Observ, cu tristețe, tot mai mulți tineri care vorbesc urât, se poartă total necivilizat în public și cu alți semeni de-ai lor sau sunt total lipsiți de empatie. Este doar o măsură de teribilism adolescentin sau e vorba de lipsa de educație de acasă?
Cum să înveți un copil să fie plin de tact și prietenos, astfel încât să știe să respecte limitele altor oameni, să nu permită să le încalce pe ale lui și, de asemenea, cum să-i cultivi politețea?
Politețea este o trăsătură de caracter care ține de moralitate și comportament într-o societate civilizată. Pe vremuri, existau școli și profesori de etichetă și conduită, iar nivelul de politețe și educație îți garanta un loc destul de sus în ierarhia socială.
Astăzi educația rămâne responsabilitatea părinților și a celor 7 ani de acasă. Școala nu mai este deloc un mediu unde copilul tău ar putea învăța să se comporte, din contră, acolo el trebuie deja să știe majoritatea formulelor de politețe și limitele care se impun în societate.
Copilul nu se naște politicos, el trebuie format în această direcție. Printre primele lui cuvinte se regăsește și „Dă-mi!„, care nu vine deloc la pachet cu „Te rog frumos!” sau „Mulțumesc!„. De aceea, rolul tău de părinte este acela de a-i insufla și a-l educa în această direcție, astfel încât cel mic să nu aibă de suferit ulterior, iar tu să fii mândru de copilul tău.
La o zi de naștere a Sophiei, am vrut să-l servesc pe unul dintre colegii ei cu clătite cu gem. Puștiul, foarte entuziasmat a întins mâna spre ele, în timp ce m-a întrebat: „Sunt cu ciocolată?„. „Nu, sunt cu gem de prune„. Și-a retras mânuța, s-a uitat la mine foarte dezamăgit și mi-a zis: „Mulțumesc, sunt plin deja!„. Am rămas șocat de educația copilului, de viteza lui de reacție și de grija lui de a nu jigni pe cineva.
Dar, am avut parte și de altfel de exemple, copii care, de față cu părinții lor, au țipat în gura mare că este cel mai groaznic tort din viața lor și au făcut-o pe Sophia să plângă. Iar lucrul care m-a deranjat nu au fost ei, ci părinții lor care nu au avut nicio reacție, ba chiar au subliniat că ei încurajează ca cel mic să spună numai adevărul. Cu riscul de a fi judecat, vă spun sincer, că nu am mai invitat niciodată acel băiețel la evenimentele fetiței mele.
Cum spuneam, politețea este un proces lung și complex în care nimic nu se întâmplă brusc, imediat și de la sine. Cuvintele politicoase nu trebuie memorate, ca pe niște reguli, ci trebuie să fie sincere și să vină din inimă. Doar un exemplu parental poate ajuta la transformarea politeței într-o nevoie recunoscută.
Teoretic, până la 7 ani, sunt stabilite valorile morale de bază și standardele etice, iar copilul aplică toată această experiență în practică la școală. Desigur, și aici se poate corecta comportamentul lui, pot apărea situații total noi și neprevăzute. Dar, la nivel de comportament în societate, învățăm toată viața, regulile de politețe fiind atât de diferite de la o cultură la alta și nu știm niciodată unde ne va duce soarta.
O persoană politicoasă este plină de tact, tratează toți oamenii cu respect, știe să găsească compromisuri în probleme controversate, fiind în același timp și un bun ascultător și interlocutor. De asemenea, politețea are nuanțe ușor diferite în funcție de locul unde te afli, momentul, vârsta interlocutorului și rangul lui. Scopul în sine al politeții este capacitatea de a nu-i pune pe alții într-o poziție incomodă. Dar care sunt pașii pentru a crește un copil politicos și educat?
- Cât mai devreme! Este bine să începeți să educați politețea la un copil de la o vârstă fragedă. Chiar dacă el încă nu înțelege sensul cuvintelor, dar vede în ce situații le folosesc părinții și cei din familie, acestea sunt fixate la nivel subconștientului și folosite ulterior. Pe măsură ce crește, copilul va folosi în mod conștient cuvintele „magice”.
Învață-l pe copil să spună „mulțumesc”, „te rog”, să salute sau să-și ceară scuze. Explicați-i în ce cazuri trebuie să utilizați un anumit cuvânt. Ei trebuie să știe să facă diferența în comunicarea cu prietenii lor și cu adulții. Copiilor li se pot adresa doar cu prenumele, în timp ce adulților, în funcție de cât de apropiați sunt, le putem zice pe nume sau „domnule”, „doamnă”.
- Exemplul personal. Niciodată un tată care îi vorbește urât soției și celor din jur nu va reuși să crească un copil educat și civilizat, ci acesta își va imita părintele întru totul. Dacă tu arunci hârtiile unde apuci și înjuri în trafic, având copilul în spate, vei culege exact ce semeni. Dacă politețea nu este factor de bază al comunicării în familie, atunci va fi dificil, chiar imposibil pentru copil să stăpânească astfel de reguli. Părinții nu ar trebui să ceară de la copiii lor ceea ce nu fac ei înșiși. Prin urmare, dacă adulții au probleme de comportament, atunci trebuie mai întâi să și le rezolve și abia apoi să se ocupe de creșterea copilului.
