Vine, vine, de când îl așteptăm! În sfârșit, vedem și noi Naționala noastră la o competiție tare. Mda, probabil ne vor căpăci francezii, dar, știți cum e… speranța moare ultima!
Oricum, ne pregătim, nu-i așa? Bere la rece, televizor mare, eventual strânși în gașcă la vreun prieten fără nevastă și „Hai, România”!
Mamă, și parcă ai juca și tu acolo, parcă ai vrea să intri pe teren, să muști din mingea aia și să o bagi în ațe. Că mi-e teamă că alde Marica vor avea nevoie de ceva ajutor.
Ce să-i faci, timpul a trecut, nu mai ești chiar așa de atletic, parcă a apărut și o burtică, și ai mai devenit și tată între timp. Ți s-a dus perioada de mare glorie sportivă când poate ai fi făcut față unui fuleu de 50 de metri!
Dar știi ce ți-a rămas? Spiritul competiției și dexteritatea degetelor. La cât dai din taste la birou, sigur ești de anduranță.
Păi și cum facem să avem și noi competiția noastră? Un Campionat European al nostru, o dispută cu prietenii, momente de tensiune, ceva, penaltiuri ratate sau goluri de senzație?!! Cum facem?
S-au gândit oamenii de la Lidl la o chestie faină, în care e cool că-ți poți implica și copilul. Au creat Stikeez Cup.
E faină ideea. Cupa asta este Campionatul tău European de acasă. Participă toate echipele de la Euro, direct pe telefonul tău. Din magazin, copilul tău colecționează figurinele, face ditamai colecția, iar tu dai din degete pe mobil spre marea finală într-o aplicație în care îți poți alege echipa favorită și câștiga cupa Stikeez. Sau puteți face schimb de locuri pentru că sunt aproape sigur că și băiatul tău va vrea să execute un penalty.
Aaaa, și mai e ceva: vezi cum te dai bine pe lângă puști, că ai mare nevoie de el. Da, da, îți trebuie și ție figurinele alea ale lui. Dacă le faci poză și o trimiți în aplicație, primești energie pentru jucătorii din echipa ta. Deci… și tu cu puștiul trebuie să faceți o super echipă.
Figurinele sunt disponibile în Lidl, puse bine lângă raftul cu bere rece, iar aplicația Stikeez Cup în App Store și Google Play.
Have fun și HAI, ROMÂNIAAAAAAAA!