S-a plafonat valoarea indemnizației! La cel mult 8500 de lei pe lună. „Uraaa!”, au strigat cei mulți, care nici nu visează vreodată la astfel de sume lunare. „Mama lor de nenorociți!” au zis cei puțini, doar vreo 1100 de români care, în momentul ăsta, primeau indemnizație mai mare de acest plafon.
Cam pe asta s-a mers în toată campania preaprobare a ordonanței de urgență care a plafonat indemnizația, începând cu 1 septembrie. Dezbinarea societății și creșterea urii celor cu venituri medii și mici față de cei bogați. Doar atât.
Problema cea mai mare nu au rezolvat-o, însă, nici guvernul acesta și nici cel trecut, cu tehnocrați. Odată cu acordarea indemnizației la nivelul a 85% din venituri înaintea nașterii, dar fără plafon, a apărut o mare problemă, la care nimeni nu s-a gândit atunci când a oferit această creștere. Ultimele două guverne știu de ea, dar nu fac nimic să o rezolve. Pentru că ar fi pierdut sau vor pierde mult electorat. Și, dacă, totuși, nu știu de ea, chiar sunt niște incompetenți. Au toate statisticile la îndemână, au toate rapoartele posibile, au o grămadă de experți.
Și DA, e o problemă foarte mare, despre care nimeni nu vorbește, o problemă care pune mare presiune pe bugetul ministerului Muncii. De unde știu de ea? Din experiența ultimului an de blog, în care am analizat în detaliu condițiile acordării acestui drept. Am primit mii de întrebări, mii de comentarii, cu mii de situații. Și am răspuns la toate, cu răbdare, documentat. Acolo unde nu am știut, am cerut chiar răspunsuri oficiale de la Ministerul Muncii. Ministrul tehnocrat de atunci mi-a răspuns, prin experții săi, la multe dintre dileme. Am scris în detaliu în mai multe articole. Pe câteva dintre ele le găsiți aici, aici și aici .
CONTEXT
Înainte de a vă spune exact despre ce mare problemă este vorba, aș vrea să vă reamintesc istoria acestei indemnizații.
Până în 2016, indemnizația era stabilită la 85% din media veniturilor nete lunare realizate de părinte, în cele 12 luni anterioare nașterii copilului, dar nu mai mult de 3400 de lei pe lună.
În 2016, a fost eliminat plafonul și a fost extinsă perioada de calcul la 12 luni din ultimii 2 ani. Concret, dintr-o dată, puteau beneficia mai mulți părinți de această indemnizație (inclusiv cei care nu mai erau angajați la data nașterii copilului) și mulți dintre ei primeau și indemnizații mult mai mari decât în legea veche. Era și normal. 85% din venituri fără plafon înseamnă mai mulți bani pentru mulți părinți decât vechea sumă de 3400 de lei.
La momentul adoptării acestei legi, care, trebuie spus, era cea mai bună din Europa pentru viitorii părinți (în nicio țară din UE nu era o asemenea generozitate), toate partidele au votat-o cu ambele mâini și toate au căutat să câștige capital electoral. Nimeni nu a spus că e prea mult! NIMENI.
Pe la mijlocul lui 2016, după ce a trebuit să implementeze această lege generoasă, ușor timid, guvernul tehnocrat a început să tragă semnale de alarmă! Că e prea mult, că bugetul nu suportă, că indemnizația ar trebui plafonată. Marele PSD, prin vocea lui Liviu Dragnea, a vociferat vehement: legea e bună și nu trebuie plafoane! Citez acum o declarația de-ale domniei sale: „Dintre toate problemele care sunt de rezolvat în România, actualul guvern a ales să evidențieze că indemnizațiile pentru creșterea copiilor sunt cam mari?!!!! Să fie oare o greșeală a acestui Guvern neserios? Sau este chiar parte din programul lor de guvernare să le scadă? Indiferent care variantă este, vă asigur că, din decembrie, PSD-ul o să le readucă la valoarea corectă. Le-am crescut după ce Băsescu le-a tăiat în 2012 și o vom face din nou!” (sursa aici)
Viitorii părinți erau bucuroși cu aceste valori. Inclusiv cei cu venituri mari, care au cotizat enorm. Acum și ei se bucurau de o indemnizație pe măsura cotizației.
Dar, de curând, actualul ministru al Muncii a precizat că indemnizația nu trebuie să fie pe măsura cotizației: “Dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului nu este unul contributiv, ci doar adresat părinților activi pe piața muncii, iar plata impozitului pe venit nu reprezintă o contribuție pentru acoperirea unui risc și sumele astfel colectate la bugetul de stat asigură cheltuielile generale din sănătate, educație, alte drepturi de asigurări etc., inclusiv plata acestui drept.”– extras din expunerea de motive a OUG de plafonare a indemnizației.
