Hai, că am făcut-o şi pe asta. Am ajuns cu şpagă la medic. Şi nu eu în persoană, ci tocmai fii-miu, la „venerabila” lui vârstă de 3 ani fără câteva zile. Ruşine şi mândrie în egală măsură, în familia noastră n-a mai fost.
Să vă povestesc:
Fii-miu tuşea. Tuşea de parcă toată noaptea fuma ţigări tari, fără filtru. Am făcut câteva vizite la pediatru, am luat fel şi fel de siropele, aerosoli şi alte lucruri, nimic. Tusea rezista mai ceva ca… hai, că nu o dau în politică.
Soaţa, disperată cumva, ia copilul într-o dimineaţă, îl urcă în maşină şi se opreşte direct în faţa unei clinici. Îi făcuse copilului programare la ORL. S-a gândit că polipii or fi de vină, că o avea copilul ceva crocobauri prin nas, prin gât şi, cum spune vorba românului “paza bună trece primejdia rea”, a mea a luat atitudine.
Transpirată toată că ştie cum face prinţul la medic, bate la uşă, intră şi, în spatele unui birou, stătea o doamnă doctor cu care fii-miu a avut chimie din prima clipă.
-Bună ziua, am venit la tine că tucesc. (Bună ziua. Am venit la tine că tuşesc)
Nu mă întrebaţi cum, dar femeia aceea i-a intrat sub piele cum niciun doctor nu a reuşit vreodată. Apoi l-a “atacat”:
-Uite, dacă mă laşi să mă uit la tine în năsuc, îţi dau o bomboană. Mă laşi?
Soaţa transpira din nou.
-Da, te las.
Soaţa începea să respire. Se gândea săraca numai la faptul că trebuie să-l ţină pe copil cu toate membrele ei ca medicul să poată să îşi facă treaba printre ţipetele şi zbaterile lui. Respira. N-a fost cazul.
Se uită femeia în nasul copilului fără nicio problemă.
-Mă laşi să mă uit şi în gât?
-Da.
La final i-a dat o bomboană. El?
-Două să dai că te-ai uitat şi în gât. (Să îmi dai două că te-ai uitat şi în gât).
Doctorul a râs, i-a dat două bomboane. Au plecat cu reţeta în dinţi şi cu promisiunea că, după 7 zile, se întorc la control.
În ziua cu controlul, soaţa i-a făcut copilului clătite.
-Haide să păpăm, că după aceea mergem la doamna doctor la control. Doamna aceea drăguţă care ţi-a dat bomboane.
-La doamna cu bec? (aşa a tradus el lupa orelistului)
-Da, la doamna cu bec.
S-a învârtit el pe acolo şi ce să vezi că apare la soaţa mea cu o farfurie:
-Mama, pune cătite aişi să duşem la doma cu bec. (mama, pune clătite aici să îi ducem şi doamnei cu bec)
La mişto, ca să nu îi strice momentul, soaţa pune pe farfurie o clătită.
-Doo, mama, că doo boboane a dat. (Două, mama, că două bomboane mi-a dat).
Soaţa pune două clătite. Le ambalează frumos şi pleacă cu copilul şi cu clătitele la doctor. Acum, sincer, a mea se gândea că pierde pe undeva pe drum clătitele, dar ce să vezi? La intrare în cabinet îl aude:
-Mama, une e cătitele? (Mama unde sunt clătitele?)
Ce să mai facă? I le-a dat şi uite-l pe al meu cum a dat buzna în cabinet:
-Bună ziua, am adus cătite, a cut mama, e bune, se papi şi tu! (Bună ziua, v-am adus clătite, le-a făcut mama, sunt bune, să le papi).
A mea era roşie de ruşine, dar nici nu iși mai încăpea în piele de mândrie că fii-su a fost în stare de una ca asta. Doctorul râdea cu o poftă… Şi cum nimeni nu se aştepta, femeia a luat clătitele, i-a mulţumit lui fii-miu şi le-a mâncat cu poftă.
-Doamnă, vă mulţumesc. Ştiţ? Chiar aveam poftă de clătite!
Şi uite aşa, fii-miu a dat şpagă la doctor…
*** pentru varianta ei, în privința acestei trăznăi, consultați cu încredere videoblogul copiilor