Dacă trăiam într-o țară cu reguli stricte în ceea ce privește protecția copilului, acum, riscam să rămân fără el. La modul serios vorbind, riscam să vină duba cu asistenții sociali, să îmi ia copilul din brațe și să plece cu el. Mă mai alegeam și cu dosar penal pentru maltratare și poate chiar puțină închisoare până ce adevărul ieșea la iveală.
Totul de la ceva atât de simplu…
Eram zilele trecute în sufragerie cu toată familia. Na, nu ne judecați, nu vă speriați, stăm mai mulți în aceeași casă, izolați cu toții. Fiecare își găsea de treabă pe acolo. Unul la televizor, unul pe la cuptor încercând o nouă prăjitură, altul încerca să repare ceva și tot așa…
Fii-miu mima o discuție cu câteva jucării, mai învârtea o mașină cu telecomandă printre picioarele noastre și, la un moment dat, după ce s-a săturat și el de ce făcea, se urcă lângă bunicul lui pe canapea, se lipește de el bine bine, așa cum o face când vrea ceva neaparat și știe că, adoptând această poziție, nu va fi refuzat, și îi spune:
-Bunicule, ce faci?
-Bine, bunicule. Uite mă uit la televizor. Vrei să vedem un desen animat sau ceva împreună, că aici nu e nimic interesant.
-Nu, buni, nu vreau.
-Dar ce vrei tu, puiule? (Omul, un munte de bunătate și eroul nepotului său)
-Vreau să mă bați!
-Ce să fac, măi? A întrebat bunicul încurcat și cu o mină aproape terifiată.
-Să mă bați! Te rog! Nu m-ai mai bătut de multă vreme…
După câteva secunde apăsătoare de pauză, obraji roșii și venă umflată pe frunte, bunicul izbucnește într-un hohot de râs aproape isteric.
În prima fază, pare un scenariu rupt din calupul de știri de la ora 5. Sau… cum erau pe vremuri, înainte de nebunia aceasta cu Covid-19.
Ei bine, nu e un scenariu demn de știri. E pura noastră realitate.
Se dau așa: un copil de 4 ani, nebătut. Un copil care nu a asistat la scene de violență în viața lui, nici măcar la certuri banale între părinți. A primit doar iubire și prilejul de a fi fericit.
Vedeți voi? În mintea noastră de oameni mari, care am înțeles sensul lucrurilor, al cuvintelor, al situațiilor, ne imaginăm că și cei mici ar trebui să le știe.
Și, totuși, fii-miu nu știe ce e bătaia. Când ne-am dat seama de asta, i-am explicat, totul ok, sper că a înțeles. Nici nu vreau să verific.
Gândind puțin macro, însă, am realizat că lucrurile se complică pe zi ce trece. Sunt atât de multe chestii de explicat, atât de multe informații încât nici în capul nostru nu putem face o listă completă. Așa că mergem pe principiul “trăim și vedem” căci și noi, la vârsta noastră, încă învățăm în fiecare zi. Și uite așa, fiecare zi, la noi e o poezie.
“Nu vreau să dorm. Dorm degeaba.” – vrea să spună că nu îi e somn. Na, George, explică tu ce înseamnă degeaba.
“Mai stau puțin!” – la el, puțin înseamnă că stă cât vrea el. – Na, George, explică ce înseamnă puțin.
“Eu nu sunt gelos că mă iubești!” – Na, George, explică-i ce înseamnă a fi gelos.
“Lampa asta e prietena mea, nu vreau să o dăm.” – Na, George, explică.
Lista poate continua la nesfârșit, nu e așa?
Bănuiesc că și voi, dragi părinți, vă confruntați cu astfel de situații. Bine, cam aceleași… Sper, totuși, că ai voștri copii nu cer bătaie. Ceea ce contează cel mai mult e să le explicăm. Cumva… pe limba lor. Mai ales acum că avem și timp…
P.S: Sper că a înțeles ce e bătaia. Chiar, dar chiar nu vreau să îi arăt…