Participarea la ecografii și primele imagini ale bebelușului nenăscut îl ajută pe viitorul tată să stabilească o conexiune cu copilul său, sugerează un studiu apărut în publicația Fatherhood.
Studiul s-a derulat pe un grup restrâns, doar 22 de bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani care au participat la ecografii de rutină din săptămânile 16-20 de sarcină. Jumatate dintre aceștia erau tați pentru prima oară.
Ecografiile i-au ajutat să conștientizeze cu adevărat faptul că vor deveni tați și, în aceeași măsură, să se convingă că sarcina decurge normal. De asemenea, i-au determinat să se gândească cu maximă seriozitate la viitorul lor rol.
De pildă, un viitor tată a spus: „Acum, că știm că este fetiță, mă gândesc … că se va căsători, mă gândesc mult înainte… ceea ce știu că e nebunesc, dar e ca și cum creierul meu trece de aducerea ei pe lume și grija pentru ea până la viitorul ei și restul. ” Un alt bărbat a mărturisit: „Am nevoie să mă asigur că am un loc de muncă stabil, deoarece mâncarea copilului meu depinde de mine. Dacă nu lucrez, nu am ce să-i pun pe masă.” Reacțiile au variat – de la atitudine calmă, la entuziam sau euforie.
Un alt aspect observat de cercetatori a fost faptul că tații doresc să li se acorde o atenție mai mare în timpul ecografiilor.
„În timp ce toți tații au considerat că mamele au primit o îngrijire bună, aproximativ jumatate dintre ei s-au simțit excluși sau ignorați și ar fi dorit să primească mai multe explicații sau să aibă posibilitatea de a pune întrebări în timpul consultației”. „Pentru că numeroase cercetări anterioare arată că mamele și bebelușii au doar de câștigat atunci când tații se implică în mod pozitiv în timpul sarcinii, ei ar trebui să se simtă bineveniți la un eveniment care reprezintă prima lor interacțiune cu ceea ce ține de îngrijirea mamei și a bebelușului”, se mai arată în aceeași sursă.
Tu ai participat la ecografii? Ce sentimente ai încercat în acele momente?
Sursa studiu www.babycenter.com