Vii cu el acasă, după trei zile petrecute în maternitate și trebuie să începi o viață nouă. Dar nu ești pregătit pentru asta. Nu știi ce să faci, nu știi dacă te vei descurca, nu știi nici măcar dacă iubești boțul ăla de om. Pur și simplu a intrat în viața ta și nu vă veți mai despărți.
După câteva zile simți că nu mai poți. Ești nedormit, neîngrijit, viața ta e un haos. Plângi în baie, cu lacrimi mari și amare. Nu ești deloc ok cu tine.
Dragă proaspăt părinte, să știi, însă, că ești ok. Ești bine. Am trecut toți prin asta și crede-mă că ești pe drumul cel bun. Faci bine ce faci. Înveți să-ți iubești puiul, înveți să-l îngrijești, înveți să fiți trei.
Înveți să-ți descoperi răbdarea. Va veni o zi când îți va fi dor de momentele de început, de bebelușeala lui, de gângurit, chiar și de clipele când simțeai că te sfârșești. Știu că acum îți pare imposibil, dar, pe cuvântul meu, că îți va fi dor de toate clipele astea. Așa că, într-un fel, cumva, fă tot posibilul să vezi și fericirea din ce ți se întâmplă și primește-o cu tot sufletul.
Are câțiva anișori deja și pur și simplu nu te mai ascultă. Te uiți la el și-ți imaginezi că, în spatele ochișorilor ălora superbi, stă o bestie creată special ca să te chinuiască. Să smulgă din tine și ultima picătură de răbdare. Pur și simplu nu vrea să facă nimic din ce îl rogi. Și, Doamne, cât îl mai rogi. Cauți să-i explici, să-i vorbești ca unui om mare și el tot nu vrea să facă ce îi ceri.
Și ajungi din nou în baie, iar lacrimile îți curg din nou șuvoaie. Și nu ești deloc ok cu tine. Pentru că nu știi ce să mai faci, nu știi cum să-i oferi totul, să-l iubești mai mult, să-l educi și să-l crești mai bine. Și simți că nu mai poți. Că viața ta e gri, că totul se învârte în jurul lui, că nu mai ai timp de tine. Ți-e dor de tine. Și da, uneori, chiar crezi că al tău copil e o bestie. Nu o vei spune cu voce tare, dar nu-ți poți opri gândul ăsta.
Crede-mă, însă, părinte, că ești foarte ok. Cu toții, de-a lungul timpului, ne-am gândit că ai noștri copii sunt niște bestii. Nu face excepție niciun părinte.
Și, chiar dacă tu nu ți se pare, dragă părinte, chiar ești un om mișto. Faptul că nu-ți bruschezi puiul, că îl ții în brațe enorm de mult, faptul că te gândești doar să găsești soluții împreună și să nu bați cu pumnul în masă, crede-mă că ești foarte mișto. Un părinte adevărat, grijuliu, superb. Un părinte așa cum ar trebui să fie toți.
Sunt momente, mami, tati, când nu-ți iese cu parentingul ăsta. Pur și simplu. Oricâte cărți ai citit, oricâte metode ai aplicat, oricât de binevoitor, de implicat și de iubitor ai fost. Nu-ți iese orice ai face. Și nu ești deloc ok.
Dar să știi ceva: să ne creștem bine copiii e cel mai greu lucru pe care îl face un om în toată viața asta. E al naibii de complicat!
Nu te naști părinte, ci devii. Și înveți în fiecare zi lucruri noi despre copilul tău și despre ce ar trebui să faci. Parentingul e o chestie complicată. Al naibii de complicată. Nu există rețete magice, nu există experți care le știu pe toate. Pentru că fiecare copil este diferit în felul său, este unic.
Așa că e ok, câteodată, să nu fii ok, părinte. Da, nu e o tragedie că nu-ți iese în fiecare zi, că greșești, că l-ai mai făcut să plângă, că i-ai dat de mâncare ceva ce l-a stricat la burtică, că nu l-ai spălat ca la carte, că s-a îmbolnăvit, că s-a julit de la vreo căzătură.
E ok. Relaxează-te! Copilul tău e bine și va fi foarte bine. E în siguranță, va crește frumos, cu valori faine, va crește liber și puternic. Sunt sigur de asta.
De ce sunt atât de sigur? Pentru că te are pe tine ca părinte. Acest om super mișto, care citește aceste rânduri, și care se gândește, în fiecare zi, la puiul lui și la cum să-l iubească și să-l crească mai bine.
Te salut, părinte bun, om fain. Ești ok că nu ești ok câteodată! E ok să-ți fie frică, e ok să plângi, e ok să obosești, e ok să nu fii perfect! Îți pasă și ăsta este cel mai ok lucru pe care trebuie să-l aibă un părinte bun.