Zic și eu să fac o faptă bună și să mai marchez o premieră în viața fiului meu. Ce să fac, ce să fac? Aflu că s-au pus bilete în vânzare la spectacolul Masha și Ursul. Păi nu-l duc eu acolo? Îmi spun. Ba da, îl duc!
Piciul e mare fan Masha, o recunoaște peste tot, ne uităm împreună, ba chiar cere să ne uităm când i se face dor de ea și râde cu mare poftă. Am zis că e cel mai potrivit spectacol pentru el.
Descindem la Sala Palatului, eu super mega emoționat că mai facem ceva nou împreună, eram curios din cale-afară de reacția la primul lui spectacol. Am mers însoţiţi de încă două familii cu copii ceva mai mari și eram 100% convins că va fi senzațional.
Dăm biletele la control, intrăm în Sala Palatului. Când a văzut al meu holurile acelea imense și sutele de scări, gata! Fascinat până la cer și înapoi. În drum spre sala de spectacol vede o fetiță care ținea în mână păpușa Masha. A ţipat cât l-a ținut gura: „Aha!!!” și a zbughit-o direct înspre fetiță. (Aha-ul ăsta e foarte des folosit de Masha, pentru neştiutori)… Îi întrerup cumva atacul și ne continuăm drumul.
Intrăm în sală. Al meu, blocat. Se uita la cortina imensă și abia respira. Și-a mutat privirea spre scaune, care aproape toate erau ocupate, abia respira. Ne îndreptăm spre locurile noastre, super bune, de altfel, și piciul îmi spune: „Afaiă!”. Da, trebuia sa ieșim. Degeaba i-am explicat că începe spectacolul, că vine Masha, că o să ne distrăm, că alea, alea, el, nimic! Afaiă, afaiă, afaiă!
Am renunțat să îmi mai ocup locul pentru că oricum aș fi deranjat multă lume până să ajung la scaunele noastre și, dacă aș fi făcut-o, spectacolul de pe scenă era 100% eclipsat de noi… Mi-am luat la revedere de la prietenii noştri care se uitau descumpăniţi la mine și aşa se face că am stat în picioare, ba lângă ușa de la intrare, ba pe jos în mijlocul sălii. Depinde de unde avea fi-miu chef să se uite la super Masha…
N-a durat mult… După vreo 20 de minute a vrut definitv afară. Am ieșit și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut pe holuri muuuulţi părinți care încercau să își convingă odraselele să intre înapoi în sală. Un prichindel simpatic mă abordează (nu avea mai mult de 4 ani):
-Înăuntru e Masha, pe scenă.
-Ştiu, puiule.
-Păi să mergi cu băiețelul tău.
-Aş vrea să merg, sincer… Tu de ce nu mergi?
-Nu îmi mai place.
Și cam la asta s-a rezumat distracția cu Masha… Credeți că am plecat acasă? Nope! Am urcat și am coborât scările de vreo 5 ori, am luat la pas toate coridoarele și ne-am studiat în toate oglinzile.
Una peste alta, copilul s-a distrat și asta contează. Cine se mai gândește la un biet tată care și-a făcut super speranțe pentru primul spectacol al copilului? Nimeni… Dar eu ar fi trebuit să mă documentez înainte și să analizez bine dacă e sau nu momentul să fac pasul ăsta cu fii-miu. Recunosc, nu m-am gândit o secundă la cât timp poate petrece un copil de vârsta lui concentrat la ceva.
În caz că vă întrebaţi, vă sar eu în ajutor, să nu păţiţi ca mine:
Perioada de concentrare la copii
La 1 an şi jumătate:
– 30 de secunde singur, pentru o singură activitate
– 1-2 minute pentru mai multe activităţi
La 2 ani:
-30-60 de secunde singur
-2-3 minute dacă are companie
La 3 ani:
– 3-8 minute dacă e captivat
La 4 ani:
– 7-8 minute singur dacă e captivat de ceva
– 5-10 minute când e într-un grup de copii
La 5 ani:
– 10-25 de minute dacă e înconjurat de copii
– 10-15 minute dacă e interesat de ceea ce face
– 4-6 minute dacă trebuie să facă ceva impus
La 6-7 ani:
– 15-20 de minute singur dacă e captivat de ceea ce face
De la 8 ani:
– 22-35 de minute se poate concentra pe o sarcină de învăţare.
Acum… vă daţi seama că e relativ şi acest grafic. La spectacolul cu pricina au fost şi copii de 3 ani care abia au clipit de încântare. Mai ţine şi de chef, de noroc, de karma…