Probabil că deja te-ai prins că bebelușul tău nu poate vorbi (incredibil, nu?) și nu-ți poate spune exact ce vrea de la tine. Precum un calculator cu „if / then”, și el e „programat” ca atunci când dorește ceva de la părinți să… plângă. Nu e nimic grav, este natural să se întâmple asta. Pentru un copil mic, plânsul este egal cu supraviețuirea.
Singurul lucru dificil în toată povestea asta este să identifici tipurile lui de plâns și să le asociezi cu nevoile sale, pentru că un bebeluș plânge diferit în funcție de „scopuri”. Nu-ți pierde răbdarea, învață trucurile și reacționează corespunzător.
Toți bebelușii plâng… mult! Mai ales în primul lor an de viață. Asta nu înseamnă că doar asta fac. Când ai să-i vezi grimasele sau zâmbetul, ai să te topești din picioare și ai să uiți că acum câteva minute a urlat de tot cartierul te-a pomenit. Cele mai grele sunt primele 3 luni – intervine adaptarea la noua locație (acum nu mai stă în burta mamei, ci într-un pat imens), sunt temperaturi diferite care oscilează, lumini, hainele pe care nu le înțelege și, să nu uităm, colicii… Dacă ești la primul copil, e bine să nu intri în panică dacă îl auzi plângând și are chiar crize de plâns în care se înroșește. Există strategii cu care-l poți liniști (masaj, legănat, cântat, perne cu apă caldă, ceaiuri, siropuri). Dacă nu funcționează niciunul din aceste remedii, sună doctorul pediatru!
Important este să nu intri în panică. Trebuie să înțelegi din capul locului că pentru copil plânsul este singura lui modalitate de a comunica cu tine. Ai să vezi că foarte repede ai să poți face diferența între un plâns de tipul „Mi-e foame”, de unul „M-am lovit”, „M-am plictisit”, „M-am speriat” și alte „M-am”-uri de genul acesta.
Trei motive pentru care bebelușii plâng
În primul rând, stai liniștit. Copilul tău nu o să plângă pentru că nu-i place cum ai aranjat camera, ce culoare are bluza de pe el, că vrea un iPhone sau alte motive de genul acesta. Bebelușii au un număr limitat de nevoi (nu te bucura, în timp acestea se înmulțesc și tot ajungi la iPhone-ul ăla!). Există, în schimb, trei mari motive pentru care bebelușul plânge sau chiar urlă:
- Îmi e foame!
Recunoaște: uneori și ție îți vine să urli când îți este foame. De ce să nu o facă și el?
Înainte de a se naște, bebelușii nu cunosc această senzație. Toate substanțele nutritive veneau „de-a gata” la ei, fără nicio solicitare din partea lor. În concluzie, pentru ei, foamea este un sentiment nou și important- în mod evident ar exista o problemă dacă organismul nu ar sesiza în vreun fel această nevoie de hrană.
Așadar, există acel plâns de foame (pentru că are dureri cauzate de ea). Îl vei identifica rapid și vei vedea că bebelușul se liniștește imediat dacă e preluat de mamă sau dacă îl alăptezi cu un biberon. - Simt un disconfort!
Hai să nu ne ascundem după deget! Tu cum te-ai simți dacă ai sta cu un scutec plin de mizerie? Așa că treci la schimbat de scutec. - M-am plictisit!
Până și tu, când te plictisești, te joci sau butonezi telecomanda. Bebelușul ce poate face? Te cheamă ca să-l bagi în seamă. Te place și te consideră cool. Când te vede, zâmbește… de cele mai multe ori, mai ales după ce l-ai luat deja din pătuț. Atunci trebuie să-l iei în brațe, să te joci cu el, să-l plimbi. Noroc că, în primele luni, obosește repede și se culcă la fel de repede. Și ai timp să te uiți și la meciul ăla!
Așadar copiii mici plâng de foame, de disconfort și de plictiseală. Acestea sunt cele mai des întâlnite motive, dar, nu te relaxa, nu sunt singurele. Există și alte lucruri care-l pot deranja.
Am o durere!
Acesta este un plânset extrem de acut (ca o sirena de poliție) și nu trece nici cu biberon, nici cu legănat, nici cu schimbat de scutec, care e oricum uscat. E timpul să-l suni pe pediatru!
Mă simt bolnav!
Asta nu înseamnă neapărat același lucru cu „am o durere”. Verifică anumite semne de boală cum ar fi o erupție, o iritație, temperatură etc. Dacă nu simți că ai identificat sursa reală, suna doctorul pediatru (asta dacă îți mai răspunde).
Mi-e teamă!
Nu uita că pentru copilul tău tot ce e în jurul lui e ceva nou. Iar aspiratorul poate să fie ceva terifiant pentru el… Zgomotele puternice (căței care latră, o motocicletă pe stradă, un vecin care ascultă muzică tare etc.) pot fi declanșatoare de plâns. Așa că bebelușul tău are nevoie de tine, de prezența ta, de o mângâiere și de acel confort pe care să i-l dai transmițându-i că totul e ok, ești acolo și nimic rău nu se va întâmpla. Doar ești tatăl lui, nu?
Dacă bebelușul tău plânge non-stop indiferent ce ai făcut tu până atunci, există o listă (deschisa) cu trucuri care poate-poate te ajută:
– Obișnuiește-l de la început cu un zgomot de fond continuu: o mașină de spălat care merge mai tot timpul, un radio cu muzică liniștitoare și cu sonor micuț.
– Ia-l din camera respectivă și plimbă-l prin casă sau afară din ea. Uneori schimbarea mediului îl face să uite de ce plângea (asta dacă nu e ceva grav, ci doar o sperietură, ceva).
– Cântă-i ceva repetitiv (dacă o făceai și când era în burta mamei e magie). Dacă nu ai voce și mai mult îl sperii, pune-i un cântecel în buclă.
– Vorbește-i. Copilul oricum e obișnuit cu vocea ta și acest lucru îl poate calma.
– Leagănă-l ușor. Acest truc vechi de când lumea te poate scoate din impas. Dar NICIODATĂ să nu agiți copilul. Mișcările trebuie să fie lente și asemănătoare cu cele pe care le simțea când era în burta mamei. Daca îl scuturi, pe lângă faptul că-l poți speria și mai tare, îi poți provoca leziuni grave la coloană sau la cap.
– Dacă simți că ți-ai pierdut calmul, nu te manifesta în preajma copilului. Mai bine îl pui în pătuț, așa plângând, și te duci în altă cameră. Te descarci de nervi/frustrare, intri pe taticool.eu și vezi ce au mai făcut alți tați în situația asta, îți umpli bateriile și reintri în camera cu decibeli.
La tine ce alte soluții au funcționat?
Articol adaptat dupa un text © bounty.com