Obligatoriu, trebuie să-i adresezi și copilului tău cuvinte amabile și afectuoase. Tratați copilul cu respect, astfel încât să se simtă egal cu ceilalți. Cereți-vă scuze, atunci când greșiți față de el sau sunteți nedrept. Va învăța să facă la fel.
- Învață-l regulile de bază. Îl poți învăța pe copil să fie politicos prin învățarea ABC-ului politeții, cum ar fi salutul, vorbitul cu respect, dar și felul în care trebuie să se poarte la masă. Începe prin a-l convinge să-i mulțumească mamei pentru grișuleț și o va face singur în parc când un prieten îi va împrumuta jucăria.
- Fără violență. Am fost martor la o întâmplare în parc, când un copil aproape că a fost bătut de tatăl său pentru o faptă. Iar în momentul în care acesta s-a îndepărtat de fiul lui, copilul a început să înjure un alt puști cum niciun stadion din lume nu a mai auzit. Practic, tatăl nu a rezolvat un comportament neadecvat al fiului, ci mai degrabă a generat altul.
Principalul secret al cultivării politeții este calmul și răbdarea! Știm deja că un copil nu se crește ușor. Prin urmare, nici educația lui nu se va face peste noapte. Politețea trebuie dezvoltată treptat, trecând de la simplu la complex.
- Ce se poate și ce nu se poate spune public. Copiii sunt foarte direcți, prin urmare, nefiind rău intenționați, pot vorbi cu voce tare sau pot râde de neajunsurile altora. Părinții nu trebuie să intre în panică, să țipe și să critice copilul.
Trebuie să li se explice că trăsăturile fizice sau deficiențele oamenilor nu pot fi un prilej de ridicol și comentarii nepotrivite. Nu poți râde și nici măcar nu te poți mira în gura mare când vezi un om de culoare sau unul cu dizabilități. De asemenea, este nepotrivit să-ți arăți emoțiile negative în public.
- Corectează comportamentul nepotrivit cu blândețe. Dacă cel mic se comportă necivilizat sau nepoliticos, corectează-l și explică-i de ce comportamentul lui nu este adecvat. Orice comentariu trebuie făcut întotdeauna numai în privat. Această regulă nu are excepții. În caz contrar, copilul se va stresa și rezultatul s-ar putea să nu fie cel pe care îl aștepți.
- Cultivă-i empatia. Trebuie să-l rugați să se imagineze în locul celui jignit de el. „Cum te-ai simți dacă cineva s-ar comportă așa cu tine?„, „Ar fi frumos să fii în această situație?” De obicei, chiar și preșcolarii înțeleg rapid și trag concluziile corecte.
- Învață-i să spună lucruri frumoase (fără să mintă). Plimbându-ne prin Centrul Vechi, ne-a ieșit în cale un grup de turiști străini în etate, foarte eleganți și frumos îmbrăcați. Printre ei, se evidenția o femeie de vreo 80 de ani, machiată, cu multe bijuterii, dar fără să fie ridicolă sau caraghioasă, ci chiar emana un soi de noblețe.
Sophia nu-și putea lua ochii de la ea, spunându-mi că este o bătrânică foarte frumoasă. Am întrebat-o dacă vrea să-i spună și ei acest lucru. Inițial s-a rușinat, dar până la urmă și-a făcut curaj. Nu vreți să știți câtă bucurie a declanșat această sinceritate de copil. Femeia s-a luminat la față și parcă a întinerit cu 20 de ani.
Acasă, am avut o discuție în care i-am explicat cât de bine se simt oamenii și cât de rapid se deschid atunci când le spui lucruri frumoase. Am încurajat-o să facă și altă dată acest lucru, însă doar dacă simte și îi place ceva cu adevărat, fără să fie lingușitoare.
- Încurajează comportamentul politicos. Nu uitați să vă lăudați copilul, mai ales dacă abia începe să învețe regulile politeței. Dar nu-i spune doar că este grozav, ci explică-i de ce l-ai lăudat. Faptul că gestul lui nu a trecut neobservat, îl va ajuta să învețe mai bine și mai rapid să facă ceea ce trebuie.
Pentru ca obiceiurile politeții să devină parte integrantă a comportamentului copilului tău, trebuie să fii consecvent și să aplici aceleași standarde de comportament în mod regulat.
Ce ar trebui să învețe un copil pentru a se simți încrezător în orice situație:
– Să spună „Mulțumesc”, „Vă/te rog”
– Să salute când vine și când pleacă
– Să nu întrerupă vorbitorii, dar dacă chiar trebuie să spună ceva, să înceapă cu scuze
– Să nu ia niciodată lucrurile altora fără să întreabă, chiar și de la persoanele apropiate
– Să nu vorbească în gura mare despre defectele oamenilor, despre bucatele servite și cadourile primite
– Să bată întotdeauna dacă ușa este închisă și să intre numai după ce i se permite
– Să ofere ajutor
– Să respecte regulile de etichetă la masă, atât acasă, cât și în locurile publice.
Vizionarea în comun a desenelor animate și a filmelor ajută la educarea politeței. Acordați atenție comportamentului corect sau incorect al personajelor.
Jocurile sunt metoda cea mai accesibilă și mai ușor de înțeles pentru a învăța să stăpânească noi abilități. Când te joci cu copilul, creează în mod discret situații în care trebuie să fii politicos. Funcționează mai bine decât o mie de cuvinte și atenționări nesfârșite!