Citesc tabloide ocazional. Chiar mai apar și eu în ele, cu banalitățile mele. E plăcerea mea vinovată, recunosc. Îmi spăl creierul, mă relaxez și aflu cum se mai învârte lumea în afara bulei mele.
Zilele trecute a rulat știrea că niște domnișoare au petrecut o vacanță de lux în Dubai. Șampanii scumpe, cazări de fițe, iahturi, bani cheltuiți fără număr. Totul, însă, nu din buzunarul lor, ci al unui domn afacerist.
Am văzut și eu cine erau duduile, ce să zic… muult botox, mult silicon, mult și cu de toate. Acum cine sunt eu să le judec? N-am s-o fac! Fiecare își alege cum vrea să arate, ce vrea să facă din și cu corpul lui. N-am să-l judec nici pe dl afacerist care a plătit totul. Cred că, la aprozarul din colț, găsea mai ieftin și mai bun, dar, la fel, gusturile nu se discută. N-am să-l judec nici că ar fi însurat și nevasta a lăsat-o acasă, iar el a plecat cu duduile. Poate aș fi cel mult invidios, dar mă abțin și asupra acestui aspect. 🙂
Dacă până acum, știrile de genul mă lăsau rece, cel mult destins, de data asta, știrea m-a cam pus pe gânduri.
Viitorul copiilor mei e cel mai important pentru mine. Fac eforturi constant să le asigur educație de calitate, afecțiune, atenție. Dar mi-e groază!
Mă uit la astfel de persoane și, câteodată, rămân fără cuvinte.
Parcă o luăm razna din ce în ce mai mult, parcă din ce în ce mai puțini oameni cred în cariere, cred în natural și în urcări sănătoase pe scara socială sau financiar.
E tot mai simplu să faci bani ușor, dacă renunți la niște principii. E tot mai greu să câștigi cinstit, e mult de tot de muncă. Și chiar și așa, s-ar putea să nu-ți permiți vreodată să mergi în Dubai.
Și mă întreb: cum oare voi reuși eu să-mi țin copiii departe de astfel de tentații, de sponsorizări, de video chat-uri, de “easy money”? Cum, de exemplu, i-aș putea argumenta eu fiică-mii, peste 10 ani, că nu are nevoie de botox? Sau cum aș putea-o convinge să nu apeleze la un “sugar daddy” ca să ajungă în Dubai? Cum?
În vremea studenției mele, atunci când îmi era tare foame, când visam numai cai pe pereți, erau la modă pariurile, alba- neagra și tot felul de jocuri de noroc, prin care, înșelând, te puteai îmbogăți rapid. Cumva, însă, nu m-au atras nicio secundă. Am privit cu jind la teancurile de bani din mâinile unora, dar atât. Ceva m-a oprit. Probabil imaginea palmelor mamei mele, bătătorite de atâta muncă și tot efortul ei de a mă face om mare, om cu carte, om cu care să se mândrească în lume.
Mi-e teamă pentru viitorul copiilor mei și ai tuturor. Va fi din ce în ce mai greu să-i ferim de astfel de oferte rapide și facile. Dar, cumva, sper că toate eforturile noastre ca să-i educăm le vor rămâne undeva întipărite în minte. Și că, atunci când vor fi puși să aleagă, se vor gândi și la ce va simți tata atunci când va afla, care va fi fața lui și ce va simți el prin ridurile de pe frunte, create de miile de griji pe care și le-a făcut ca să-i aducă pe ei, acolo unde sunt acum.