Bun. Dacă nu e vorba de contributivitate, de ce 8500 de lei plafon și nu mai puțin? De ce nu 5000 sau chiar 3400 de lei, cât era în vremea guvernului Boc. Pentru că actualul guvern nu are curajul să-și pună în cap din nou o clasă largă din societate. Peste 8500 sunt puțini, doar vreo 1100, pe la 5000, deja numărul este măricel, iar la 3400, Piața Victoriei s-ar fi umplut din nou de manifestanți, exact ca la #Rezist.
Nimeni din actualul guvern nu a spus care este economia care se face prin plafonarea acestei indemnizații. Nu știm dacă, dintr-o dată, bugetul Ministerului Muncii huzurește pe o avere sau este la fel de rupt în coate ca până acum.
Situația cu bugetul vai de mama lui al ministerului nu este rezolvată, ci doar cârpită. În condițiile în care sute de mii de oameni iau ajutoare sociale fără să aibă dreptul, dar nimeni nu-i controlează, plafonarea acestei indemnizații este doar apă de ploaie. Cum spuneam, nu rezolvă problema de fond, nu schimbă paradigma, ci ia de la bogați și conservă drepturile electoratului social- democrat. Iar, când mai vine și doamna primar general să acorde tot felul de pomeni pentru nașteri la toată lumea, sau ministere care oferă pensii speciale, situația bugetului național (indiferent cum e el împărțit și de unde vin banii) este de-a dreptul maro.
Bun, nu insist acum, căci nu le știu nici eu pe toate. Dar la partea cu indemnizația mă pricep. Haideți să vă spun care este marea problemă a acordării indemnizației în acest moment.
ROMÂNII CARE LUCREAZĂ ÎN STRĂINĂTATE POT LUA INDEMNIZAȚIE
Trag eu semnalul de alarmă, cu tot oprobriul public de care s-ar putea să am parte! Chiar sper să fiu înțeles. Nu judecat, ci doar înțeles. Nu spun că nu e o măsură legală, doar că este măcar puțin imorală.
Iată răspunsul furnizat de ministerul Muncii, în iunie 2016, când am adresat această întrebare, preocupat și de drepturile românilor care lucrează legal peste hotare.
ÎNTREBARE: Persoanele care au lucrat legal în străinătate au dreptul la indemnizație?
Răspuns: “OUG nr.111/2010 reglementează ca perioadă asimilată doar cea în care s-au realizat activităţi profesionale în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care aplică prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. Însă, în aceste cazuri se aplică prevederile Regulamentului 883/2004 care stabilește competențele statelor în acordarea alocațiilor familiale. Conform prevederilor art.8 din Regulamentul nr. 883/2004 și ale art.12 din Regulamentul nr.987/2009, perioadele de activitate desfășurate în alt stat membru UE se totalizează și se adaugă celor realizate sub incidența legislației unui alt stat membru, în măsura în care acest lucru este necesar, în vederea deschiderii dreptului la prestații familiale. Așadar, perioadele de activitate profesională realizate în alte state membre UE se pot totaliza dar trebuie adăugate perioadelor de activitate realizate în România anterior datei nașterii copilului.”
Să vă explic: Dacă ai lucrat cu contract legal în străinătate, în UE, veniturile tale obținute acolo se totalizează și se adaugă celor obținute în România. Just? Cu siguranță este legal. Poate ai fost delegat în străinătate, poate ești într-o misiune militară etc, dar ai contract și în România. Și atunci cotizezi la statul român, măcar parțial, deci ai dreptul la indemnizație potrivit veniturilor obținute.
Totuși, este și, în toate situațiile, moral? În străinătate, salariile sunt mult mai mari. Nu vorbesc despre situațiile excepționale, dar de aceea au plecat din țară mulți români. Pentru venituri mai mari, într-o țară care îi prețuiește mai mult. Cel puțin financiar.
Și uite așa, o femeie sau un bărbat, angajați legal în Italia sau Spania, unde sunt milioane de români deja, câștigă cel puțin 1000 de euro. Ei plătesc impozite pentru aceste venituri în țările respective, NU în România.
În urma eliminării plafonului indemnizației, multe românce plecate peste hotare au ales să nască în România. De ce? Pentru că, în alte țări UE, indemnizația era mai mică decât în România! Da, paradoxal!
O singură condiție trebuia îndeplinită: veniturile din țările UE să COMPLETEZE veniturile din România. Pentru a completa aceste venituri este suficientă O SINGURĂ LUNĂ CU CONTRACT ÎN ROMÂNIA. Doar atât!
