Hai că a dres fii-miu busuiocu’ și a revenit la sentimente mai bune pentru mama lui, pe care a renegat-o câteva săptămâni. V-am povestit eu cum a stat treaba cu gelozia soaţei :)))
După cum știți, domnilor, femeile toate, dar absolut toate, sunt atente la detalii. Totul se ghidează în jurul lor pe detalii. Cum te porți, ce spui, cum zâmbești, ce gesturi ai, ce cadouri îi faci, cum i le faci, când i le dai. Una nu am cunoscut care să facă excepţie.
La începutul relaţiei noastre, credeam că nimic nu o mulțumește, că nimic nu-i place. Cu timpul însă am învățat că se bucură mai tare de o floare oferită marţea decât una oferită de 1 martie sau în altă zi care impune şi un buchet de flori. Am învățat că se bucură mai tare de o sesiune de shopping vinerea, pe 3 septembrie, decât pe 14, altă lună, de ziua ei. Se bucură de lucrurile simple, spontane și oferite cu toată dragostea.
Ei bine, de când a apărut prințul îmi tot cântă și îmi spune des că abia așteaptă să primească primul cadou de la copilul ei. Am încercat s-o facem fericită şi încă ne străduim. Am venit acasă de la plimbare amândoi cu flori în dinți. S-a bucurat, dar a știut ea că n-a fost ideea lui… Am venit acasă cu mărţişor și la fel a fost, chiar dacă i l-a dat el. I-am cumpărat câte-n lună și în stele ca să-i mulțumim pentru tot ceea ce face pentru noi, s-a bucurat, dar am simțit că mulțumirile veneau mai mult către mine.
Acum, după cele câteva săptămâni în care copilul a vrut cu tata și doar cu tata să facă orice și ea săraca era în pragul colapsului, a venit momentul mult așteptat.
A găsit el prin casă o cutie de gumă de mestecat goală și a transformat-o în cea mai interesantă jucărie. Și-a băgat în ea vreo două piese de lego și dă-i și scutur-o, dă-i și scutur-o, până ne-a pus creieii pe bigudiuri.
La un moment dat s-a săturat el de atâta scuturat și zgomot absolut insuportabil și a rupt capacul. Ei, după cum probabil știți, cutiile astea de gumă de mestecat au un inel care, cu puțină atenție, se rupe de pe capac. L-a rupt, așa atent a fost. A lăsat cutia pe jos și a început să o strige pe maică-sa prin casă. A găsit-o, s-a dus glonț la ea cu inelul acela și i l-a dat.
-Mami, ce să fac cu el? Vrei să îl aruncăm la gunoi?
Copilul a făcut ochii mari, i l-a luat și a încercat să i-l pună pe mână sub formă de brățară. Cu puțin ajutor i-a reușit, iar pe a mea soaţă o vedeam cum se scurge pe podea puțin câte puțin. Topită ca untul pentru prăjituri era. Și, ca să fie sigur că momentul va fi unul memorabil și că a lui mamă nu îl va uita vreodată, a tras-o în jos spre el, a luat-o în brațe și a pupat-o cum știe el mai bine.
Nu s-a mai ridicat soaţa de pe gresie vreo 5 minute. Se uita la „brăţara” proaspăt primită, la copil. La brățară, la copil. Ba chiar și lacrimile i-au dat.
-Vezi, George, ce am primit? Ăsta e primul cadou de la el! Mai dau jos inelul ăsta doar când se rupe!
Eh, vedeți? Cam cât de mult contează detaliile și punerea lor în scenă?
În concluzie: pe o femeie, fie că e mamă, fie că nu, poți să o faci fericită și cu un inel de pe cutia de guma de mestecat.
O poți face fericită și cu o păpădie în locul unui buchet de 51 de trandafiri. O poți face fericită și cu o porție de macaroane cu brânză decât cu o cină la cel mai fancy restaurant. Contează cum o faci, când o faci și cum organizezi totul. În cazul nostru, personajul și spontaneitatea lui au făcut toată schema, dar se aplică în oricare altă situație.
PS: Text adăugat de soața lui George în numele lui: „Bine, bine, acum că a zis asta, să nu vă culcați pe o ureche… Și cinele fancy la restaurante mișto au rolul lor, și florile cu camionul la fel, și bijuteriile adevărate, la fel. Asta o zic mai mult așa… să nu creadă doamnele că sunt zgârcit, căci nu sunt… și de fapt și de drept, o femeie care știe să fie atentă la detalii, care le preţuieşte și le apreciază, are și uneltele de a-şi procura absolut tot ce vrea.”