photo credit: cel mai cool fotograf
Oricât de implicat sunt eu în creșterea Sophiei, oricât de mult timp petrec cu ea, oricât de multe lucruri o învăț și oricâtă iubire îi arăt, nu pot substitui dragostea de mamă. Și nici n-ar trebui să fac asta sau să-mi doresc să existe doar dragostea mea pentru pitică. Pentru că un copil are nevoie de dragostea ambilor părinți, în egală măsură. Iar dragostea de mamă este acel ceva cu care te naști și de care ești dependent toată viața.
Aseară, Șerifa a trebuit să plece la serviciu. Nu intru în detalii, cert este că trebuia să fie plecată de acasă vreo 90 de minute, la oră de maximă audiență.
Când să iasă pe ușă, s-a întâmplat ceva. Până atunci Sophia se juca liniștită prin casă, iar eu mă uitam la televizor. Era un moment de liniște, de oameni care își făceau siesta după cină. Șerifa dă să-și ia „la revedere” de la noi. Instantaneu, Sophia izbucnește în plâns. A uitat de jucării, de desene animate, de tatăl ei. Le-a lăsat pe toate deoparte și i-a sărit în gât maică-si.
„Mami, nu vreau să pleci!”. Această propoziție, îmbinată cu lacrimile ei de crocodil, de copil amărât, ne-a rupt sufletele. Sophia n-a mai avut de mult timp o asemenea reacție. De obicei, mami pleca liniștită la serviciu, la orice oră. Asta pentru că Prințeasa rămânea cu tati și amândoi se distrau de minune. Aseară, însă, ceva s-a schimbat.
„Dar, mami, mă duc la serviciu. Altfel nu avem bani să cumpărăm tot ce îți trebuie!”. În rarele momente de mâțâială, argumentul ăsta funcționa. Sunt convins că e un fel de panaceu universal, îl aplicați și voi acasă.
Aseară, însă, n-a mers și lacrimile au continuat să curgă pe obrajii ei inocenți. Suferea sincer și o interesa doar îmbrățișarea mamei.
„Dar mami, nu banii contează. Contează doar să fii cu mine!”.
Asta a fost replica Prințeasei. O replică pe care nu am mai auzit-o până acum și care ne-a lăsat fără cuvinte. Nu mi-am imaginat că un copil la nici cinci ani poate avea astfel de gânduri. Câtă profunzime poate exista în corpușorul ăla al ei, câtă înțelepciune în creierul acela pe care noi îl considerăm mic și superficial!
Și câtă dreptate avea Sophia în aceste două propoziții! Căci aceasta este, de fapt, esența meseriei de părinte. Doar de asta are nevoie un copil pentru a fi fericit. În aparență, de cel mai ieftin lucru de pe lume. Ceva ce nu costă bani, nu e scump. Nu e vorba de jucării, de haine sau de distracție în locuri extravagante. Are nevoie doar de prezența ta, de îmbrățișarea ta, de dragostea ta. În realitate, însă, este cel mai greu lucru pe care tu, părintele, trebuie să îl faci. Înseamnă să renunți la tine, la cariera ta, la tabieturile, la preocupările tale și să te oprești din goana zilnică. Să rămâi lângă cel mic măcar câteva minute. Să transformați haosul din viața ta de adult ocupat, în liniștea unei îmbrățișări din care copilul tău să simtă că nu-i vei da drumul vreodată.
Cum facem asta? E cea mai grea întrebare la care un părinte trebuie să răspundă. Iar răspunsul nu-l poate găsi decât fiecare în parte, în sufletul lui. Căci doar tu poți renunța la tine pentru boțul de om. Sfaturile pot fi multe, dar generale. Nimeni nu știe mai bine ca tine ce-i trebuie copilului tău și, mai ales, cum îi poți îndeplini dorințele.
Important este ca, măcar din când în când, să fii doar tu cu el. Să-i oferi acea îmbrățișare unică, acea oază de liniște și siguranță. Căci, banii chiar nu mai au valoare în acele momente.