Anul ăsta m-am hotărât să-mi fac timp și pentru mine. Serios, ajunge cu sacrificatul pe altarul parentingului. Pe bune, sunt părinte, și încă unul foarte dedicat și implicat, dar toate au o limită. Sophia e deja mare și trebuie să înțeleagă că mami și tati au și ei nevoie de timp doar pentru ei.
Cred cu tărie că părinții fericiți sunt cei care își oferă timp și doar lor, cei care au creat minunea și care, înainte de toate, au fost iubiți. Pentru că, dacă ne dedicăm doar copilului, vom ignora dorințele și nevoile partenerului. Puțin câte puțin, până când veți acumula frustrări prea mari pentru a mai putea fi șterse.
Iar, într-un final, veți avea o statuie cu „Cea mai bună mamă”, dar care nu vă va mai aduce pic de fericire în condițiile în care veți fi „Cea mai singură soție”. La fel și pentru tătici.
Scurt pe doi: copilul e pe primul plan, dar planul secund- soțul/ soția- trebuie să apară pe cât de des posibil în peisaj. Mai ales în momentele importante pentru cuplu.
Iar, pentru noi, noaptea de Revelion a fost un moment important. De șase ani încoace, Revelionul era împreună cu copilul. Cu copilul în scutece, pe la prieteni, apoi cu copilul în brațe, la dans, apoi cu copilul pe scaun lângă noi. Și tot așa. Că ne iubim copilul, că să nu sufere copilul fără părinți, că să-l pupăm la miezul nopții, că să-l ținem în brațe, că să simtă că are cei mai tari părinți.
Băi, dar până când? În fiecare noapte de Revelion, de șase ani încoace, invariabil Revelionul se termina pentru noi cel târziu la 1.00. Mda, Sophia nu rezista mai mult și maică-sa trebuia să meargă cu ea să o culce. Și ghici ce? Se ducea tot fun-ul, eu nu puteam rămâne singur. Și ăsta era tot Revelionul. Bani cheltuiți aiurea, distracție mai deloc.
Dar, cum spuneam, anul ăsta am decis să ne acordăm mai mult timp nouă, iubiților. Și am început din prima noapte a lui 2018. Și am făcut fericite alte două cupluri, care se sacrificau pe altarul parentingului. Adică tot cu copiii făceau și ei Revelionul.
Maică-mea a fost salvarea noastră.
Ideea este că, dacă te organizezi bine, poți avea și copil fericit și părinți fericiți. Iată cum am făcut noi:
Am strâns copiii acasă, trei la număr, la noi. De pe la 19.30, am început petrecerea. Petrecerea cu ei, special de Anul Nou. Ne-am îmbrăcat frumos, elegant, cu toții. Am deschis o șampanie de copii, am ciocnit cu toții, ne-am pupat, am făcut poze, am dansat.
Am petrecut cu ei și i-am băgat în seamă. Apoi, am făcut ce le-am spus că vom face, cu câteva zile înainte. Da, i-am pregătit puțin câte puțin, ca picătura chinezească. „Mami și tati vor pleca la o petrecere de adulți pentru câteva ore. Voi veți rămâne acasă cu buni și veți continua petrecerea voastră. Iar, dacă vi se face somn, adormiți puțin. Mami și tati vor fi lângă voi când vă veți trezi!”
Măi oameni buni, și ne-a ieșit!!! Nu ne venea să credem că suntem în restaurant, la petrecerea de Revelion, doar noi, adulții. În primă fază, ne simțeam și stingheri. Parcă nu știam cum e fără copii. Îți dai seama că, dacă ești cu copilul tot timpul, când nu-l mai ai cu tine, îți lipsește ceva.
Ușor, ușor, am început să ne aducem aminte. Fiecare s-a abținut să sune acasă, să ceară vești. Știam că sunt pe mâini bune. Știam că, deși poate aveau să verse niște lacrimi de alint, n-aveau cum să nu fie în siguranță.
Așa că am început să ne distrăm. Să ciocnim șampanie de adulți, să dansăm. Așa… precum făceam pe vremuri, doar el și ea. Și să ne pupăm și să ne aducem aminte că tare mult ne iubim.
Și… s-a făcut ora 3. Fără să ne dăm seama, am bătut recordul. Și cât de bine a fost!!!
Ne-am speriat când ne-am uitat la ceas. Cu excepția momentelor când copiii făceau febră mare peste noapte și stăteam de veghe lângă ei, nu mai văzusem ora asta pe ceas.
Și ne-am oprit. „Haideți acasă, că ne ajunge!”. Ne-a ajuns. Era suficient. Ne-am întors acasă, cu gândul la copiii noștri. Doar suntem părinți responsabili. Iar cei mici erau fericiți, au fost bine și fără noi. Dormeau ca niște îngerași, epuizați deja de toată distracția pe care buni le-a pus-o la cale.
Iar, de dimineață, s-au trezit cu mami și tati lângă ei, care i-au pupat, i-au drăgălit și le-au urat „La mulți ani!” și au băut cu ei un pahar de șampanie… pentru copii.