Hai să vi-o zic pe ultima. Merci de întrebare, copilul e bine. S-a vindecat de „boala dulce” așa că eu sunt mai fericit ca niciodată.
În week-end a fost ziua mea de naștere, mulțumesc celor care măcar cu gândul îmi urează ceva, așa că am făcut mare petrecere mare acasă. Când zic mare petrecere, mă refer la familie, destul de numeroasă, și vreo doi trei prieteni.
Că… așa e la noi. Când e ziua cuiva, ne adunăm la un pahar și-o vorbă. Buuun… asta a fost sâmbătă. Duminică seara, stând cu sor-mea, cumnatul meu și soaţa la o poveste, ne vine ideea măreață de a merge la cinematograf. Așa, tam-nesam, hai să ne îmbrăcăm și să plecăm. Precizez că n-am mai fost la cinema de aproape 2 ani. De ce? Păi:
- Când era soția însărcinată pe ultima sută de metri, și-a mutat sufrageria în baie, dacă înțelegeți ce vreau să spun… Da, celui mic i se părea foarte confortabilă vezica ei. Acolo își odihnea călcâiul.
- După ce s-a născut cel mic, nici n-am îndrăznit să întreb dacă vrea să mergem.
- O vreme n-am avut cu cine să-l lăsăm și parcă nici nu ne lăsa sufletul să plecăm fără el.
Acum am zis că rupem lanţul tristeţii și o facem lată. Mergem la cinema! Doamne, ce rebeliune! Bine… eu și cumnatul meu am vrut mai mult să ajungem la cinema că, de câteva zile, rulează Assassin’s Creed și, la cât l-am jucat pe Playstation, era și păcat să nu-l vedem.
Gata, s-a decis, mergem la film. Activăm bunica, ne îmbrăcăm, lăsăm lista cu tot ceea ce trebuie să îi facă și să-i dreagă prinţului înainte de culcare și ieșim pe ușă.
Ajungem la cinema, luăm bilete, popcorn, suc, nachos, de toate. Am zis să fie festin că v-am zis: n-am mai fost la cinema de aproape DOI ani.
Înainte să intrăm în sală, pun mâna pe telefon și o sun pe bunica din dotare.
-Totul bine?
-Da, sigur. Acum intrăm să facem băiţă și apoi nani. Hai, nu ne mai deranjați că noi avem treabă.
M-am liniștit brusc și am zis: „Gata, de acum până peste două ore, doar de asasini mă mai ocup”.
M-am instalat comod în scaun, mi-am pus ochelarii speciali pentru 3D și a început filmul. Extaz!!! După vreo 20 de minute îmi vibrează telefonul. „Nu, nu, nu! Cine mă deranjează????”. Îl iau cu frică și mă uit: bunica…
– Alertă! Unde este pătrăţelul? (pătrățelul e accesoriul preferat al prințului. E haos fără el! V-am povestit aici, ce nasol a fost fără pătrățel.)
Răspund:
-Pe calorifer, la uscat…
După alte 10 minute:
-I-am dat pe el pijamaua aceea cu roboţi pe care mi-aţi lăsat-o pregătită. Șosete nu i-am pus.
Imediat alt mesaj:
-A băut tot laptele.
După alte 20 de minute:
-A adormit.
După o oră:
-S-a mișcat puțin prin pat, dar nu e panică, doarme buştean.
Spre finalul filmului, alt mesaj…
-Frumos filmul la care sunteţi?
Eh… cam așa am ținut-o… Am stat în scaunul de cinema ca la şedinţele de la birou. Cu un ochi pe ecran și cu unul pe telefon. La birou, stau cu un ochi la șefi și cu unul la… telefon… Liniștit? Relaxat? Să pot să mă bucur de moment? Nici vorbă! Nu, domnule!
Am ajuns într-un final acasă și o găsesc pe bunica supărată foc.
-Aşa să faceți? La niciun mesaj să nu răspundeți?
-Ce vroiai să îți spun?… Eram la film…
-Da, știu că eraţi la film, dar măcar să spuneți că vă bucuraţi, că totul a fost bine… Simţeam şi o urmă de mişto combinat cu ironie în vocea ei.
-….
-Puteţi să mergeți și week-end-ul următor, că noi ne descurcăm perfect împreună.
Cum se numea filmul la care am fost? Assassin’s Creed? Cred că devin „asasin”.
Mai merg la cinema? Nu mă întrebați acum…