Nu îmi mai las soția să plece de acasă niciodată! Am zis! Sunt bărbat și mă impun!
Acum două seri, mă anunță soața mea scumpă și dragă că, a doua zi, are planuri mărețe doar de ea știute și îmi revine mie sarcina de a petrece o zi singur cu cel mic. Am mai trecut prin asta de câteva ori, o experiență v-am povestit-o și vouă, așa că nu mi-am făcut nici cea mai mică grijă.
-Da, iubito! Ne descurcăm exemplar.
-Perfect. Îți las listă cu tot ce trebuie făcut și în caz de ceva, mă suni.
-Gata, șefa! Vezi-ți de treabă că băieții tăi sunt 100% în regulă.
Eu? Cocoș.
Dis- de-dimineață, înainte să se trezească prințul, a mea pleacă. Am avut așa un moment în care m-am gândit să mă ridic din pat să îmi beau cafeaua, dar salteaua mă ținea ca-n lanțuri. I-am cedat. În jur de 9, cam așa, se aude al meu din camera lui:
-Mami!!! Mami!!!
Sar din pat, fug la el într-un suflet. Bucurie maximă când m-a văzut. Ne-am iubit, ne-am drăgălit, într-un final, am reușit să și schimbăm scutecul. Într-un final… E fii-miu ăsta o combinație între Spiderman și caracatiță de așa ceva nu ați văzut nici în filme. Transpirat tot de la atâta chinuială cu scutecul nou am cedat și l-am lăsat așa: fără tricou, fără pantaloni scurți.
-Bine, bărbate, dacă vrei să o ardem azi ca la plajă, așa facem.
Ne-am dus să facem lapte. Eu, concentrat să nu greșesc numărul de măsuri, nu am fost atent la ce face el. Doar l-am auzit:
-Tati!!! Tatiii, ute (uite)!!!
Când mă întorc mai să îmi stea inima. Al meu era cocoțat pe masă și sărea ca o minge de tenis. Cu biberonul într-o mână, l-am salvat de la un sigur și inevitabil impact cu parchetul. M-am mișcat cu viteza luminii, jur. Am încercat în zadar să îi explic că nu e voie să facem așa, că ne lovim, facem buba. El râdea cu mare poftă.
10 minute a fost liniște. Și-a băut laptele, apoi mi-a cerut să îl las să vadă desene animate. Masha și ursul sunt favoritele. Încă 15 minute a fost liniște, timp în care mi-am băut cafeaua.
Am uitat complet de lista soaței. Am mai citit o știre, l-am mai urmărit pe fii-miu, mi-am făcut planuri pentru ziua respectivă și cam atât. Timpul a zburat imediat.
După cele 15 minute de liniște, a venit uraganul:
-Afaiă! (afară)
-Gata, prințule, se poate? Îmbrăcarea și hai să mergem afară.
Cine să se îmbrace? El? Niciodată! Am alergat la propriu după el prin casă încercând să îi dau niște pantaloni scurți și un tricou. A acceptat maximum pălăria de soare și sandalele. În rest să nu vadă nimic pe el. Greu mi-a fost să îl îmbrac și până la urmă a ieșit ca mine. Când eram pregătiți să ieșim pe ușă, îl întreb dacă vrea să ducă afară vreo jucărie. S-a gândit puțin și și-a ales una dintre motociclete.
Ia, George, copilul în brațe, geanta cu apă și servețele după gât și motocicleta în cealaltă mână. Pe când să ajungem jos, nu i-a mai trebuit motocicleta… Au fost mai interesante trambulina și nisipul. Perfect! Doar că ustensilele de joacă la nisip erau în casă. Le-a dus soața, draga de ea, să le spele… Supărare mare că nu avea toate cele necesare.
Ia, George copilul, fugi până sus, ia jucăriile, coboară. Pe când eram aproape la baza scărilor, înapoi spre curte, își aduce al meu aminte că și-a uitat sus o jucărie super mega importantă: o roată care scoate niște sunete imposibile.
Hai, George, sus pe scări cu copilul în brațe. Și nu oricum sus pe scări. Numără fiecare treaptă împreună cu el. (Așa a învățat copilul să numere până la 15…). Am luat și roata, hai jos. Mă și gândeam că, pentru câteva minute, se va juca frumos și liniștit. Cine? El? Niciodată.
-Nu băga nisip în sandale! Nu arunca cu pietre peste gardul vecinilor, nu pune nisip în apa câinelui… Tot așa am ținut-o o vreme.
