Știți mâncărurile alea prețioase? Alea pe care nu le înghiți în fiecare zi și de care ți se face poftă uneori? Nu prea des, că știi că-s scumpe.
Dar te apucă deodată. O poftă mare de tot. Doamne, ce-ai mânca nebunia aia de la restaurantul cutare! Ce bună a fost! Ce mi-a plăcut!
Încerci să-ți amâni pofta. Știi că te arde la buzunare. Și tot amâni și tot amâni.
Dar, aproape miraculos, aproape când atinseseși maximul de frustrare, te invită un prieten în oraș. O onomastică, ceva. Fix la restaurantul ăla prohibitiv. Și ai ocazia, pe cheltuiala lui, să-ți comanzi fix ce-ți dorește suflețelul.
Ce faci? Stai acasă, înghiți un sandviș și te dai ocupat? Că nu poți ajunge la ziua lui, că ai copii de crescut, că ai serviciu? Că pana mea, ești prea busy?
Totuși, cu gândul la friptura aia suculentă pe care o visezi de luni bune, faci pe dracul în patru și îți eliberezi programul. Duci copiii la bunici, dai reject la raportul de mâine. Îți pui cămașa aia faină, o lași pe soață să se aranjeze, o și complimentezi ca la începuturi.
Și te duci! Te duci, băi, pentru că știi că invitația asta e o șansă rară!
Și-atunci la vot de ce nu te duci?
Serios, care este diferența între votul tău și friptura aia genială? Eu cred că amândouă ar trebui să fie la fel de importante.
De ambele ai parte rar.
Pe ambele ar trebui să ți le dorești. La fel de mult. Despre vot, e simplu: e singura dată când contezi cu adevărat în țara asta. La 2, 4, 5 ani, te bagă cineva în seamă. Îți cere cineva părerea. Are nevoie de tine! Băi, ce oportunitate mi se pare asta să le spui tot ce ai pe suflet. Să-i pleznești cu ștampila peste ochi sau, din contră, să le acorzi încredere în continuare, dacă ai fost mulțumit de ei.
Și ce mândru vei ieși din cabina aia de vot! Crede-mă. De parcă ai fi fost la restaurantul ăla de lux, dar pe banii lor. Că nu te costă, direct, pe tine nimic să pui ștampila pe buletinul de vot.
Arde-i, e momentul tău!
Paragraful ăsta este pentru cei ca mine, care merg la vot. N-am lipsit de la niciun scrutin, indiferent de domeniu. Mi s-a părut minima mea obligație, dar și un mare privilegiu. Să-mi spun și eu părerea.
Și să-i ard! Că m-am săturat de ei. De mizeriile lor, de toate camarilele, de toate șușele, de hoția lor.
Eu nu dau cu pietre în Guvern, ci mă duc la vot. Nu îndemn la revolte, ci votez. Adun frustrări în tot timpul ăsta și, în ziua votului, pun ștampila cu patos.
Hai, mă, că nu-s importante alegerile astea!
Revin la cei care intenționează să stea acasă.
Băi băieți, e important! Orice moment dintr-ăsta e important. Chiar dacă habar n-ai ce face un europarlamentar sau care-s întrebările pentru Referendum. Le citești atunci și pui ștampila pe DA sau NU, în funcție de părerea ta.
Dar mergi la vot! Pentru că, acum, le dai guvernanților un semnal dacă ești sau nu de acord cu modul în care conduc țara asta. Da, chiar dacă nu-l votezi acum pe Dragnea, îl tragi de urechi și îi arăți că nu face bine! Sau, din contră, îl urechezi pe Iohanis. Dar e important tare semnalul tău acum!
Și mai e ceva: să nu te aud iar că ai stat acasă, dar că ești nemulțumit! Votează și apoi poți să urli de nemulțumire. Ai dreptul! Dar dacă ți-e lene acum… aia e! Să nu te aud mai târziu!
Bun, să-ți spun ce fac eu. Eu voi trata ziua votului exact ca o ieșire la acel restaurant prohibitiv. Da, va fi sărbătoare!Nu fac nimic altceva.
Îmi pun cămașa aia bună, o las pe soață să se aranjeze, o complimentez ca la începuturi.
Și mergem la vot. Cu copii, cu tot, căci vreau să-i învăț să fie responsabili. Să înțeleagă de la mine că ștampila aia are o putere fantastic de mare.
Da, vom merge cu cățel și purcel la vot. Pentru că mi-e poftă. Mi-e o poftă imensă să votez după atâta timp în care am adunat frustrări. Și, Doamne, ce am să mai votez!