici există?

Până la un punct, copiii nu fac diferența între imaginație și realitate.

Până în momentul în care creierul lor e suficient de dezvoltat, copiii cred cu adevărat că monștri de sub pat sunt reali, că zombii se plimbă noaptea pe stradă sau că balaurii din jocurile video îi vizitează când dorm.

Acestea sunt fricile induse, ce apar ca urmare a ascultării unor povești spuse de părinți, de bunici, de alți copii sau a vizionării anumitor desene animate sau jocurilor online.

Există, de asemenea, și frici înnăscute. Acestea sunt frici cu care s-au confruntat strămoșii noștri și care au rămas înscrise în ADN-ul nostru. Câteva exemple ar fi teama de cădere în gol sau de zgomote puternice.

Nu în ultimul rând, vorbim și de fricile dobândite prin experiența directă. De exemplu, dacă ai noștri copii fac o injecție, iar întâmplarea este una neplăcută, data viitoare se pot teme de o nouă vizită la medic.

Indiferent de tipul fricii (înnăscută, indusă sau provenită dintr-o experiență), e necesar să înțelegem că frica e o emoție umană firească și că reprezintă răspunsul creierului la ceva ce ne pune în pericol, real sau imaginar. 

Ce poate face diferența e cum reacționăm când copilul ne spune că îi este frică să doarmă singur, să facă un vaccin sau să se urce în tobogan.

Reacțiile noastre îi pot ajuta să-și depășească fricile sau, din contră, le pot adânci cele mai ascunse temeri. 

Iată 3 greșeli pe care mulți părinți le fac, cel mai adesea din iubire și grijă, când cei mici simt frică:

1. Neagă temerile copiilor.

Fie că le e frică să mângâie un câine, să doarmă cu lumina stinsă sau să-și ia sticla de apă uitată în altă cameră, copiii aud adesea: „Nu are de ce să-ți fie frică!”, „Nu e nimeni sub pat! Hai, culcă-te!”, „Băiețeilor nu le e frică de întuneric!”.

Și chiar dacă intenția noastră este de a le da curaj și încredere, efectul este altul. De fapt, cu cât negăm frica, cu atât ea devine mai mare, iar copilul se simte din ce în ce mai neputincios. Ca să nu mai vorbim de faptul că își poate pierde încrederea în ceea ce simte și poate considera că e ceva în neregulă cu el:

„Dacă mami spune că nu ar trebui să mă tem, atunci mie de ce tot mi-e frică?”

În schimb, ce putem face este să empatizăm cu copilul și să-i arătăm că-l acceptăm și când trăiește o teamă, poate nesemnificativă în ochii noștri. Îi putem spune: „Înțeleg că tu crezi că există un monstru la tine sub pat. Hai să-mi povestești despre ce-ți imaginezi!”.

Despre empatie și despre alte metode care îi pot ajuta pe copii să-și depășească fricile, dar și despre cum pot gestiona părinții tantrumurile, refuzurile, bullying-ul și alte comportamente negative ale copiilor, găsiți sfaturi în  metodologia All About Parenting pe care Urania Cremene a creat-o și cele mai recente cercetări în Psihologie. Până acum, 53.500 de părinți au intrat în programul All About Parenting și 1.473.637 părinți au participat la webinarii.

2. Îi rușinează pe copii.

Alți părinți folosesc rușinarea copiilor ca antidot împotriva fricii, uneori chiar de față cu alți copii sau adulți: „Voi știați că Alex are 7 ani și că nu doarme singur în pat?” sau „Ce ești așa papă-lapte? Ia uite băiețelul, e mai mic decât tine și mângâie cățelul fără griji!”.

Deși ne dorim să-i îmbărbătăm prin aceste cuvinte, frica lor crește la pachet cu umilința și sentimentul că nu pot avea încredere în noi. În sinea lor, copiii își pot spune: „Dacă nici mami nu mă crede, atunci ce rost are să-i mai spun ce simt?”

În schimb, ce putem face este să ne gândim la un plan împreună cu copilul și să începem cu pași mici. De exemplu, îi putem propune să discutăm despre frica lui de a dormi singur și de a găsi o cale de a o depăși: „Mă gândesc că te-ar ajuta să aprindem o lampă în cameră. Tu ce zici? Ce altceva ți-ar fi de folos?”

Nu doar că va vedea că nu este singur în fața fricii lui, dar va simți că și el contribuie la felul în care să o depășească. Iar asta îi dă curaj și încredere.

3. Îi forțează să-și înfrunte fricile când nu sunt pregătiți.

Cu toții am auzit de părinți care-și aruncă copiii în apă ca să învețe să înoate sau îi încuie în cameră ca să se obișnuiască să doarmă singuri.

Deși pare că îi „călim” și îi pregătim pentru viață, copiii pot dezvolta comportamente anxioase sau chiar pot avea ticuri nervoase sau regresie. 

Scopul nostru este să-i ajutăm să-și gestioneze sănătos fricile, nu să scape de ele peste noapte.

Ce putem face este să testăm politica pașilor mărunți.

De exemplu, când copilului îi este frică de câini, nu îl obligăm să mângâie primul câine pe care îl vede în parc. 

În schimb, luăm totul pas cu pas, astfel: mai întâi, îi arătăm copilului poze cu câini. Descriem ce rase sunt, ce culoare au blănile lor și ce alte diferențe există între ei. Într-o altă zi, îi putem pune copilului câteva filmulețe cu câini. Împreună, ascultăm lătratul lor și îi vedem cum aleargă sau cum se joacă. Mai departe, când mergem pe stradă, îi putem arăta un câine, fără să-l forțăm să se apropie de el: „Vezi câinele de acolo? E exact ca cel din cartea noastră!”. În altă zi, facem o plimbare și noi, părinții, ne apropiem de o persoană care are un câine pe care o putem întreba: „Pot să-l mângâi? E prietenos? Ce rasă e?”. Din nou, fără a forța copilul.

Astfel, el se va simți mai încrezător și în siguranță, văzând că nu-l împingem de la spate și că pentru noi, experiența e una plăcută.

Dacă exersăm în fiecare zi să dăm deoparte metodele greșite de gestionare a fricilor și să punem în loc empatie, căldură și un plan bine stabilit, crește posibilitatea ca ai noștri copii să intre în cabinetul medical fără teamă sau să doarmă singuri în cameră.

În încheiere, vă las cu „o regulă de aur”: transmiteți copiilor că lumea e un loc bun și sigur. Nu îi ajută cu nimic să creadă că pericolele pândesc la tot pasul sau să trăiască în anxietate, mai degrabă decât cu prudență.

În loc de concluzie… o recomandare

Subiectul „frici” este unul provocator. 

Mai ales când nici noi nu le-am rezolvat pe alte noastre

Ce să faci când copilul plânge că nu vrea să facă injecție? 

Ce să-i spui când se cuibărește iar lângă tine, deși ați stabilit că de acum înainte va dormi singur? 

Dacă vrei să primești răspunsul acestor întrebări, ca să ții în frâu fricile tale, în timp ce-ți ajuți copilul să fie curajos, comandă cursul „Mami, mi-e frică” creat de Urania Cremene, mamă și expert în parenting. 

Pe parcursul a 35 de episoade, vei afla pas cu pas ce poți face pentru a ajunge de la „Stai cu mine, mami!” la „În noaptea asta dorm singur!”, fără mită, certuri, pedepse sau comparații. 

Comandă cursul aici: https://aap.ac/CMU4