Și uite așa, mulți români plecați peste hotare s-au angajat din nou în țara noastră, măcar pentru o lună. Nu conta pe ce salariu, conta doar să existe un contract prin care să completeze veniturile din străinătate. Și multe românce, plecate de ani buni în străinătate, s-au hotărât să nască în România.
Ipoteza mea este susținută nu doar de întrebările și răspunsurile trimise pe blog de către mii de oameni, dar și de cifrele Institutului Național de Statistică, cifre care arată o creștere fulminantă a natalității spre finalul anului 2016. Evident că, având venituri decente în timpul concediului de creștere a copilului, și românii din țară s-au hotărât să facă mai mulți copii, dar nu aveau cum să-i facă în mai puțin de 9 luni. Doar plafonul fusese eliminat abia în iunie 2016. Așa că fenomenul de “întoarcere” în România a fost unul masiv.
Iată ce zice INS: “Natalitatea a crescut pentru a patra lună la rând, culminând în noiembrie 2016, cu 16% mai mult față de noiembrie 2015”. Sursa aici.
ÎNTREBĂRI CĂTRE MINISTRUL MUNCII
Ca să vă dovedesc fără dubii acest aspect, îi cer public ministrului Muncii să răspundă la următoarele întrebări:
- Câte românce cu domiciliul în altă țară UE decât România au născut în țara noastră din iunie 2016 până acum?
- Care este valoarea medie a indemnizației stabilite pentru aceste mămici? Sau pentru soții lor?
- Câte contracte cu termen limitat la o lună au fost încheiate din iunie 2016 până în prezent? Se observă o creștere semnificativă?
Sunt convins, însă, că nu mi se va răspunde la aceste întrebări. Pentru că dă bine să ieși public și să spui că, datorită guvernului tău, în România se trăiește mai bine și că a crescut semnificativ natalitatea și a crescut, la fel de mult, și numărul de angajați.
CLARIFICĂRI
Oameni buni, vă repet: nu vreau să mă judecați și să spuneți că vreau să vi se ia drepturile! NU! Dar, trebuie să înțelegeți că pentru noi, cei rămași în țara asta, este ușor nedrept. Noi plătim AICI impozite, deși ministrul Muncii a spus că indemnizația nu are legătură cu plata impozitelor.
Pe de altă parte, celor care ați aplicat deja pentru indemnizație și vă bucurați de ea, deși ați lucrat în străinătate, vă felicit. Bravo, vouă, oameni deștepți! Legea v-a permis asta, exact la fel ca și celor cărora le-a permis să ia indemnizație de 15 mii de euro pe lună.
În plus, chiar îmi doresc din suflet ca românii aceștia care s-au întors în țară pentru indemnizație, să și rămână în țară. Chiar îmi doresc asta. Dar știm cu toții că e o utopie. Mulți dintre cei aflați în această situație s-au întors deja la casele lor, în străinătate. Pentru că acolo le este casa, de fapt, de ani buni. Acolo au muncit, acolo au construit, acolo au tot, chiar și copiii. Banii pe indemnizație intră pe card și foarte puțini dintre ei se gândesc serios să se mai întoarcă în România.
În plus, unii dintre ei deja s-au întors la muncă în țara care i-a adoptat, deși iau indemnizație în România. În țara respectivă nu au aplicat pentru concediu de creștere a copilului și pot lucra liniștiți. Nu există un organ de control pentru acest aspect. Statul român are prea multe probleme ca să verifice un detaliu atât de mărunt și atât de îndepărtat. Dar le plătește indemnizațiile. În schimb, le plafonează pe ale altora care au cotizat.
PROPUNERI DE MODIFICĂRI
Iată ce propun eu, ca să fie cât mai multă lume împăcată. Poate nu este soluția ideală, dar se poate porni de aici, pentru a fi găsită soluția corectă.
NU poți elimina veniturile obținute în UE, doar ne-am luptat mult să fim integrați.
În prezent, articolul care reglementează cuantumul indemnizației sună așa: “Indemnizația lunară se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.”
El, dacă se dorește, poate suna astfel:
“Indemnizația lunară se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei. În fiecare dintre cele 12 luni luate în calcul, solicitantul trebuie să fi obținut venituri pe teritoriul României. Ele pot fi completate și cu venituri obținute în alte țări de pe teritoriul UE:„
Astfel, cei cu venituri obținute în străinătate trebuie să aibă contracte și în România, contracte de cel puțin un an, nu doar de o lună. Astfel, și aceștia ar plăti impozite la stat, impozite care ar crește bugetul ministerului astfel încât, de ce nu?, plafonul indemnizației să fie eliminat din nou.
Zic rău? Vă aștept părerile. Cu calm și argumente.