Articolul următor vine în urma unei discuții avute astăzi cu un coleg de serviciu care, printre altele, se lăuda că, în cuplu, el își întreţine soția și copilul și că, dacă nu ar fi el, doamna lui ar muri de foame. Omul era și puțin nervos că tocmai a avut o discuție mai aprinsă cu consoarta lui și își vărsa frustrările în pauza de masă… Pai cum văd eu lucrurile? Hai să vedem!
Ai cunoscut-o pe vremea când era femeie de carieră sau avea un simplu serviciu din care câștiga un salariu. Mic, mare, nici nu contează prea mult. A rămas însărcinată și v-ați așezat voi doi la masă, așa frumos, și ați hotărât de comun acord că intră un an sau doi în concediu de maternitate. Cât? Nici asta nu contează prea mult.
A venit minunea voastră, fericire maximă! Ați ajuns cu toții acasă, ați atins apogeul fericirii. Nimeni nu mai era ca voi! Zilele au trecut una câte una, cel mic a crescut fericit și voi v-ați bucurat de fiecare moment petrecut cu el. Toate bune și frumoase, dar timpul a trecut și concediul de maternitate a luat sfârșit.
Ea a ajuns la concluzia că nu poate să se întoarcă la serviciu pentru că i-ar fi mult prea greu să stea departe de cel mic. E dispusă să renunţe la cariera ei sau ajunge la concluzia că serviciul acela pe care îl avea înainte nu e cine știe ce și, prin comparație, nu merită să își lase odorul pe mâna unei bone sau la creşă pentru că timpul petrecut departe de el nu îi aduce niciun beneficiu, în afară de cel financiar.
Vă aşezaţi din nou la masă și discutaţi. Puneți câștigurile familiei pe hârtie și ajungeți la concluzia că, din salariul tău, vă descurcați mai mult decât bine. Ai un job bun, plătit super ok, celui mic nu i-ar lipsi nimic și nici vouă. „Ok!”, spui. „Rămâi acasă și ne descurcăm aşa”.
La început totul e perfect. Priviți situația ca și cum concediul de maternitate încă nu s-ar fi terminat, ea e acasă, are grijă de copil, găteşte, spală, calcă, îl duce în parc pe cel mic, îl adoarme, îi dă să mănânce, face curățenie, piața și, seara, te așteaptă să deschizi ușa cu un zâmbet larg pe buze, cu masa pusă, gata să îți facă toate poftele. E MINUNAT!
Ei, dar cu timpul ție, dragă coleg sau bărbat aflat în situația asta, lucrurile mai sus menţionate încep să ți se pară fireşti și, la prima ceartă mai aprinsă, îți aduci aminte că tu ești cocoșul, că tu pui banii pe masă și că, dacă nu ai fi tu, familia ta ar fi pierdută.
Păi… nu e chiar așa. De ce spun asta? E simplu ca bună ziua.
Da, tu câștigi banii familiei dar nu tu o întreţii. Tu doar creezi mijloacele prin care puteți să o duceți bine. Nu poți să pui bani în farfurie și să-i mănânci. Nu poți să pui bani pe masa de călcat și cât ai zice 10 lei să te și vezi îmbrăcat cu o pereche de pantaloni la dungă. Dacă pui 100 de lei în mijlocul sufrageriei, podeaua și praful de pe mobilă nu vor dispărea în 3 secunde. Știi și tu că nu se poate, dar cu toate acestea ești convins că tu ești nuca și fără tine nu se face cozonacul. Îți dau o veste: nu e așa!
Ea ar putea foarte simplu să își caute un loc de muncă, sa plătească o bonă și gata, problemă rezolvată. Nu vei mai fi doar tu cocoșul și ea ar fi muuuult mai odihnită. Nu că le țin partea femeilor în situația dată, dar știu și eu ce înseamnă să stai chiar și o zi singur cu un copil. Am și scris despre asta aici.
Vezi prin ce am trecut??? :)). Așa că eu te sfătuiesc așa, dragă coleg sau bărbat aflat în situația asta: nu te mai da cocoș și mulțumește-te că poți să creezi mijloacele ca să va fie bine. Până la urmă, legea compensaţiei funcționează în orice, mai ales într-o familie. Tu aduci banii, ea are grijă să trăiești bine. Și să nu uiți că un cuplu trebuie să formeze mai ales o echipă închegată perfect.
Ca să nu mai spun… Cum era vorba aia? „A gentlemen never tells”…