Buuuun… după vreo jumătate de oră, cam așa… al meu se apropie de mine și își tot băga degetul în gură. Ce-o fi asta? Mă întrebam. Eh, pe când mă întrebam eu așa, îmi spune sec: papa. Aoleu, mâncare copilului.
Sus pe scări în viteză. Ce-i dau eu să mănânce acum, mă întrebam. Și uite așa îmi aduc brusc aminte de lista soaței. Șoc și panică la gândul că cine știe ce griș cu lapte mă punea să îi fac. Am răsuflat ușurat când am văzut că are în meniu pâine cu unt, cașcaval și roșii. Scot toate cele de prin frigider, iar al meu fură cașcavalul și fuge în sufragerie. Mânca din el, așa gol, fără niciun stres. Până am reușit eu să îi fac două felii și să îi tai și roșiile bucățele mici, a ras vreo câteva felii. Nicio problemă. Dacă-i place, să mănânce.
A ras tot ce era în farfurie și înapoi la joacă. Nu m-am mai gândit să mă uit măcar o secundă pe lista soaței. La ce bun? Doar eu sunt mai deștept, nu? Ei bine, țeapă… Aveam de scos din congelator peștele. N-am făcut-o și mi-am dat seama foarte târziu…
Norocul meu că l-a apucat pe fii-miu somnul la un moment dat și a apucat înotătorul să se dezghețe perfect. Pe când sforăia piciul în bocanci am băgat peștele la cuptor, l-am asezonat cu puțin usturoi și ulei de măsline, am pus și niște roșii… Ce mai? Un deliciu am făcut acolo.
Am pus și legumele la fiert într-un aparat cu aburi și am zis că ce bine mi-ar sta și mie să mă întind puțin în fața televizorului. Mare greșeală… Am adormit buștean și m-a trezit un miros tare dubios. Peștele meu era oale și ulcele și, pe când încercam să aerisesc casa cât de cât, s-a trezit și prințul rupt de foame.
M-a luat panica din nou. Doar nu puteam să îi dau iar pâine cu cașcaval… Altceva gătit nu aveam în casă şi nici vreo idee măreaţă nu îmi venea atunci pe loc. Frigiderul nostru era mai sexy ca orice domnișoară de pe lumea asta. Ce fac? Ce fac? Fii-miu cu degetul în gură, papa, papa.
Așa se face că l-am îmbrăcat rapid, i-am dat să ronțăie un colț de pâine, l-am urcat în mașină și ne-am oprit direct la restaurant. I-am comandat un pește cu legume pe care l-a mâncat în doi timpi și trei mişcări.
Tare fericit am fost. A urmat o întreagă sesiune de căţărări, alergături şi tot ce vă poate trece prin cap de se uita lumea pe terasă la mine ca la un apucat că eram tot pe urmele lui. M-or fi şi compătimit oamenii ăia când m-au văzut pur şi simplu epuizat. Chelneriţa m-a şi întrebat dacă nu vreau să beau o bere sau o apă. Aş fi băut şi una şi alta şi cu ochii dacă aş fi avut timp. Dar… n-am avut.
Într-un final, am ajuns şi noi acasă. Eram frânt şi parcă mi se făcuse dor de perioada în care fii-miu avea câte două sau chiar trei reprize de somn pe zi… Aş fi dat orice pentru câteva minute de linişte… Speram să vrea să urcăm în casă. Cine? El? Niciodată! Afară la copii a vrut. Acolo ne-am dus…
Spre seară, am reuşit cu greu să îl duc în casă în ideea de a-i face baie. L-am păcălit că-i dau câte-n lună şi în stele doar, doar va colabora. Era şi el rupt de oboseală, aşa că, odată ajunşi şi până la sfântul somn, a mai fost doar un pas. Totul a mers ca pe roate, iar eu am adormit lat lângă el.
Dimineaţă, m-am trezit mândru de mine, cumva, după ziua de ieri şi m-am dus în bucătărie unde soaţa meşterea ceva. Atunci m-a lovit în plex ce uitasem să fac… Bucătăria era un dezastru, carbonizatul peşte trona pe aragaz, legumele erau stafidite în steamer, cojile de la fructe erau pe blatul de la bucătărie, iar vasele nespălate.
-Ce faci, iubito?
-Eu bine, dar nu ştiu ce v-aţi face voi fără mine. (A zis-o în glumă, să ştiţi)
-Nici eu, iubito! Să nu mai pleci! (eu am fost sincer, dar a crezut că mă alint)
-Să te obişnuieşti tu să fii mai organizat!
P.S: Primul gând a fost că abia aştept să se facă prinţul mare şi să se descurce singur. Apoi mi-am dat seama că soaţa avea dreptate… Ea cum o reuşi?