Știți cum este viața noastră, de 9 luni încoace? Dumnezeule! Suntem programați la secundă, nu e loc nici măcar de un moment de respiro, suntem în tensiune tot timpul, iar seara aproape că adormim odată cu găinile. Pardon… copiii.
Ca să vă explic în detaliu:
NU avem ajutoare. Ocazional, bunicile mai vin în vizită. Și atunci parcă vine Raiul direct în casa noastră. Dar… se întâmplă rar. Că n-au cum, au și ele viețile lor și treburile lor.
NU avem bonă. E o poveste lungă și nici nu ne prea ajută prezența unei bone momentan. Că bebele e foarte depedent de noi, de sânul mamei și de brațele mele. Și nici nu am găsit încă o persoană în care să avem încredere. Plus că, mental, cred că nu suntem noi pregătiți să îl lăsăm pe cel mic pe mâinile unui străin.
NU avem femeie care să ne ajute la curățenie. Adică am avut, dar… a plecat la mai bine. Că, știți cum e în România cu forța de muncă. Persoanele serioase sunt foarte puține și foarte scumpe. Așa că… nimeni nu ne mai ajută nici la capitolul ăsta.
Dar AVEM 2 COPII ȘI DOUĂ CARIERE. Și da, paradoxal, supraviețuim cu toate astea. Școală, balet, înot, opționale- la Soph. Îngrijire permanentă, joacă, plimbări, mult ținut în brațe- la bebe Dan Christian. Job-uri aproape zi de zi.
Și, totuși, cum reușim? Suntem foarte, dar foarte bine organizați. Când trebuie soața să plece la serviciu, stau eu cu bebele sau chiar îl iau cu mine la muncă. Și invers. Și le facem pe toate. Bine, la ora 22.00 suntem morți! Căzuți lați pe front, ne târâm spre paturi mai rău ca bebele pe coate, iar, dacă îndrăznim cumva să ne așezăm noi doi, părinții, pe canapea să vedem vreun film, garantat adormim în câteva secunde și ne trezim târziu în noapte anchilozați de dureri de spate.
Faza cu doamna de la curățenie care ne-a părăsit ne-a cam dat peste cap. Pentru că sincer numai de asta nu mai aveam timp. Și… totuși… ne-am făcut. Cu gadgetul potrivit! Da, există un gadget fantastic pe care l-am descoperit și despre care vreau să vă povestesc.
Îl poate folosi și Sophia și, cu ocazia, asta am scăpat de curățenia din camera ei. Bine, mă duc eu în control, mai completez pe unde e nevoie, dar în mare se descurcă și eu sunt doar un fel de CTC.
Așadar gadgetul minune este!!!! PAM, PAM, PAM!!! Aspiratorul fără fir Rowenta Air Force 560 Animal!!! Genial! Jur! Am făcut și o recenzie video, vedeți exact cum se mișcă, cum aspiră, cât de simplu e de folosit.
E un aspirator foarte ușor, cum vă spuneam îl manevrează și Sophia, iar eu pot să aspir cu el și cu copilul în brațe. E portabil, are o putere de aspirare foarte bună, adună ușor inclusiv părul de animale și are o autonomie de 35 de minute, deci suficient pentru o casă de dimensiuni medii. Se instalează simplu de tot, doar prin click-uri. Și la fel de simplu poți scoate recipientul în care se strânge gunoiul.
Poate că, până acum, ați mai văzut astfel de aspiratoare. Dar… ce îl face foarte tare pe Air Force ăsta sunt accesoriile. Și mai ales brațul principal care se pliază la 90 de grade. Adică, da, și am testat asta, nu te mai apleci când vrei să aspiri sub canapea sau șifonier. Ba chiar ajunge mai departe decât celelalte aspiratoare, capul de aspirare fiind aproape plat. Maxim mi-a plăcut chestia asta.
Alte accesorii faine: periile pentru suprafețe greu accesibile. De exemplu, am aspirat deasupra televizorului din camera Sophiei, care e fixat la mai bine de 2 metri înălțime. Sau în colțuri îndepărtate. Foarte bine și-a făcut treaba.
Apoi- peria pentru canapele. La cât de mic e aspiratorul ăsta ai zice că n-are șanse să aspire mai nimic. A fost o surpriză foarte plăcută să văd că nu a rămas nicio scamă pe canapea.
Și ultima, dar cea mai importantă: peria principală. Cu lumini, ca să vezi în colțurile întunecate. Cu motor în ea, de se învârt perii de aspirare singuri și foarte ușor de curățat după.
Una peste alta, chiar mișto tare gadgetul. Micul Animal se dovedește un tigru. Maxim mi-a plăcut și, pentru că l-am fixat pe perete (are un kit inclus și pentru asta), în bucătărie, îl folosim zilnic. Cum apare o scamă sau firimituri, cum iau aspiratorul și le strâng. Inclusiv cu bebele în brațe, așa cum v-am spus. Și uite așa, cu gadgeturi faine și cu mega organizare, reușim să supraviețuim zi de zi și cu cariere și cu doi copii. Bine, acum, mă dau și eu leu, mă laud. Dar parcă o pauză ar fi binevenită. Aveți cumva vreo idee unde să o mai strecurăm și pe asta în program?